Cum ne folosim cât mai profitabil energia


Dacă pierdem energie sub formă de bună dispoziție, sănătate, bani sau dragoste înseamnă că undeva se produc niște scurgeri. Nu e vorba de niciun parazit care ne-a invadat lumea interioară. Pierderea are loc pe proprietatea noastră și putem s-o remediem. Viața înseamnă folosirea cât mai profitabilă a energiei. De fapt, întrebarea nu este dacă există viață după moarte, ci dacă există viață înainte de moarte.

Iar pentru a răspunde la întrebare și pentru a trăi, nu mai trebuie să facem lucruri care ne secătuiesc energia, ci să încercăm s-o sporim. Moise ne-a transmis cele zece porunci care ne învață cum să facem acest lucru, dar 

A) Nimeni nu vrea să i se poruncească; 
B) Charlton Heston nu mai vrea să fie Moise și a devenit șef la NRA; 
C) Nimeni nu are răbdare să descarce de pe internet cele zece porunci.

Iată deci, concentrat, tot ce trebuie să știi:

Fă ceea ce te umple de viață, nu ceea ce te deprimă.

Motivul pentru care nu te afli acolo unde îți dorești să fii este că faci lucruri pe care nu vrei să le faci. Pare simplu și așa și este. (Una dintre cele mai obișnuite metode folosite de cei care vor să dețină puterea sau controlul este să complice totul, deși cea mai bună rezolvare a unei probleme este și cea mai simplă.) Trebuie, bineînțeles, să faci și lucruri neplăcute, dar nu atât de multe câte faci acum.

Dacă ai canaliza energia irosită pe lucruri care nu-ți plac spre ceva care-ți face plăcere, ce ar trebui să schimbi?

Investindu-ți timpul și energia în lucruri care te trag înapoi, mori câte puțin în fiecare zi. Puterea de a trăi se diminuează treptat și devii tot mai pesimist. Biblia vorbește de oameni care au trăit sute de ani, iar în zone îndepărtate există oameni care au depășit o sută de ani. Duc o viață simplă și nu și-o irosesc uitându-se la cei care-și spală rufele murdare la televizor. Pur și simplu trăiesc mai aproape de natură, mănâncă iaurt și au grijă de animale.
 
 

Citește continuarea pe astrocafe.ro.
 

 
Sursa foto: Pexels 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai mulți consumatori din Constanța, fără apă caldă! Unde sunt problemele

04 Oct 2022 856

#ConstanțaEsteBine Ziua 276 – 3.10.2022 Astăzi sărbătoresc împrumutul

03 Oct 2022 406

Județul Constanța E-Distribuţie Dobrogea întrerupe furnizarea energiei pentru efectuarea de lucrări. Ce localități sunt afectate

03 Oct 2022 701

Sondaj de opinie Sunteți de acord ca magazinele să-și modifice programul de funcționare ca să facă economie de energie?

03 Oct 2022 1033

Se confirmă ”detenţia temporară” a directorului centralei nucleare ucrainene Zaporojie

02 Oct 2022 412

Ministrul energiei, Virgil Popescu „Finalizarea interconectorului Grecia-Bulgaria este un pas foarte important pentru designul pieței de energie din regiune“

01 Oct 2022 497

Premierul Nicolae Ciucă la lansarea Interconectorului Grecia-Bulgaria „Criza energetică resimţită de întreaga Europă ne-a unit şi mai mult în eforturile noastre de a găsi soluţii“

01 Oct 2022 511

#ConstanțaEsteBine Ziua 273 – 30.09.2022. Astăzi sărbătoresc rezumatul lunii

30 Sep 2022 390

Județul Constanța E-Distribuţie Dobrogea întrerupe furnizarea energiei electrice pentru efectuarea unor lucrări. Ce localități sunt afectate

29 Sep 2022 1104

Izolează-ți locuința cu soluții complete de la Brico Dépôt, pentru economii semnificative de energie și costuri mai mici de întreținere

29 Sep 2022 590

Electrocentrale Constanţa, decizie importantă la Tribunal!

29 Sep 2022 878

"Cernavoda Unit 1-Refurbishment Suppliers' Day", eveniment organizat de Nuclearelectrica. „România are nevoie de noi capacități nucleare pentru producerea de energie curată“

28 Sep 2022 415

Două zone din Constanța rămân fără apă caldă! Anunţul Termoficare Constanţa

28 Sep 2022 2382

Întreruperi de energie electrică, programate la Constanța. Vezi dacă ești și tu afectat

28 Sep 2022 5543

CN APM Constanța, răspuns pozitiv pentru modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în Portul Constanța

27 Sep 2022 484