Cum să reducem efectele arsurilor solare. Remedii naturiste

  • Un duș cu apă atât de rece cât suportă corpul este un sprijin care ușurează senzațiile de usturime
Zilele calde de vară ne îndeamnă să stăm pe plajă, uneori chiar un pic mai mult decât ne-ar recomanda prudența ori specialiștii în sănătate. Arsurile solare nu întârzie niciodată să își facă apariția și nu sunt deloc un aspect de ignorat.
Din fericire, dacă nu am apucat să aplicăm crema de protecție la timp, există și anumite remedii naturiste ce pot fi la îndemâna oricui, cu precizarea că acestea pot să nu fie de ajuns, dacă arsurile sunt prea puternice, situație în care trebuie apelat la medic.
Totuși, dacă avem de-a face cu arsuri ușoare, iată câteva remedii naturiste care ne pot scoate din bucluc.
Un duș cu apă atât de rece cât suportă corpul este un sprijin care ușurează senzațiile de usturime cauzate de arsurile solare. De asemenea, iaurtul este de mare ajutor, la fel și compresele cu lapte rece. Nu în ultimul rând, castraveții sau aloe vera aduc senzația de răcoare atât de căutată de cei ce suferă de arsuri solare.
Totodată, și pasta de cartofi dați pe răzătoare ajută mult corpul să își revină după un astfel de episod.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 268

Tradiții pentru spor și sănătate de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe! Fetele de măritat îşi pot vedea ursitul

23 Apr 2024 362

Armonia Hospital Constanța Mamografie Bilaterală, la un preț special, cu trimitere de la medicul de familie

19 Apr 2024 678

Rafila, anunț de ultim moment despre o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

18 Apr 2024 386

A fost a înfiinţat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi

16 Apr 2024 322

Preşedintele (CNAS), Valeria Herdea „Din 1 iulie 2024, persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate”

10 Apr 2024 1050

Cumpărări directe Constanța Glasscomed SRL București asigură service pentru aparatura de laborator de la Direcția de Sănătate Publică din Constanța (DOCUMENT)

08 Apr 2024 370

Spitalul Orășenesc Hârșova, în proces cu DSP Ialomița, pentru analizele de apă potabilă! Tribunalul Constanța a rămas în pronunțare

04 Apr 2024 501

CJC alocă 1.5 milioane de lei, finanțare nerambursabilă pentru proiectele non-profit din zona socială și de sănătate. Până când pot fi depuse solicitările?

02 Apr 2024 489

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 230 de elevi au participat la faza județeană a Concursului naţional „Educaţie pentru sănătate”, ediţia a XV-a

01 Apr 2024 886

Cancerul afectează din ce în ce mai mult persoanele cu vârste sub 50 de ani. Ce trebuie să faceți dacă simţiţi că ceva nu este în regulă

31 Mar 2024 747

Cumpărări directe Constanța Eco Fire Sistems SRL, contract cu DSP Constanța pentru eliminarea deșeurilor spitalicești (DOCUMENT)

28 Mar 2024 601

850 de cazuri noi de rujeolă şi două decese, înregistrate în ultima săptămână

26 Mar 2024 600

Nicu Covaci, operat de urgență pe creier! În ce stare se află liderul formației Phoenix

22 Mar 2024 713

Heka Hospital Constanța Ce trebuie să știi despre nodulii tiroidieni

18 Mar 2024 867