De ce a retras Iohannis decorația Spitalului din Suceava. Când a fost conferită şi de ce. Şi spitalul judeţean Constanţa a fost decorat atunci

În Monitorul Oficial al României Partea I numărul 274 a fost publicat Decret numărul 224 privind retragerea decorației conferite Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. 

Iohannis motivează această retragere „având în vedere gravele deficiențe în activitate constatate în perioada stării de urgență provocate de pandemia de COVID-19, de natură să anuleze orice rezultate meritorii obținute anterior” care au condus, atunci, la conferirea Ordinului inul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler, prin Decretul nr. 205 din 5 aprilie 2019.

Decretul este contrasemnat de primul ministru Ludovic Orban.

Ce spunea, atunci, decretul şi ce alte spitale mai erau decorate.
Decretul nr. 205 din 5 aprilie 2019 privind conferirea Ordinului Meritul Sanitar.
Publicat în Monitorul Oficial nr. 264 din 5 aprilie 2019.


În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, ale art. 4 alin. (3), ale art. 7 lit. A din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, precum și ale Legii nr. 539/2003 privind Ordinul Meritul Sanitar și Medalia Meritul Sanitar, cu modificările ulterioare,
cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, în semn de apreciere pentru importanta activitate de asistență medicală, precum și pentru rezultatele obținute în perfecționarea actului medical,
Președintele României d e c r e t e a z ă:
Articolul 1- Se conferă Ordinul Meritul Sanitar în grad de Mare Ofițer Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță“ Cluj-Napoca.
Articolul 2 - Se conferă Ordinul Meritul Sanitar în grad de Comandor Spitalului Municipal de Urgență Moinești, Bacău.
Articolul 3 - Se conferă Ordinul Meritul Sanitar în grad de Cavaler:

– Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș;
– Institutului Clinic Fundeni București;
– Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca;

– Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou“ Suceava;
– Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei“ Constanța;

– Spitalului Municipal Orșova.

Decretul era semnat atunci de Klaus Werner Iohannis şi contrasemnat de primul ministru Vasilica-Viorica Dăncilă.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 431

Achiziționarea serviciilor de consultanță juridică și reprezentare juridică în instanță pentru Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța, în atenția consilierilor județeni (DOCUMENT)

22 Apr 2024 318

Proiectul de modificare a statului de funcții și organigramei pentru Spitalul Județean Constanța, pe agenda ședinței Consiliului Județean (DOCUMENT)

21 Apr 2024 374

Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2024 pentru Spitalul Județean Constanța, pe masa consilierilor județeni (DOCUMENT)

21 Apr 2024 350

Ședință ordinară a CJC Organigrama și Statul de funcții pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

20 Apr 2024 450

Cumpărări directe Constanța Spitalul Județean Constanța investește în servicii de prelucrare date (DOCUMENT)

12 Apr 2024 458

Investiție de 3,2 milioane de euro la Spitalul Județean Constanța! Licitație deschisă pentru un sistem robotic dedicat intervențiilor ortopedice (DOCUMENT)

12 Apr 2024 524

UPDATE Unui bărbat i s-a făcut rău pe stradă, în Constanța. A fost transportat la spital

10 Apr 2024 927

ISU IalomițaBiciclistul accidentat a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

08 Apr 2024 269

Licitații publice CJC O companie din Craiova va promova „Departamentul Sănătatea mamei și copilului din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța“

06 Apr 2024 625

Brancardier din Spitalul Județean Constanța, acuzat de trafic de influență, achitat

02 Apr 2024 704

Cumpărări directe Constanța Spitalul Județean Constanța, asigurat prin Omniasig Vienna Insurance Group SA (DOCUMENT)

31 Mar 2024 598

UPDATE Trei mașini implicate într-un accident rutier între localitățile Mihail Kogălniceanu și Ovidiu, județul Constanța (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 2825

Se fac angajări la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța

30 Mar 2024 1285

Locuri de muncă Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează. Detalii

25 Mar 2024 1086