​Grevă generală în sistemul sanitar, de luni, 31 octombrie! Informaţii importante pentru pacienţi!

Dacă nu aveţi vreo urgenţă medicală luni, vă sfătuim să amânaţi vizitele la unităţile sanitare din Constanţa şi în ţară, pentru că personalul din sănătate afiliat la Sindicatul Sanitas va fi în grevă generală, nemulţumit că nu a primit din partea Ministerului Sănătăţii niciun semn de înţelegere la doleanţele exprimate. Potrivit legislaţiei în vigoare, activitatea din spitale nu va fi blocată total, fiind asigurate urgenţele şi o treime din personal, care va asigura necesarul medical, însă, cel mai probabil, activitatea va fi îngreunată în mai toate unităţile spitaliceşti din ţară.
 
„Pacienţii trebuie să ştie că acea treime care va rămâne va face eforturi suplimentare să facă tot ceea ce înseamnă tratamente, urgenţe, practic, conduita terapeutică faţă de pacienţi. Ceea ce nu înseamnă urgenţe: internări, alte lucruri care nu reprezintă urgenţe, acelea vor putea aştepta. Cei care sunt în afara treimii care va asigura actul medical se vor aduna într-un loc fixat în fiecare unitate şi îşi vor exprima nemulţumirile sau vor sta pe secţie, dar se va asigura doar acea treime“, a declarat liderul sindical al Sanitas, filiala Constanţa, Nicolae Manea.
 
Deşi sprijină protestele Sanistas, personalul din asistenţă socială şi cel de la Serviciul Public de Administrare a Creşelor nu vor intra în grevă generală, ci vor face doar grevă japoneză.
Ce doresc sindicaliştii
„Noi am spus că suntem serioşi în ceea ce facem şi am spus foarte clar că nu ne dorim să ajungem la grevă generală, dar că ne vom respecta programul. Consiliul Naţional al Sanitas a aprobat acest program în 15 septembrie şi tot consiliul va stabili dacă ieşim, o suspendăm, o întrerupem sau o continuăm. Or, până în acest moment, nu avem lucruri palpabile. Noi, din respect pentru pacienţi, nu ne dorim să ajungem la grevă, dar până în acest moment nu suntem decât la jumătatea drumului. Luni ar trebui ca Ordonanţa 20 să treacă de cele două camere, a trecut de Comisia de Sănătate şi mai are de trecut de Comisia de Buget-finanţe şi de Comisia de Muncă a Camerei Deputaţilor, iar marţi ar trebui să treacă în plenul Camerei Deputaţilor. Până atunci, noi ne urmăm programul de proteste“, a continuat Manea. Potrivit liderului sindical al Sanitas Constanţa, 2.920 de membri de sindicat au semnat pentru participarea la proteste, dintre cei 3.650 care fac parte din organizaţia sindicală.
 
Sindicaliştii solicită Ministerului Sănătăţii includerea în OUG 20.2016 a salariaţilor din asistenţa socială (personal contractual şi funcţionari publici), personalul TESA, funcţionari publici din DSP-uri şi personalul medical şi auxiliar sanitar din creşe, diminuarea diferenţelor salariale existente între unităţile clinice şi neclinice în sensul creşterii salariilor personalului din unităţile neclinice, unde există diferenţe salariale de până la 50%, aplicarea sporurilor la salariul de bază din luna august 2016, dar şi negocierea unei legi de salarizare specifice sectorului sanitar şi de asistenţă socială.
 
De asemenea, asistenţii medicali au cerut diminuarea diferenţelor salariale existente între asistenţii medicali cu studii superioare, studii superioare de scurtă durată şi studii postliceale, în sensul creşterii salariilor personalului cu studii postliceale şi studii superioare de scurtă durată, aprobarea unui regulament de sporuri adaptat condiţiilor actuale de muncă şi elaborarea unui normativ de personal în concordanţă cu legislaţia europeană care să permită efectuarea unui act medical de calitate în sistemul de sănătate şi de asistenţă socială, precum şi finanţarea corespunzătoare a sistemului sanitar şi de asistenţă socială. Sanitas este cel mai mare sindicat din sistemul sanitar, cu peste 110.000 de membri la nivel naţional.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Greva generală din spitale declanșată de Sanitas se suspendă temporar!

01 Nov 2016 2345

A doua zi de grevă generală în spitalele constănțene!

01 Nov 2016 2335

Zi decisivă pentru sindicaliştii Sanitas Până când va continua greva generală în spitalele constănţene? (galerie foto)

01 Nov 2016 2198

UPDATE 3 Grevă generală la Spitalul Judeţean Constanţa. Sindicaliştii Sanitas cer modificarea Legii Sănătăţii (galerie foto+video)

31 Oct 2016 5895

De luni, grevă generală în spitalele din țară. Peste 2.900 de sindicaliști protestează la Constanța

28 Oct 2016 2197