Medicii MedLife ne vorbesc despre ciroza hepatică, cum apare și cum să ne ferim de ea

Ecografie adbominală - Sursa foto: MedLife
  • În România, peste 70.000 de mii de adulți suferă de ciroză hepatică, statisticile fiind în creștere, anunță specialiștii.
  • La nivel mondial, peste 1,32 de milioane de decese au fost cauzate de ciroza hepatică în anul 2017, potrivit National Library of Medicine.
  • Informații esențiale pentru prevenirea și tratarea cirozei hepatice aflăm de la Dr. Gabriel Preda, medic specialist Endoscopie-Gastroenterologie în cadrul MedLife Constanța.
Ciroza hepatică, o boală adesea „ascunsă“, care, adesea, nu este descoperită decât atunci când este prea târziu, a fost responsabilă de moartea a peste 1,32 de milioane de oameni în 2017, potrivit National Library of Medicine, iar dintre aceste decese aproximativ două treimi au fost înregistrate în rândul bărbaților și circa o treime în rândul femeilor.
 
În România, peste 70.000 de mii de adulți suferă de ciroză hepatică, statisticile fiind în creștere, anunță specialiștii.
 
Dată fiind natura bolii, care poate să nu își facă simțită prezența ani la rând, este important să știm ce este ciroza hepatică, care sunt simptomele care ar trebui să ne dea de gândit, dar și ce putem face pentru a proteja sănătatea ficatului.
 
Informații esențiale pentru prevenirea și tratarea cirozei hepatice aflăm de la Dr. Gabriel Preda, medic specialist Endoscopie-Gastroenterologie în cadrul MedLife Constanța.
 
Dr. Gabriel Preda

Domnule doctor, vă rugăm să ne explicați ce este ciroza hepatică.

Ciroza hepatică este stadiul final de evoluție a unei boli cronice de ficat, respectiv o hepatopatie cronică, o hepatită cronică, de-a lungul a zeci de ani de zile.

Orice factor agresiv asupra ficatului, în timp, în 20-30 de ani, poate să ducă la ciroză hepatică.

Se manifestă prin acumularea de fibroză și modificarea structurii arhitecturii hepatice, adică formarea de noduli de regenerare, necroză, inflamație locală.

Care sunt cauzele apariției acestei boli?


Cele mai comune cauze sunt reprezentate de consumul de alcool, hepatită virală cu virus B, virus Delta, virus C, în timp ce printre cauzele non-alcoolice se numără steatohepatita nonalcoolică, respectiv o agresiune a ficatului cauzată de colesterolul sau glicemia, diabetul crescute ani de zile.

De asemenea, mai pot fi și boli rare, cum ar fi hepatita autoimună care poate duce la ciroza hepatică. Sau mai pot fi colangita biliară primitivă, colangită sclerozantă primitivă, boala Wilson, hemocromatoza, cauze cardiace – o insuficiență cardiacă ce poate să ducă în sfârșit la o ciroză cardiacă, dar și altele.

La noi în țară, printre cauzele predominante se numără consumul de alcool, urmat de cauze virale, apoi cauze nonalcoolice metabolice.

Adesea, ciroza hepatică este privită ca o boală ascunsă, simptomele sale manifestându-se destul de târziu față de debutul bolii. Care sunt semnalele din partea corpului la care trebuie să fim atenți?

Unul dintre semnalele la care este bine să fim atenți este reprezentat de apariția colorației galbene la nivelul ochilor și al pielii, așa-numitul icter sclero-tegumentar.

De asemenea, trebuie să fim atenți și la umflarea gambelor, ceea ce poate însemna o cauză cardiacă, dar și o cauză hepatică-renală – sunt așa-numite edeme de membre inferioare.

În plus, mai pot apărea anumite steluțe vasculare, mai precis, niște vase de sânge roșii, la nivelul pieptului, dar uneori ele pot fi și pe față sau pe spate, ori pe abdomen.

Totodată, abdomenul se mărește prin lichid de ascită, adică, efectiv, crește ca volum, fiind lichid în abdomen.

Foarte important, unul dintre semnale poate fi faptul că omul devine confuz, nu știe ziua în care se află el sau persoanele din jur, are probleme cu memoria, inversează somnul – doarme ziua, nu doarme noaptea.

Acestea sunt principalele simptome, cărora li se adaugă probleme cu urinatul, iar pe parcurs  pot să apară anumite complicații.

În plus, ciroza poate să se manifeste direct ca o complicație sub formă de vărsătură cu sânge sau scaune negre, respectiv hemoragie digestivă superioară.

Totodată, unii pacienți pot avea simptome nespecifice, constând în oboseală ușoară sau dureri ușoare de abdomen.

Cum se diagnostichează boala?

Există mai multe metode prin care boala poate fi diagnosticată, primul pas fiind examinările de  imagistică, respectiv ecografiile.

Prin intermediul ecografiilor, se pot vedea modificări la nivelul ficatului, modificarea structurii, schimbări ale conturului acestuia (contur neregulat), dacă sunt noduli în ficat, dacă există lichid în abdomen.

 La analize, în cazul pacienților cu această boală, apar modificări la nivel de TGO, TGP, colestază și alte analize specifice ficatului, care indică valori crescute.

De asemenea, când este cazul, se pot face investigații mai aprofundate, precum examenele de computer tomograf (CT) sau RMN, care pot indica modificări sau un ficat cu aspect cirotic.

O altă investigație care se realizează în cazul acestor pacienți este endoscopia digestivă superioară, care indică varice esofagiene sau gastrice, adică  niște vase care se umplu, se măresc, cresc în volum și se pot sparge, ceea ce reprezintă una dintre complicațiile și una dintre cauzele de mortalitate ale cirozei.

De asemenea, boala se mai poate diagnostica și prin puncție în abdomen pentru lichidul de ascită, care se recoltează pentru anumite analize specifice ale acestuia.

Nu în ultimul rând, există și metoda fibroscan, fibromax. Această metodă măsoară densitatea ficatului, este folosită ocazional și se recomandă mai ales în cauzele de hepatite și ciroze virale. Metoda este foarte eficientă mai ales în stadiul de început al bolii.

Există tratament pentru ciroza hepatică?

Tratamentul depinde de fiecare caz în parte și de cauza care a produs boala. Este necesară stoparea consumului de alcoolul, tratamentul hepatitei virale B, C, D, tratamentul bolilor rare, cum ar fi hepatita autoimună, de exemplu.

De asemenea, tratamentul final, care este greu accesibil în România, dar nu este imposibil, este transplantul de ficat. Acesta este singurul tratament curativ, prin care pacientul poate scăpa efectiv de ciroză.

În funcție de cauză, boala se poate ține sub control prin regim – fără sare, fără grăsimi, prăjeli, tocături, fie alt tratament specific recomandat de către medicul curant.

Se recomandă evaluare la șase luni, se scoate lichid dacă este cazul, se tratează efectiv complicațiile bolii, în funcție de starea bolii de la un pacient la altul.

Care sunt complicațiile acestei boli?

Una dintre complicații este reprezentată de encefalopatia haptică: irascibilitate, confuzie, persoana în cauză nu recunoaște persoanele din jur, doarme ziua, nu doarme noaptea, are o lentoare – vorbește greu, lent, nu știe ce se întâmplă. Iar aceasta poate evolua până la comă.

O altă complicație este hemoragia digestivă superioară: ruptură de varice esofagiene sau gastrice, manifestată prin vărsături efective cu sânge roșu sau negru sau scaune negre, care reprezintă sânge digerat. Toate acestea pot duce la moartea persoanei.

Ascita în sine este o manifestare, dar, mai mult, o complicație a bolii: mărirea de volum prin lichid a abdomenului – sunt cazuri în care persoanele ajung și la zeci de litri și atunci se scoate lichidul cu acul, există un tratament specific.

Mai există și sindromul hepatorenal – afectarea rinichiului dată de stadiul cirozei: diureza, mai exact, cantitatea de urină zilnică este redusă. Acesta se tratează numai în regim de spital și, din păcate, există o mortalitate foarte mare.

Cancerul de ficat – hepatocarcinomul – este o altă complicație a cirozei. Este mai rar întâlnit, dar el apare, mai ales la cauzele virale.
Icterul reprezintă, de asemenea, o complicație și poate ajunge la valori spectaculoase, omul poate deveni efectiv portocaliu la un moment dat.

Mai sunt și alte complicații, printre care și sindromul hepatopulmonar, dar acesta, de exemplu, este mai rar întâlnit.

Cum putem preveni apariția bolii sau, mai bine zis, cum putem să avem grijă de ficatul nostru?

În cazul consumului de alcool, acesta trebuie redus spre zero, chiar stopat, mai ales dacă vorbim de o hepatită cronică, ciroză.

De altfel, pentru oricare dintre cauzele care pot duce la ciroză, pacienților li se recomandă să nu mai consume alcool.

În situația hepatitelor virale, acestea trebuie tratate în funcție de cauza lor, respectiv B, C sau D.

Persoanele obeze, care au ciroză hepatică nonalcoolică, trebuie să slăbească, să țină sub control colesterolul, diabetul, trigliceridele.

Dacă vorbim de cauzele rare, de boli rare, ele se tratează cu corticoterapie sau cu alte forme de terapie.

De asemenea, pentru prevenția acestei boli, este foarte important regimul nostru alimentar și e bine să avem în vedere faptul că trebuie să consumăm o cantitate cât mai mică de prăjeli, de grăsimi, de cărnuri grase, de tocături, de dulciuri și, cum am spus deja și mai sus, de alcool.
 
***
Acest articol este susținut de MedLife.
*Dr. Gabriel Preda este medic specialist Endoscopie-Gastroenterologie în cadrul HYPERCLINICII MEDLIFE CONSTANȚA, o unitate medicală multidisciplinară, în cadrul căreia activează o echipă de 80 de medici, ce acoperă peste 30 de specialități. Hyperclinica este dotată cu laborator de analize medicale, departament de imagistică medicală ce dispune de RMN 3 Tesla, 2 săli de recoltare analize, 1 sală de mici intervenții chirurgicale și 15 cabinete medicale.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

1 din 2 copii recent diagnosticați cu cancer în România a fost deja înscris în Programul Gratuit de Testare Genetică dezvoltat de MedLife

24 Nov 2023 765

[Medici buni] Dr. Taliana Camburu, medic dermatolog la MedLife Constanța - „Să depistezi un melanom în stadiu incipient, să-l excizezi și să poți să-i spui pacientului că e vindecat e extraordinar!”

16 Jun 2023 3567

La 5 luni de la semnarea tranzacției, MedLife anunță finalizarea achiziției pachetului majoritar Nord – Grupul Medical Provita

30 Mar 2023 1043

Diabetul și obezitatea în cazul copiilor. Specialiștii MedLife explică cum pot fi depistate acestea și cum le putem preveni

30 Mar 2023 2274

Parteneriat strategic pentru sănătate semnat de MedLife și Grupul Provita

05 Oct 2022 1166

MedLIfe Probe de la pacienți din 19 orașe ale țării, inclusiv din Constanța, secvențiate pentru identificarea noii tulpini Omicron pe teritoriul României

01 Dec 2021 1513

INSP Aproape 3.000 de cazuri confirmate cu varianta Delta până la 10 octombrie

12 Oct 2021 1508

Constanța. Accident rutier. Copil lovit de mașină pe strada Ștefan cel Mare

10 May 2021 1970

Ce trebuie să știi despre testele pentru depistarea anticorpilor COVID-19? Informații de la specialiștii MedLife

06 May 2021 3921

Au fost identificate primele cazuri de COVID-19, tulpina sud-africană, în România

05 Mar 2021 2174

Clădirea de birouri Med Life, de pe bulevardul Tomis, se transformă în clinică medicală

11 Feb 2021 2442

10 probe din 79 analizate de MedLife conțineau noua tulpină a virusului SARS-CoV-2

29 Jan 2021 2518

Sistemul Medical MedLife anunță achiziționarea pachetului integral de acțiuni al Spitalului Lotus Ploiești

21 Oct 2019 1975

Bursa de Valori BucureștiMedLife a finalizat achiziția Ghencea Medical Center

25 May 2018 2810

Consiliul Concurenței a aplicat amenzi uriașe pentru cinci centre medicale și două bănci de celule STEM. Toate celebre în România

12 Apr 2018 2004