Medicul Adina Alberts „Este incredibil ce s-a întâmplat cu pacientul electrocutat de la Constanța. Ce nesăbuință?”

  • Medicul Adina Alberts a postat pe reţelele de socializare un mesaj prin care transmite condoleanţe familiei constănţeanului de 54 de ani care a murit la un spital din Belgia unde ajunsese prea târziu cu arsuri de 65% pe suprafaţa corpului, în urma unui accident de muncă.
 
Ea şi-a exprimat indignarea şi confuzia faţă de sistemul sanitar care a plimbat pacientul prin 3 spitale înainte de ai face transferul la o unitate medicală din străinitatate care poate l-ar fi ajutat.
 
Iată, integral, postarea medicului Adina Alberts:
 

„Când eram eu în Spitalul de Urgență Floreasca, adică acum 15 ani, pacienții arși erau îngrijiți cu mare atenție. Și deși, nu aveam saloane și facilități moderne pentru marii arși, chiar și pacienții cu arsuri grave supraviețuiau și se vindecau.

Marea provocare în astfel de cazuri este îngrijirea atentă, toaletarea corectă și completă a plăgilor, excizarea țesuturilor distruse, îndepărtarea reziduurilor de orice fel.

Spălarea acestora cu soluții dezinfectante se făcea de două ori pe zi apoi se pansau în condiții de sterilitate absolută.

Profesorul Ioan Lascăr ne repeta mereu: „Prima condiție ca o plagă să se vindece este să fie curată!”

Este incredibil ce s-a întâmplat cu pacientul electrocutat de la Constanța, trimis din spital în spital. Ce-a căutat la Iași?!

Eu nu pot să înțeleg de ce nu a fost trimis direct la Floreasca?! Să vă amintesc totuși că există și un Spital de Arși în Capitală?! De ce nu a fost trimis acolo?! Sau direct în Belgia?!


S-a plimbat bietul om în trei spitale din 3 orașe ca, până la urmă, să ajungă într-un hal fară de hal, cu 5 germeni cuibăriți în plăgile lui arse.

Doamne Dumnezeul! Ce nesăbuință! Transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate! Îmi pare nespus de rău...”

 

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a decis trimiterea Corpului de control al ministrului la cele trei unități medicale din România unde a fost internat pacientul pentru realizarea unui raport privind îngrijirile medicale care i-au fost acordate pacientului.

Medicul din Belgia, detalii despre starea gravă în care pacientul a fost transferat

Medicul Ciprian Isacu care l-a tratat pe constănţean la spitalul din Belgia a spus că pacientul a ajuns acolo cu patru bacterii şi o ciupercă pe care le-a contactat în spitalele din România.  

„Sunt patru bacterii, plus o ciupercă, dar astea sunt detalii. Am vorbit cu familia. E în viaţă, se luptă, l-am operat deja de trei ori. Există un risc minim la nivelul unui picior, dar o să treacă. (…) Mirosea şi era cu nişte comprese direct pe piele, nici măcar o cremă! Au făcut inciziile la fasciotomia de la Constanţa la dreapta, dar n-au făcut în stânga, de aici riscul la nivelul membrului inferior stâng şi restul… El a venit vineri, în fiecare zi i-a fost schimbat pansamentul şi l-am operat de trei ori”, a declarat Ciprian Isacu.

Primul spital unde pacientul a fost internat aproximativ 24 de ore a fost Spitalul Judeţean de Urgenţă din Constanţa. Aici a ajuns bărbatul de 52 de ani, victima unei electrocutări.   

„Pacientul a stat la noi 24 de ore, în care a beneficiat de toate tratamentele corecte. Am înţeles că s-a afirmat că nu i s-a făcut fasciotomia. Nu este adevărat, i s-a făcut fasciotomie, i s-a făcut tot ceea ce trebuia făcut. După 24 de ore a plecat la Iaşi”, a declarat pentru Adevărul medicul Ioan Tofolean, managerul Spitalului Judeţean Constanţa.  

Managerul explică faptul că pacientul avea arsuri pe o suprafaţă mare a corpului, iar conform protocoalelor medicale trebuia transferat de urgenţă într-un centru de arşi.  

Şi soţia pacientului a declarat că soţul ei nu a fost internat la Constanţa decât o noapte. „Doamna doctor de aici i-a făcut primele incizii. A curăţat, a făcut ce s-a putut în condiţiile astea. Si ştiu ca a primit îngrijirile necesare în acea noapte. Eu nu sunt medic... Nu ştiu şi nu-mi permit sa comentez actul medical”.  

Aseară, în Parlamentul României, a fost o lungă desbatere pe această temă.
 
Sursa foto: Facebook/Dr Adina Alberts
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Locuri de muncă Constanța Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanța angajează electrician. Detalii

31 Jan 2024 763

Termoficare Constanța angajează. Iată ce posturi sunt vacante

11 Jan 2024 1751

Locuri de muncă Constanța Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” angajează. Iată ce post este disponibil

11 Dec 2023 1054

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială nr. 10 „Mihail Koiciu” scoate la concurs un post vacant. Iată despre ce este vorba

30 Nov 2023 1470

Breaking News! Schelet uman descoperit în municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Sep 2023 3508

Regia Autonomă Judeteană de Drumuri și Poduri Constanța angajează

22 Jul 2022 2064

Unitatea Militară 01556 Mangalia angajează. Ce posturi sunt vacante

30 May 2022 1802

ISU Dobrogea angajează electrician auto

04 Jan 2022 1232

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” angajează electrician

04 Jan 2022 1284

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mihail Kogălniceanu” din Constanţa angajează electrician

02 Dec 2021 1876

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa face angajări. Ce posturi sunt disponibile

05 Nov 2021 3076

Posturi vacante la Universitatea Maritimă din Constanţa. Nu se solicită vechime

02 Nov 2021 2557

Direcția Generală de Asistență Socială Constanța angajează muncitor calificat - electrician

26 Oct 2021 1427

Din dosarul ITM Constanța Cine este tânărul electrician mort în curtea Damen Mangalia. Banalul moment care i-a adus moartea

21 Jul 2021 4726

Accident de muncă la Șantierul Naval Constanța. Ce spune ITM

29 Jun 2021 2844