Noi măsuri în domeniul accesului la servicii medicale și în acordarea concediilor medicale

  • La data de 25 august, Guvernul a aprobat mai multe măsuri privind serviciile medicale și concediile medicale
  • A  fost votată o măsură pentru persoanele care se află în spectrul autist
  • De asemenea, CNAS va deconta intervenția chirurgicală de simetrizare a glandei mamare, pentru persoanele cu intervenții oncologice
  • Pentru personalul militar în activitate, polițiștii și polițiștii de penitenciare, se majorează durata maximă a concediilor medicale
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, pentru abrogarea unor prevederi legale, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății, aprobată azi de Guvern, se asigură punerea în aplicare a Deciziei Curții Constituționale a României nr. 229/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 9 iulie 2020, prin care instanța de control constituțional a constatat ca fiind neconstituționale în integralitate dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2020.
În acest context, ținând cont de prevederile art. 147 alin. (1) din Constituția României, precum și de faptul că motivele care au determinat emiterea în regim de urgență a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2020 subzistă și în prezent, precizăm că actul normativ adoptat pe 25 august de Guvern conține o serie de măsuri care asigură respectarea drepturilor pacientului și accesul la servicii medicale necesare în condiţiile utilizării eficiente a fondurilor alocate în acest scop.
Astfel, se aprobă implementarea unui subprogram dedicat persoanelor cu tulburări din spectrul autist în cadrul Programului național de sănătate mintală, care va asigura accesul pacienților care suferă de această afecțiune la serviciile conexe necesare, recomandate de medici specialiști: servicii de logopedie, consiliere psihologică, kinetoterapie. Această măsură are ca scop  îmbunătățirea stării de sănătate și a calității vieții sociale, în primul rând pentru copiii cu astfel de afecțiuni.
De asemenea, în cazul pacientelor care au suferit intervenții chirurgicale oncologice la sân, CNAS va deconta intervenția chirurgicală de simetrizare a glandei mamare. Până în prezent, pacientele  cu afecțiuni oncologice la sân care necesitau mastectomie, beneficiau de reconstrucție mamară, la recomandarea specialistului,  fără intervenția chirurgicală de simetrizare a glandei mamare sănătoase cu glanda mamară reconstruită.  Această măsură va avea un impact pozitiv  asupra calității vieții și a reinserției sociale a femeilor care necesită acest tip de intervenție, care până acum se realiza doar contra cost.
Actul normativ aprobat săptămâna aceasta reia și demersul normativ pentru punerea în aplicare a Deciziei Curții Constituționale a României nr. 818/2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi daune sănătăţii propriei persoane" din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Astfel, nu vor mai exista situații în care părinții să fie obligați la plata contravalorii serviciilor medicale de care au beneficiat copiii acestora urmare a unor accidente generate de acești copii.
De asemenea, actul normativ cuprinde și măsuri referitoare la modul de acordare a certificatelor de concediu medical. Astfel, persoanele asigurate într-un stat membru care devin asigurate pe teritoriul României, au dreptul  și vor beneficia, la nevoie, de concediu medical din primele zile de asigurare, în condițiile îndeplinirii stagiului minim de cotizare, respectându-se astfel regulamentele europene în domeniu.
În vederea debirocratizării și îmbunătățirii accesului persoanelor asigurate la concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, actul normativ aprobat elimină obligația prezentării lunare la medicul expert, în cazul bolnavilor diagnosticați cu SIDA și neoplazii, pentru prelungirea până la un an si 6 luni a certificatului de concediu medical. Aceste categorii de pacienți au beneficiat de această reglementare până la data de 9 iulie 2020, în baza OUG nr.25/2020.
Persoanele diagnosticate cu tuberculoza au dreptul la concediu și indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, fără condiții de stagiu de cotizare, pe toată perioada de tratament, până la vindecare, în concordanță cu dispozițiile Legii nr.302/2018.
De asemenea, pentru personalul militar în activitate, polițiștii și polițiștii de penitenciare, se majorează durata maximă a concediilor medicale, pentru a evita majorarea deficitului de personal în ministerele și instituțiile  din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională. Astfel, în situații temeinic motivate de posibilitatea recuperării medicale, concediul medical se poate prelungi de către medicul specialist până la 183 de zile, iar comisiile de expertiză medico-militară pot propune acordarea unor concedii medicale de până la 550 de zile.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CNAS a înființat grupuri de lucru pentru optimizarea reglementărilor din domeniul asigurărilor sociale de sănătate

26 Feb 2024 641

CNAS a publicat în transparenţă decizională valorile punctelor pentru asistenţa medicală

11 Jan 2024 768

Ministrul Sănătății a susținut în Guvernul României, Memorandumul care asigură CNAS-ului fondurile necesare pentru finanțarea programelor naționale de sănătate

28 Sep 2023 909

Protest masiv al angajaților din cadrul CNAS și CAS județene din toată țara, luni

06 Jul 2023 1289

Taxa pentru eliberarea unui card de sănătate duplicat ar putea fi eliminată

02 Aug 2022 1554

Lista completă a afecțiunilor unde nu este necesar biletul de trimitere la medicii specialiști

26 May 2022 2971

Klaus Iohannis Concediu medical pentru părinții copiilor aflaţi în carantină sau izolare

30 Mar 2022 1448

06 decembrie 1998 S-a constituit Casa Națională de Asigurari de Sănătate. Ce alte evenimente importante au marcat această zi

06 Dec 2021 1272

Pacienții cu scleroză multiplă au disponibil un nou medicament inovativ, compensat 100%

17 Sep 2021 2526

CNAS Consultare publică privind noul model de Contract-cadru și norme de aplicare

19 Jul 2021 819

Director general nou la Casa de Asigurări de Sănătate Constanța

02 Jul 2021 5350

Hotărâre în ședința de Guvern CNAS. Ce conține noul contract-cadru care intră în vigoare de la 1 iulie

26 Jun 2021 2934

Pașii pentru construcția unui sistem de sănătate performant și rezilient

28 Apr 2021 2161

Casa Națioală de Asigurări de Sănătate caută directori pentru 40 de case teritoriale, inclusiv la Constanța. Condiții și documente

12 Apr 2021 1937

Curtea de Conturi Control la Casa de Asigurări de Sănătate Constanța. Au fost decontate servicii medicale pentru persoane decedate

05 Mar 2021 2644