Sanatate

Programul Naţional de Diabet Zaharat, reorganizat în 2018. Mii de pacienţi din Constanţa

Cel mai mare program naţional curativ derulat de CNAS, ca număr de pacienţi, circa 823.000 în acest an, din care 28.091 pacienţi sunt din judeţul Constanţa, şi al doilea ca nivel de finanţare, după cel oncologic, este cel pentru diabet.
 
Bugetul alocat anual Programul Naţional de Diabet Zaharat s-a mărit de aproape cinci ori în doar un deceniu, ajungând acum la peste 1 miliard de lei, iar numărul pacienţilor beneficiari s-a dublat în acelaşi interval de timp. În cadrul programului, pacienţilor li se asigură gratuit medicamentele (antidiabetice orale şi/sau insulină, după caz), pompele de insulină şi testele de automonitorizare necesare pentru tratarea şi monitorizarea bolii. Acest program este perfecţionat şi dezvoltat permanent, ultima dezvoltare fiind introducerea de la 1 octombrie a.c. a decontării unor tehnologii moderne, pe bază de senzori electronici, de automonitorizare continuă a glicemiei şi de injectare dozată a insulinei.
 
Astfel, persoanele care sunt dependente de insulină nu mai sunt nevoite să suporte zilnic înţepături pentru administrarea insulinei şi pentru monitorizarea glicemiei, ci pot beneficia de senzori de monitorizare a glicemiei. Achiziţia, montarea şi eliberarea dispozitivelor medicale specifice diabetului zaharat (pompe de insulină, sisteme de pompe de insulină cu senzori de monitorizare continuă a glicemiei şi sisteme de monitorizare continuă a glicemiei) se realizează prin centrele metodologice regionale, respectiv: Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice «Prof. Dr. N. Paulescu» Bucureşti, Spitalul Elias, Spitalul «Marie Curie», Spitalul clinic de copii «Victor Gomoiu», judeţe Brăila, Braşov, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa, Prahova, Sibiu, Tulcea, Vrancea; Timişoara; Craiova; Iaşi şi Cluj.
 
Cum se eliberează noile dispozitive de monitorizare a glicemiei
 
Medicul diabetolog sau cu competenţă/atestat care are în evidenţă bolnavul întocmeşte dosarul medical al acestuia cuprinzând documentele care justifică îndeplinirea criteriilor de eligibilitate pentru a beneficia de dispozitivele medicale specifice şi referatul de justificare, pe care îl transmite casei de asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală. Casa de asigurări de sănătate va transmite dosarul Comisiei de evaluare a centrului metodologic regional căruia îi este arondat judeţul unde este luat în evidenţă bolnavul de către medicul curant. Comisia de evaluare a centrului metodologic regional verifică respectarea criteriilor de eligibilitate. Pentru bolnavii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, comisia aprobă referatul de justificare întocmit de medicul diabetolog sau cu competenţă/atestat care are în evidenţă bolnavul şi emite decizia în baza căreia se realizează includerea în program, programarea montării şi eliberarea dispozitivelor medicale specifice.
 
Comisia va transmite o copie a deciziei casei de asigurări de sănătate a judeţului arondat, o copie a deciziei o va transmite casei de asigurări de sănătate din raza administrativ-teritorială a centrului metodologic regional şi medicului care a emis referatul. Medicul curant care a emis referatul pentru montarea dispozitivelor medicale specifice monitorizează bolnavul. Instruirea pacientului care îşi administrează insulina privind tehnica de administrare a insulinei şi modalitatea de utilizare a seringii sau pen-ului se face de către medicul diabetolog sau cu competenţă/atestat.
 
Sistemele de monitorizare continuă a glicemiei se montează în regim de spitalizare sau ambulatoriu, după caz, în centrele metodologice regionale. Eliberarea acestora se realizează prin farmacia cu circuit închis. Până în acest moment, CAS Constanţa a primit 30 de dosare pe care le-a transmis Centrului Regional de la Bucureşti. Majoritatea bolnavilor de diabet pentru care s-au întocmit dosare pentru astfel de dispozitive de măsurare sunt copii.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O nouă amânare a CNAS. De când vor putea să îşi procure românii medicamentele de la orice farmacie din ţară

12 Jun 2019 1183

Ce spune ministrul Sorina Pintea despre Răzvan Vulcănescu, care a preluat temporar atribuţiile de preşedinte al CNAS

03 Jun 2019 489

Decizie publicată în Monitorul Oficial. Președintele CNAS, revocat din funcție

03 Jun 2019 372

Fostul prefect al județului Constanța, Ion Constantin, numit preşedinte - director general CJAS Constanța

22 May 2019 1841

Schimbare în conducerea CJAS Constanța. Președintele director general a fost revocat din funcție. Decizia luată de conducerea CNAS

06 Feb 2019 2014

Adriana Cotel, numită preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

25 Jan 2019 651

Declaraţie de avere - Georgeta Andrei, consilier superior la Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa (document)

14 Jan 2019 690

Precizări ale CNAS cu privire la onorarea reţetelor compensate

13 Jan 2019 415

Anunţ important făcut de Ministerul Sănătății cu privire la cardurile de sănătate

03 Jan 2019 3513

Fost preşedinte CNAS, trimis în judecată de procurorii DNA (document)

27 Dec 2018 618

CNAS anunţă Valabilitatea cardurilor de sănătate a fost automat prelungită

07 Dec 2018 965

Ce paciente pot beneficia de subprogramul de reconstrucţie mamară. Programul se derulează prin 19 spitale, printre care și cel din Constanța

03 Nov 2018 430

CNAS preciezaă că Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate funcţionează în parametri normali

10 Oct 2018 366

Propunerea actului normativ de modificare a legislaţiei pentru funcţionarea a Dosarului Electronic de Sănătate, aprobată de Guvern

06 Sep 2018 382

Termenul de valabilitate a cardurilor naționale de sănătate, a fost prelungit de la 5 la 7 ani

03 Aug 2018 544