Sănătate Scapă de stres, principalul duşman al societăţii moderne, cu metode naturiste

Stresul afectează aproximativ 20% dintre locuitori globului, fiind principalul duşman al societăţii moderne. Fitoterapia recomandă utilizarea unor plante cu efecte calmante asupra stărilor de excitaţie psihică, cea mai indicată fiind valeriana. Această plantă are efecte în stări de stres, agitaţie, anxietate, insomnii, dureri de cap şi aritmii cardiace de natură nervoasă. Tot în acest scop, pot fi folosite sunătoarea, hameiul (un calmant contra stresului şi nervozităţii), florile de tei şi de lavandă (cu acţiune liniştitoare asupra sistemului nervos), menta (utilă în recuperarea energiei) şi ginsengul siberian (care măreşte forţa antistres).
 
Stresul, emoţiile negative şi stările de anxietate pot fi combătute şi printr-un regim alimentar. Prin urmare, sunt recomandate carnea de curcan şi de pui, peştele, mai ales ton şi somon, ouă, lapte, brânză, arahide, ciocolată şi cacao. De asemenea, varza, salata şi alte crudităţi sunt surse importante de vitamine antioxidante (A, C, E), care elimină stările de stres. Usturoiul, bogat în alicină, are un puternic efect antibiotic, antiviral şi antifungic, contribuind la scăderea stărilor de stres, de tensiune arterială, precum şi la creşterea bunei dispoziţii. Seminţele de floarea-soarelui şi cele de susan, migdalele, nucile şi alunele, bogate în fosfor, potasiu, magneziu, zinc şi complexul de vitamine B, elimină stresul, reglează funcţiile suprarenale şi metabolizarea acizilor graşi esenţiali. Alimentele sărate şi cele grase, mai ales cele de origine animală, supun sistemul nervos şi cardiovascular la un stres anormal, induc instabilitatea emoţională şi determină declanşarea stărilor de anxietate şi de stres.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rafila, anunț de ultim moment despre o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

18 Apr 2024 248

A fost a înfiinţat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi

16 Apr 2024 302

Preşedintele (CNAS), Valeria Herdea „Din 1 iulie 2024, persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate”

10 Apr 2024 1023

Cumpărări directe Constanța Glasscomed SRL București asigură service pentru aparatura de laborator de la Direcția de Sănătate Publică din Constanța (DOCUMENT)

08 Apr 2024 359

Spitalul Orășenesc Hârșova, în proces cu DSP Ialomița, pentru analizele de apă potabilă! Tribunalul Constanța a rămas în pronunțare

04 Apr 2024 476

CJC alocă 1.5 milioane de lei, finanțare nerambursabilă pentru proiectele non-profit din zona socială și de sănătate. Până când pot fi depuse solicitările?

02 Apr 2024 477

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 230 de elevi au participat la faza județeană a Concursului naţional „Educaţie pentru sănătate”, ediţia a XV-a

01 Apr 2024 855

Cancerul afectează din ce în ce mai mult persoanele cu vârste sub 50 de ani. Ce trebuie să faceți dacă simţiţi că ceva nu este în regulă

31 Mar 2024 695

Cumpărări directe Constanța Eco Fire Sistems SRL, contract cu DSP Constanța pentru eliminarea deșeurilor spitalicești (DOCUMENT)

28 Mar 2024 595

850 de cazuri noi de rujeolă şi două decese, înregistrate în ultima săptămână

26 Mar 2024 582

Nicu Covaci, operat de urgență pe creier! În ce stare se află liderul formației Phoenix

22 Mar 2024 659

Heka Hospital Constanța Ce trebuie să știi despre nodulii tiroidieni

18 Mar 2024 852

Editorial Rețelele de socializare, terenuri fertile pentru dezinformare și propagandă, în contextul viitoarelor alegeri

15 Mar 2024 719

Angajații DSP din nou la protest, la Constanța (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 810

CNAS a înființat grupuri de lucru pentru optimizarea reglementărilor din domeniul asigurărilor sociale de sănătate

26 Feb 2024 620