Usturoiul întăreşte sistemul imunitar

Usturoiul conţine una dintre cele mai versatile substanţe naturale folosite pentru a ne menţine sănătoşi - alicina. Aceasta are proprietăţi antibiotice care se activează atunci când usturoiul este tăiat sau sfărâmat şi este responsabilă de mirosul înţepător şi gust. De îndată ce este absorbită în intestin, ea este eliminată prin intermediul plămânilor şi pielii, de aceea cei care îl consumă se confruntă cu o respiraţie şi transpiraţie care îi poate ţine pe cei din jur la distanţă, conform csid.ro.

Usturoiul proaspăt poate ajuta în lupta contra bacteriilor, fungilor şi infecţiilor cu viermi şi poate ucide bacterii precum E. coli sau Salmonella. ontribuie la eliminarea toxinelor din ficat, protejându-l în acelaşi timp.
Poate trata herpesul şi ciupercile de la nivelul picioarelor, dar şi negii. De asemenea, are un puternic efect antiinflamator, ajutând organismul să lupte contra alergiilor.
Sucul de usturoi calmează mâncărimile şi erupţiile apărute în urma ciupiturilor de insecte.
Usturoiul întăreşte sistemul imunitar reducând numărul şi frecvenţa răcelilor, ajută la tratarea iritaţiei gâtului şi scade riscul de a avea cancer.

Conţine vitaminele C şi B6, dar şi seleniu şi fier.
 Are un bun efect împotriva căderii părului. Masează delicat scalpul cu un căţel de usturoi sau în amestec cu puţin ulei de măsline.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Unul dintre cele mai cumpărate sosuri de usturoi, retras de pe rafturile din magazinele LIDL! Iată motivul

09 Feb 2024 1346

Meniu special de Revelion pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000 SRL

31 Dec 2023 1512

Este oficial! Ce se întâmplă cu prețul mai multor alimente, printre care carne tocată, usturoi, orez, bulion de roșii și cozonac

27 Oct 2023 740

Friptură de miel pentru Paşte. Rețetă simplă și ușor de preparat

14 Apr 2023 1192

GastroArt Roșii picante (rețetă interbelică)

22 Jul 2022 1868

GastroArt Plachie de pui (rețetă interbelică)

29 Jun 2022 1248

Ziua fripturii din pulpă de miel. Cum să prepari o friptură de miel perfectă

07 May 2022 1398

GastroArt Sos de usturoi (rețetă interbelică)

21 Apr 2022 1402

GastroArt Limbă picantă (rețetă interbelică)

25 Mar 2022 1702

GastroArt Salată de fasole verde (rețetă interbelică)

06 Feb 2022 1704

GastroArt Salată de fasole verde (rețetă interbelică)

26 Jan 2022 1565

Ministerul Agriculturii alocă peste 22 de milioane de lei în 2022 pentru susţinerea producţiei de usturoi

02 Jan 2022 3424

Centrulnatura.ro Sos de usturoi raw-vegan

04 Dec 2021 3077

Centrul Natura Fructul Safu este o sursă importantă de uleiuri, în țările Africane

26 Nov 2021 1493

Usturoiul, leguma minune. Iată boala gravă pe care o poate vindeca

22 Nov 2021 3062