Vă luptaţi cu celulita? Aveţi un aliat de nădejde 100% natural!

Se spune că celulita este cel mai mare duşman al femeii. În ultimii ani însă, au apărut pe piaţă tot soiul de creme şi tratamente a căror menire ar fi să lupte împotriva celulitei. Şi dacă, în mod normal, pentru cremele anticelulitice bune scoatem bani mulţi din buzunar, trebuie avut în vedere că există şi altfel de produse care au acelaşi efect (uneori, chiar mai bun!) şi care costă mult mai puţin.

Ei bine, de multe ori, uităm că cele mai puternice ingrediente sunt chiar la noi în bucătărie. De exemplu, grepfrutul este unul dintre cele mai sănătoase fructe, care vă ajută să scăpaţi de grăsimea în exces. Consumat cu regularitate, vă îmbunătăţeşte circulaţia, previne acumularea de apă în organism şi, deci, formarea celulitei. Acest fruct vă ajută să eliminaţi toxinele şi vă reglează nivelul zahărului din sânge. Îl puteţi folosi şi pentru a prepara un suc, care vă topeşte celulita.

Pentru a prepara un astfel de suc, aveţi nevoie de un grepfrut mare, două portocale, ¼ de lămâie şi un centimetru de ghimbir. Curăţaţi fructele şi amestecaţi-le în storcător. Băutura obţinută trebuie ţinută la frigider şi consumată dimineaţa, pe stomacul gol, şi între mese.
Nu uitaţi însă că grepfrutul interacţionează cu anumite medicamente, aşa că, dacă luaţi pastile, trebuie să vă sfătuiţi cu medicul de familie înainte să începeţi o astfel de cură.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sănătate Frasinul, eficient în combaterea celulitei

21 Mar 2015 3168

Sănătate Ananasul, remediul natural în combaterea celulitei

11 Jan 2015 2172

Oţetul de mere - elimină toxinele din organism şi stabilizează nivelul tensiunii arteriale

23 Jun 2014 3371