La data de 8 noiembrie 1874 a fost inaugurată prima statuie ecvestră din Bucureşti?

La data de 8 noiembrie 1874 a fost inaugurată prima statuie ecvestră din Bucureşti. Aceasta era cea de-a doua statuie publică din Bucureşti, după cea a spătarului M. Cantacuzino de la Colţea, şi îl reprezintă pe Mihai Viteazul.
 
Statuia lui Mihai Viteazul fost dezvelită în piaţa din faţa Academiei – actuală – Universităţii, în prezenţa familiei domnitoare, a membrilor guvernului, a corpului diplomatic, a Mitropolitului Nifon, a primarului şi a unui numeros public.
 
Acest monument este opera sculptorului francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse, iar materialul documentar necesar pentru realizarea acestei lucrării a fost realizat de Alexandru Odobescu și Theodor Aman.
 
În cursul anului 1873, sculptorul a terminat realizarea lucrării şi a fost adusă de la Paris la Bucureşti.
 
Statuia este din bronz cu soclul din marmură, iar în cele patru cornişe ale soclului este plasată câte o stemă confecţionată din bronz, două aşezate în faţa şi în spatele acestuia, evidenţiind simbolul heraldic al Ţării Româneşti, vulturul. Pe cele două părţi laterale sunt expuse Stema Moldovei, cu bourul precum şi stema Transilvaniei.
 
Dezvelirea monumentului a fost amânată timp de 7 luni din cauza presiunilor diplomatice făcute de guvernele austriac şi turc, aceştia vedeau în această statuie un act de independenţă, România fiind încă sub suzeranitate otomană.
 
Sursa foto: totuldespreromania.ro
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știați că? Statuia Libertății din New York a fost inaugurată la 28 octombrie 1886. Ce simboluri înglobează

28 Oct 2021 4473

Știați că? Theodore Roosevelt s-a născut într-o zi de 27 octombrie. Lecții de viață de la fostul președinte american

27 Oct 2021 2669

Știați că? La 25 octombrie 1881 s-a născut Pablo Picasso, artistul care și-a transformat viața în legendă

25 Oct 2021 2876

Știați că Actorul Canadian Ryan Reynolds împlinește 45 de ani

23 Oct 2021 2121

Știați că Actrița Catherine Deneuve împlinește astăzi 78 de ani

22 Oct 2021 1787

Știați că? Ion Dichiseanu ar fi împlinit astăzi 88 de ani

20 Oct 2021 1968

Știați că? Se împlinesc 60 de ani de la decesul unui mare scriitor, povestitor și academician român

19 Oct 2021 2042

Știați că O cunoscută cântăreață de muzică populară și lăutărească din România ar fi împlinit astăzi 83 de ani

16 Oct 2021 3566

Știați că? Artistul american Paul Simon împlinește astăzi 80 de ani

13 Oct 2021 2129

Știați că.. la data de 9 octombrie 1898 s-a născut pictorul Alexandru Clavel?

09 Oct 2021 2826

Știați că? La 7 octombrie 1883 a avut loc inaugurarea Castelului Peleș. Au fost prezenţi Regele Carol I şi Regina Elisabeta

07 Oct 2021 2661

Știați că? Florian Pittiș s-a născut într-o zi de 4 octombrie

04 Oct 2021 3714

Cunoscutul violonist André Rieu. La ceas aniversar. Împlinește 72 de ani

01 Oct 2021 3080

Știați că? Monica Belluci s-a născut într-o zi de 30 septembrie. Ce vârstă împlinește actrița

30 Sep 2021 4329

Știați că? Actrița Brigitte Bardot împlinește astăzi 87 de ani

28 Sep 2021 2478