Ştiaţi că...? Poeta Ana Blandiana împlineşte, astăzi, 73 de ani

Poeta Ana Blandiana s-a născut pe 25 martie 1942, la Timişoara. Astăzi, Otilia Valeria Coman, pe numele ei adevărat, împlineşte vârsta de 73 de ani.
 
Ana Blandiana a absolvit cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Cluj, debutând în revista „Tribuna” din Cluj, cu poezia „Originalitate”. Este o luptătoare a libertăţii civice contemporane din România. De-a lungul anilor, a călătorit în diverse ţări europene, participând la conferinţe şi festivaluri de poezie, fiind distinsă cu numeroase premii, printre acestea numărându-se Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România (1969), Premiul pentru poezie al Academiei Române (1970), Premiul Internaţional „Gottfried von Herder” (1982), Premiul Internaţional „Vilenica” (2002).
 
Ana Blandiana scapă cu viaţă în urma cutremurului din 4 martie 1977, deoarece era internată în spital din cauza unui ulcer. Blocul în care locuia, acelaşi cu al lui Toma Caragiu, s-a prăbuşit în acea zi fatidică, soţul ei, Romulus Rusan, numărându-se printre puţinii supravieţuitori.
 
În 1984, a fost interzisă, pentru a doua oară, de regimul ceauşist, din cauza publicării a patru poezii, dintre care una conţinea celebrul vers: „Eu cred că suntem un popor vegetal".
 
Sursa foto: rasunetul.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.