Ştiaţi că...? Se împlinesc 76 de ani de la moartea lui Freud

Cine nu a auzit de Freud? Evreu stabilit în Viena, părintele psihanalizei, medic neuropsihiatru, fondator al școlii psihologice de psihanaliză şi lista poate continua. Astăzi, 23 septembrie, se împlinesc 76 de ani de la moartea lui.
 
Sigmund Freud a decedat în urma unui cancer la maxilar, în 1939, la Londra, unde s-a retras de teama persecuţiilor naziste.
 
Considerat unanim părintele psihanalizei, Freud a trăit cea mai mare parte a vieţii sale la Viena, unde îşi avea şi cabinetul pe celebra Bergasse nr. 18. A absolvit Sperl Gymnasium şi a ales să urmeze o carieră medicală. La Universitatea din Viena a studiat cu unul dintre fiziologii de marcă ai vremii, Ernst von Brücke. În 1885, a fost numit lector în neuropatologie, în urma publicării unor importante cercetări despre bulbul rahidian. În această perioadă, Freud a început să se intereseze de efectele terapeutice ale cocainei, pe care le-a studiat timp de câţiva ani.
 
Plecând iniţial de la neuropatologie, trecând prin psihiatrie, Freud ajunge să pună bazele metodei sale revoluţionare care a schimbat radical viziunea medicală asupra maladiilor nevrotice, dar şi modul lor de abordare.
 
Principala sa lucrare, „Interpretarea viselor”, datată 1900, este dedicată interpretării viselor, fiind îmbogăţită constant în ediţii succesive. Freud considera analiza viselor „calea regală către cunoaşterea inconştientului”. El a susţinut că visele joacă un rol fundamental în economia psihicului. În limbajul acestei lucrări, o dorinţă poate fi satisfăcută printr-o împlinire imaginară a ei. Toate visele, susţine Freud, chiar şi coşmarurile reprezintă împlinirea unor asemenea dorinţe.
 
În ceea ce priveşte viaţa personală, Freud s-a căsătorit cu Martha Bernays, provenită dintr-o familie evreiască de seamă, printre ai cărei strămoşi se număra un rabin-şef al Hamburgului. Martha avea să nască şase copii, dintre care o fiică, Anna Freud, a devenit, la rândul ei, o importantă psihanalistă. 
 
Sursa foto: bbc.com
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cartea zilei Despre fericire- Sigmund Freud

08 Oct 2021 1163

Gelozia şi complexul lui Oedip Cu dicţionarul, despre bărbaţi, complexe şi fazele vieţii sexuale

30 Sep 2016 10335

Celebru neuropsihiatru în cinstea căruia Google a creat un Doodle nou. A scris Interpretarea visurilor

06 May 2016 1796

Ştiaţi că...? Lucian Freud, creator de renume şi nepotul celebrului psihanalist Sigmund Freud...

20 Jul 2015 1691

Omul cu Şobolani, în concert la Out of Doors Fest

21 Jun 2015 1928

Ştiaţi că...? Sigmund Freud, cel mai cunoscut nume din domeniul psihologiei...

06 May 2015 2569

În localul Doors Club Omul cu Şobolani lansează „Baloane de săpun”

27 Feb 2015 1456

Omul cu Şobolani concertează în club Doors din Constanţa

03 Nov 2014 1557