Știați că? 343 de ani de la nașterea compozitorului Antonio Vivaldi


Antonio Lucio Vivaldi s-a născut la data de 4 martie 1678 în Veneția.

Antonio Vivaldi a fost un compozitor italian, de profesie preot catolic. Este considerat drept cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical venețian, conform wikipedia.org.

A murit ca urmare a unei îmbolnăviri subite și a fost înmormântat în cimitirul din dreptul Porții Carintiei (Kärtnertor) din Viena, pe locul în care se află în prezent clădirea centrală a Universității Tehnice din Viena.

Importanța creației lui instrumentale, simbolizată ideal de seria celor patru concerte inspirate de cele patru anotimpuri, vine din autoritatea cu care el a știut să respingă structura de concerto grosso a lui Corelli, pentru a impune foarte repede forma mai scurtă (între opt și zece) a concertului cu solist în doar trei mișcări simetrice (repede-lent-repede). Solist el însuși, Vivaldi, practica cu mare naturalețe această formă concertantă, atunci când sonata, simfonia sau cvartetul erau, de asemenea, pe punctul de a-și face apariția.

Înzestrat cu un auz excepțional, virtuoz curajos care improviza cu plăcere și dirijor celebru (unul dintre primii din istorie), Vivaldi și-a consacrat întregul geniu descoperirii neîncetate a unor noi combinații ritmice și armonice și a unor îmbinări imprevizibile de instrumente, conferind un rol de prim-plan personajelor noi, destinate a-și face un loc în orchestră, precum violoncelul (27 de concerte) sau fagotul (39), fără a uita oboiul și nici flautul, pe care le trata întotdeauna într-o manieră foarte personală, și chiar alte instrumente încă mai marginale, ca mandolina sau trompeta. Din practicile de la San Marco, a moștenit atracția pentru a face să dialogheze mai multe "coruri" de instrumente.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știați că? Statuia Libertății din New York a fost inaugurată la 28 octombrie 1886. Ce simboluri înglobează

28 Oct 2021 4372

Știați că? Theodore Roosevelt s-a născut într-o zi de 27 octombrie. Lecții de viață de la fostul președinte american

27 Oct 2021 2588

Știați că? La 25 octombrie 1881 s-a născut Pablo Picasso, artistul care și-a transformat viața în legendă

25 Oct 2021 2766

Știați că Actorul Canadian Ryan Reynolds împlinește 45 de ani

23 Oct 2021 2074

Știați că Actrița Catherine Deneuve împlinește astăzi 78 de ani

22 Oct 2021 1747

Știați că? Ion Dichiseanu ar fi împlinit astăzi 88 de ani

20 Oct 2021 1929

Știați că? Se împlinesc 60 de ani de la decesul unui mare scriitor, povestitor și academician român

19 Oct 2021 1995

Știați că O cunoscută cântăreață de muzică populară și lăutărească din România ar fi împlinit astăzi 83 de ani

16 Oct 2021 3452

Știați că? Artistul american Paul Simon împlinește astăzi 80 de ani

13 Oct 2021 2071

Știați că.. la data de 9 octombrie 1898 s-a născut pictorul Alexandru Clavel?

09 Oct 2021 2787

Știați că? La 7 octombrie 1883 a avut loc inaugurarea Castelului Peleș. Au fost prezenţi Regele Carol I şi Regina Elisabeta

07 Oct 2021 2580

Știați că? Florian Pittiș s-a născut într-o zi de 4 octombrie

04 Oct 2021 3622

Cunoscutul violonist André Rieu. La ceas aniversar. Împlinește 72 de ani

01 Oct 2021 3020

Știați că? Monica Belluci s-a născut într-o zi de 30 septembrie. Ce vârstă împlinește actrița

30 Sep 2021 4223

Știați că? Actrița Brigitte Bardot împlinește astăzi 87 de ani

28 Sep 2021 2433