Ştiaţi că...? Astăzi, Angela Similea, regina cântecului românesc... (galerie foto)

Astăzi, cunoscuta interpretă de muzică uşoară, Angela Similea, împlineşte vârsta de 68 de ani.
Născută pe 9 iulie, la fosta Fermă Regală, astăzi localitatea 1 Decembrie, Ioana Angela Similea a fost primul copil al lui Petre şi al Gherghinei Similea. Încă din copilărie, a fost atrasă de muzică, când, deşi era timidă, cânta în călătoriile cu tramvaiul. După ce a asistat la un concert al Mariei Tănase, a cuprins-o dragostea pentru muzică şi a ştiut că doreşte să devină cântăreaţă, spre nemulţumirea mamei ei, care dorea o carieră de medic pentru fiica sa.
 
În timpul liceului, a fost descoperită de profesorul de muzică Marin Teofil. Ulterior, a luat lecţii de canto şi a lucrat cu Aura Urziceanu, Mihai Constantinescu, Dida Drăgan.
La sfârşitul anului 1967, cu melodia „Aşa eşti tu“, a lui George Grigoriu, Angela Similea obţine două distincţii la un concurs al artiştilor amatori, şi anume premiul I pe capitală şi al III-lea pe ţară. În acelaşi an, intră la Şcoala Populară de Artă, clasa Florica Oraşcu, unde studiază intens timp de un an, după care, sub bagheta aceleiaşi profesoare, urmează cursurile de perfecţionare a soliştilor de muzică uşoară.
În anul 1970, datorită talentului şi vocii deosebite, Angela Similea a obţinut premiul Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur“. După participarea la acest festival, nu mai era niciun dubiu, Angela Similea ajunsese în sufletul românilor, urmând să fie privită şi ascultată cu atenţie sporită şi mai multă curiozitate.
Urmează colaborarea dintre Savoy şi Angela Similea, una dintre cele mai frumoase din muzica românească. Alături de Savoy, artista a cântat atât în ţară, cât şi peste hotare.
 
Printre cele mai frumoase melodii ale artistei se numără „Un albastru infinit“, „Când vei înceta să mă iubeşti“, „De n-ai să vii“, „Să mori de dragoste rănită“, „Iubeşte-mă de-ţi plac aşa cum sunt“, „Între noi, tangoul“, „Să te gândeşti din când în când la mine“, „Voi râde iar“. Melodia „Să mori de dragoste rănită“, compusă de Marcel Dragomir, pe versurile lui Aurel Storin, a fost declarată „melodia secolului al XX-lea“ de către public, cu ocazia unei gale organizate de Televiziunea Română. De-a lungul anilor, Angela Similea a colaborat cu cei mai importanţi compozitori români, precum Marius Ţeicu, Marian Nistor, Adrian Enescu.
 
În decursul carierei, Angela Similea a oferit tuturor un exemplu de perseverenţă şi ambiţie. În acest sens, amintim concursul la care a participat în anul 1979, în Polonia, când i-au fost rătăcite partiturile. În situaţia ei, orice alt concurent s-ar fi retras din concurs, în schimb, artista a urcat pe scenă şi a interpretat „Pastelul“ lui Marius Ţeicu, fără partitură şi fără acompaniament orchestral. Juriul, impresionat de gestul Angelei Similea, i-a oferit premiul „Miss Obiectiv“.
În anul 2005, după zece ani de absenţă, a lansat albumul „Lumea mea“, realizat de Ovidiu Komornyk.
 
Sursa foto: obiectiv.info

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știați că? Statuia Libertății din New York a fost inaugurată la 28 octombrie 1886. Ce simboluri înglobează

28 Oct 2021 4472

Știați că? Theodore Roosevelt s-a născut într-o zi de 27 octombrie. Lecții de viață de la fostul președinte american

27 Oct 2021 2668

Știați că? La 25 octombrie 1881 s-a născut Pablo Picasso, artistul care și-a transformat viața în legendă

25 Oct 2021 2875

Știați că Actorul Canadian Ryan Reynolds împlinește 45 de ani

23 Oct 2021 2121

Știați că Actrița Catherine Deneuve împlinește astăzi 78 de ani

22 Oct 2021 1787

Știați că? Ion Dichiseanu ar fi împlinit astăzi 88 de ani

20 Oct 2021 1967

Știați că? Se împlinesc 60 de ani de la decesul unui mare scriitor, povestitor și academician român

19 Oct 2021 2042

Știați că O cunoscută cântăreață de muzică populară și lăutărească din România ar fi împlinit astăzi 83 de ani

16 Oct 2021 3565

Știați că? Artistul american Paul Simon împlinește astăzi 80 de ani

13 Oct 2021 2129

Știați că.. la data de 9 octombrie 1898 s-a născut pictorul Alexandru Clavel?

09 Oct 2021 2825

Știați că? La 7 octombrie 1883 a avut loc inaugurarea Castelului Peleș. Au fost prezenţi Regele Carol I şi Regina Elisabeta

07 Oct 2021 2661

Știați că? Florian Pittiș s-a născut într-o zi de 4 octombrie

04 Oct 2021 3714

Cunoscutul violonist André Rieu. La ceas aniversar. Împlinește 72 de ani

01 Oct 2021 3079

Știați că? Monica Belluci s-a născut într-o zi de 30 septembrie. Ce vârstă împlinește actrița

30 Sep 2021 4328

Știați că? Actrița Brigitte Bardot împlinește astăzi 87 de ani

28 Sep 2021 2478