Știați că....Astăzi e ziua lui Adrian Enache?

  • Celebrul cântăreț Adrian Enache, la ceas aniversar.
  • Acesta împlinește astăzi frumoasa vârstă de 54 de ani.
Adrian Enache, îndrăgit cântăreț român, a urmat cursurile Școlii nr 6 și liceul Alexandru Ioan Cuza din Galați, potriit wikipedia.org. Absolvent al Institutului Politehnic, acesta a urmat cursurile Școlii Populare de Artă, clasa Mihaela Runceanu-Ionel Tudor, după ce cinci ani a fost solistul formațiilor rock Phoebus și 6200 din orașul natal.
Întâlnirea cu Mihaela Runceanu îi schimbă viața pentru că la solicitarea ei Adrian urmează cursurile Școlii Populare de Artă la clasa sa.
În 1989, acesta a participat la festivalul Mamaia, dar a fost descalificat pentru că are un stil neobișnuit pentru ce ceea impunea regimul de atunci. Un an mai târziu, după căderea regimului comunist, solistul își încearcă din nou norocul și obține locul al II-lea la secțiunea Interpretare, după regretata Laura Stoica.


Repertoriul său include piesele:
  • E o nebunie (Mihai Constantinescu)
  • Spune-mi dacă (Dragoș Docan)
  • N-am ce să fac (Dragoș Docan), feat. Aurelian Temișan & Daniel Iordăchioaie
  • Trenul cu roți albastre, (Viorel Gavrilă)
  • Dac-aș fi (Viorel Gavrilă)
  • Greu de ucis (Dragoș Docan)
  • Ești o simplă amintire (Viorel Gavrilă)
  • Nu mai vreau să fiu cu tine (Cornel Fugaru)
  • Mă întunec încet către noapte (Cornel Fugaru)
  • Nu, nu, nu (Elena Cârstea)
  • D.C nu mă lași să te iubesc (Dan Teodorescu)
  • E atât de bine (Papa jr)
  • Așa că…ne distrăm (Papa jr)

Premii obținute

Rock

  • „Interferențe rock”, Târgu Mureș,
  • „Constelații rock”, Râmnicu Vâlcea,
  • „Ancora de aur”, Mangalia, etc.

Pop

  • 1990 – Premiul al II-lea la Festivalul Național Mamaia
  • 1993 – Câștigă trei ani la rând titlul de cel mai bun solist la festivalul teatrelor de revistă.
  • 1997 – Premiul al II-lea la Festivalul Internațional „Pamukalle” din Turcia
  • 1998 – Trofeul festivalului „Cântecul de dragoste” pentru piesa „E,e,e iubire”
  • 1999 – Trofeul „Triunghiul muzical al bermuzilor pentru cea mai frumoasă prietenie muzicală pentru Adrian Enache, Aurelian Temișan și Daniel Iordăchioaei.
  • 1999 – Titlul de cel mai bun solist al anului pentru albumul „Nebun după Fe.Me.I”
  • 2001 – Premiul pentru cea mai bună voce masculină și locul al III-lea la Festivalul Internațional „Vocile Asiei” din Kazahstan
  • 2002 – Trofeul Festivalului Național „Mamaia” pentru piesa „O singură noapte”

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizii care au „marcat“ justiția din Constanța în 2023! (Penal)

04 Jan 2024 1041

Daniel Iordăchioae, concurent la Festivalul național de muzică ușoară de la Mamaia, este serbat în acest weekend

08 Jul 2023 1146

Amânare de pronunțare în dosarul terenurilor din Portul Tomis! Judecătorul Gabriel Mustaţă mai are nevoie de câteva zile

27 Jun 2023 1393

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 23 mai 2023

24 May 2023 1289

Obiecţiunile DNA, respinse Adrian Gheorghiță, avocatul lui Decebal Făgădău – „în opinia mea, acuzația DNA a fost demontată!“

08 Apr 2023 1751

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 10 ianuarie 2023  

12 Jan 2023 1741

Gabriel Mustață se retrage! Se schimbă judecătorul unui dosar al DNA Constanța cu un presupus prejudiciu de zeci de milioane de euro

09 Jan 2023 2236

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 octombrie 2022

06 Oct 2022 2301

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 octombrie 2022

04 Oct 2022 1453

Constanța culturală O piesă nouă, în locația cea nouă a Teatrului de Stat Constanța

07 Apr 2022 2555

Cerere de abținere, în procesul fostului primar Decebal Făgădău. Cine a trimis-o

26 Mar 2022 2226

Ce s-a întâmplat în procesul fostului primar Decebal Făgădău

29 Jan 2022 2348

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Tribunal

28 Jan 2022 4484

Judecătorul Gabriel Mustaţă, de la Tribunalul Constanța, decizie importantă în dosarul terenurilor din Portul Tomis

25 Nov 2021 2277

Ionuţ Toma, fostul arhitect-şef al Constanţei, ar putea fi audiat azi, la Tribunal, în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Nov 2021 2357