Știați că… astăzi s-a născut Irina Rimes?

  • Irina Rimes împlinește astăzi 29 de ani
Astăzi este ziua cântăreței Irina Rimes. S-a născut pe 22 august 1991, în Izvoare, raionul Florești, Moldova.  Este o cântăreață și compozitoare din Republica Moldova, care în prezent activează și locuiește în București.
Irina Rimes a devenit cunoscută în Republica Moldova după ce a participat în 2012 la concursul Fabrica de staruri, unde a ajuns până în finală. Ulterior ea s-a mutat în România, unde a încercat să se afirme sub pseudonimul Irra, însă acest proiect nu a avut succes.  În 2016 și-a relansat cariera cu piesa „Visele”, care a ocupat locul 1 în clasamentele radio din România. Aceasta a fost urmată de alte hituri precum „Ce s-a întâmplat cu noi”, „Bolnavi amândoi”, „Nu știi tu să fii bărbat” sau „POEM”, ce au transformat-o pe Irina Rimes într-una dintre cele mai de succes cântărețe din România, cu peste 250 de milioane de vizualizări pe YouTube. Ea a lansat trei albume de studio în calitate de cântăreață: Despre el (2017), Cosmos (2018) și Pastila (2020), dar a și compus numeroase cântece pentru alte artiste, printre acestea numărându-se Andra, Inna, Alina Eremia, Raluka sau Antonia.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.