Ştiaţi că...? Creatorul lui Goe a murit într-o zi de 9 iunie

 

La data de 9 iunie 1912, s-a stins din viaţă, la Berlin, unul dintre cei mai importanţi scriitori români, Ion Luca Caragiale. Alături de Ion Creangă, Ioan Slavici şi Mihai Eminescu, este considerat unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române.
 
Pe parcursul vieţii, Caragiale a fost scriitor, dramaturg, nuvelist, poet, pamfletar, comentator politic şi ziarist. Debutul literar a avut loc la vârsta de 21 de ani, iar colaborarea la revistele „Claponul“ şi „Calendarul claponului“ au reprezentat o pregătire pentru activitatea de scriitor satiric şi dramaturg.
 
I.L. Caragiale s-a remarcat prin felul în care a subliniat nuanţele realităţilor, ale limbajului şi ale comportamentului românilor. Nota comică se face simţită în schiţele „Dl. Goe“, „Bubico“, în comediile de moravuri şi caracter, precum „O scrisoare pierdută“ și „Conul Leonida faţă cu reacţiunea”. Prin aceste scrieri, a atins perfecţiunea artistică.
 
Numele dramaturgului a fost atribuit, în 1952, unui liceu din Ploiești devenit ulterior colegiu național, unei străzi, dar și Casei de Cultură a orașului. De asemenea, în Ploiești au fost ridicate în cinstea lui Ion Luca Caragiale un bust, dar și un ansamblu statuar amplasat în centrul orașului, în apropierea Palatului Administrativ.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Societatea AMC Hope SRL, înființată recent la Constanța. Cu ce se ocupă

21 Mar 2024 579

Firma Analize de Risc & Consulting SRL a fost deschisă la Constanța

07 Jan 2024 547

Accident rutier în Constanța! Implicat un taxi (FOTO+VIDEO)

18 Sep 2023 3027

​Semafoarele din intersecția de la Casa de Cultură au fost repuse în funcțiune

25 Aug 2023 1096

Primăria Constanța Atenție, șoferi! Semaforizarea va fi întreruptă în intersecția de la Casa de Cultură (FOTO)

18 Aug 2023 1076

Știri Constanța Accident pe strada I.L. Caragiale! Trei mașini implicate (FOTO)

17 Aug 2023 2556

Avocat TulceaCEACU Anca-Cecilia

15 Aug 2023 546

Anunț public pentru demararea lucrărilor de construire pe str. Ion Luca Caragiale, municipiul Constața

07 Aug 2023 696

Au fost emise noi autorizații de construire pentru locuri de joacă din municipiul Constanța

27 Mar 2023 1298

Polițiștii, la Școala Gimnazială "Ion Luca Caragiale" din Tulcea. Despre ce au discutat cu elevii

27 Jan 2023 1083

A fost emis acordul de mediu pentru blocurile de 9 și 10 etaje de pe strada Baba Novac din Constanța

25 May 2022 1820

Şcoala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” din Tulcea scoate la concurs un post vacant

21 Mar 2022 1331

Country Estate trebuie să facă impactul asupra mediului pentru blocurile de 9 și 10 etaje de pe strada Baba Novac, din Constanța

14 Feb 2022 1751

#Dobrogea AcademicăCaragiale, omagiat de Academia Română, la 170 de ani de la naștere

04 Feb 2022 2442

Conferință dedicată lui Caragiale, la Biblioteca Județeană „Caragiale a reușit ce își dorește orice scriitor - să prindă în opera sa o formă de identitate indestructibilă“

29 Jan 2022 3007