Ştiaţi că...? În urmă cu zece ani, a murit un celebru muzician american, „singurul geniu adevărat din show business“ (video)

Astăzi se împlinesc zece ani de când s-a stins din viaţă muzicianul Ray Charles, „singurul geniu adevărat din show business“, aşa cum l-a descris Frank Sinatra.
Ray Charles s-a născut în Albany, Georgia, într-o familie de muncitori. De la o vârstă fragedă, s-a îndrăgostit de muzică, iar la cinci ani ştia deja să cânte la pian. La scurt timp de la înecul fratelui său, tragedie la care a fost martor, Ray Charles a început să-şi piardă vederea, din cauze rămase necunoscute. Totuşi, există surse care susţin că orbirea a fost cauzată de un glaucom şi, probabil, de trauma trăită. La şapte ani, Ray Charles era complet orb.
Muzicianul nu a utilizat niciodată un baston, iar mama sa, o femeie puternică şi devotată, l-a ajutat să înveţe cum să abordeze viaţa într-un mod unic.

În Florida, a urmat o şcoală pentru nevăzători, unde Charles a învăţat să citească în limbajul Braille. Tot aici, a studiat diverse instrumente muzicale şi a compus melodii. Când încă era la şcoală, mama lui s-a stins din viaţă, fiind urmată, la mai puţin de doi ani, de către tatăl său.
Pentru a onora memoria mamei sale, Charles începe să cânte în localuri şi cluburi. În timp ce-şi câştigă existenţa, se maturizează rapid. În 1949, a înregistrat primul single, iar un an mai târziu, a semnat un contract cu Atlantic Records.
În 1965, Charles a fost arestat pentru posesie de heroină, de care era dependent de 20 de ani. S-a internat într-o clinică de dezintoxicare din Los Angeles şi a reuşit să scape de această dependenţă.
A militat pentru drepturile civile şi a susţinut concerte timp de 200 de zile pe an. A înregistrat peste 75 de albume şi a fost distins cu 12 premii Grammy, unul dintre acestea fiindu-i acordat, în anul 1988, pentru întreaga carieră.

Dintre hit-urile sale, amintim „Georgia on My Mind“, „I've Got a Woman“, „Hit The Road Jack“, „I Can't Stop Loving You“.
Ray Charles, care a avut 12 copii cu şapte femei diferite, a murit din cauza cancerului la ficat, la vârsta de 73 de ani, în casa lui din Beverly Hills, înconjurat de familie şi prieteni.
Cântăreţi importanţi au fost inspiraţi şi influenţaţi de muzica lui Ray Charles, precum Elvis Presley, Stevie Wonder, Justin Timberlake, Norah Jones.
„Era un bărbat pe cât de dur, pe atât de sensibil. A fost unul dintre oamenii cei mai inteligenţi pe care i-am cunoscut, dar în acelaşi timp, era foarte naiv. (...) Ray emana o încredere deosebită provenită din condiţia sa de om care a reuşit prin el însuşi“, mărturisea regizorul american Taylor Hackford, cel care l-a cunoscut personal pe Ray Charles.
 
Sursa foto: Wikipedia

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știați că? Statuia Libertății din New York a fost inaugurată la 28 octombrie 1886. Ce simboluri înglobează

28 Oct 2021 4467

Știați că? Theodore Roosevelt s-a născut într-o zi de 27 octombrie. Lecții de viață de la fostul președinte american

27 Oct 2021 2663

Știați că? La 25 octombrie 1881 s-a născut Pablo Picasso, artistul care și-a transformat viața în legendă

25 Oct 2021 2870

Știați că Actorul Canadian Ryan Reynolds împlinește 45 de ani

23 Oct 2021 2120

Știați că Actrița Catherine Deneuve împlinește astăzi 78 de ani

22 Oct 2021 1784

Știați că? Ion Dichiseanu ar fi împlinit astăzi 88 de ani

20 Oct 2021 1967

Știați că? Se împlinesc 60 de ani de la decesul unui mare scriitor, povestitor și academician român

19 Oct 2021 2038

Știați că O cunoscută cântăreață de muzică populară și lăutărească din România ar fi împlinit astăzi 83 de ani

16 Oct 2021 3563

Știați că? Artistul american Paul Simon împlinește astăzi 80 de ani

13 Oct 2021 2129

Știați că.. la data de 9 octombrie 1898 s-a născut pictorul Alexandru Clavel?

09 Oct 2021 2825

Știați că? La 7 octombrie 1883 a avut loc inaugurarea Castelului Peleș. Au fost prezenţi Regele Carol I şi Regina Elisabeta

07 Oct 2021 2658

Știați că? Florian Pittiș s-a născut într-o zi de 4 octombrie

04 Oct 2021 3710

Cunoscutul violonist André Rieu. La ceas aniversar. Împlinește 72 de ani

01 Oct 2021 3077

Știați că? Monica Belluci s-a născut într-o zi de 30 septembrie. Ce vârstă împlinește actrița

30 Sep 2021 4318

Știați că? Actrița Brigitte Bardot împlinește astăzi 87 de ani

28 Sep 2021 2476