Știați că... la 2 iunie 1964 s-a stins din viață folcloristul Dumitru Caracostea?

  • Dumitru Caracostea s-a născut la 10/22 martie 1879, în Slatina, județul Olt și a fost un critic, istoric literar și folclorist român.
  • Este considerat a fi, alături de Tudor Vianu, unul dintre cei mai mari stilisticieni ai literaturii române.
 
Și-a început studiile la Slatina, pe care le-a continuat la Colegiul „Sf. Sava” din București. Urmează apoi cursurile Facultății de Litere și Filosofie de la Universitatea din București, unde își ia licența în 1908. A fost elevul lui Titu Maiorescu, Ion Bianu și Ovid Densusianu.
 
În 1909, obține o bursă la Viena, unde va lucra sub îndrumarea lingvistului Wilhelm Meyer-Lübke. Susține două doctorate, în 1913, unul în filosofie, altul în filologie romanică.
 
Din 1920, devine docent la Universitate, iar în anul 1930 profesor la catedra de istorie a literaturii române moderne de la Universitatea din București. În același an a fost primit ca membru corespondent al Academiei Române, iar în 1938 devine membru titular, scrie Wikipedia.
 
Datorită strădaniilor sale, în 1933 ia ființă Institutul de Istorie Literară și Folclor. A fost ministrul educației naționale în Guvernul Ion Gigurtu (4 iulie - 4 septembrie 1940) și Guvernul Ion Antonescu (4 - 14 septembrie 1940).
 
În perioada 1941 – 1944 a fost director al Fundațiilor Regale pentru Literatură și Artă.
 
A colaborat la revistele Convorbiri literare, Adevărul literar și artistic, Flacăra, Langue et littérature, Gândirea, Revista Fundațiilor Regale și Viața românească.
 
Activitatea sa literară și științifică s-a orientat în două direcții: studiile de folclor („Miorița în Moldova”, „Muntenia și Oltenia, 1924) și exegeza operei eminesciene („Arta cuvântului la Eminescu, 1938; „Creativitate eminesciană, 1943). „Expresivitatea limbii românereprezintă un important studiu de stilistică literară.
 
Dumitru Caracostea s-a stins din viață la 2 iunie 1964, la vârsta de 85 de ani, în București.

 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știați că? Statuia Libertății din New York a fost inaugurată la 28 octombrie 1886. Ce simboluri înglobează

28 Oct 2021 4445

Știați că? Theodore Roosevelt s-a născut într-o zi de 27 octombrie. Lecții de viață de la fostul președinte american

27 Oct 2021 2651

Știați că? La 25 octombrie 1881 s-a născut Pablo Picasso, artistul care și-a transformat viața în legendă

25 Oct 2021 2854

Știați că Actorul Canadian Ryan Reynolds împlinește 45 de ani

23 Oct 2021 2112

Știați că Actrița Catherine Deneuve împlinește astăzi 78 de ani

22 Oct 2021 1780

Știați că? Ion Dichiseanu ar fi împlinit astăzi 88 de ani

20 Oct 2021 1960

Știați că? Se împlinesc 60 de ani de la decesul unui mare scriitor, povestitor și academician român

19 Oct 2021 2033

Știați că O cunoscută cântăreață de muzică populară și lăutărească din România ar fi împlinit astăzi 83 de ani

16 Oct 2021 3543

Știați că? Artistul american Paul Simon împlinește astăzi 80 de ani

13 Oct 2021 2122

Știați că.. la data de 9 octombrie 1898 s-a născut pictorul Alexandru Clavel?

09 Oct 2021 2822

Știați că? La 7 octombrie 1883 a avut loc inaugurarea Castelului Peleș. Au fost prezenţi Regele Carol I şi Regina Elisabeta

07 Oct 2021 2651

Știați că? Florian Pittiș s-a născut într-o zi de 4 octombrie

04 Oct 2021 3697

Cunoscutul violonist André Rieu. La ceas aniversar. Împlinește 72 de ani

01 Oct 2021 3072

Știați că? Monica Belluci s-a născut într-o zi de 30 septembrie. Ce vârstă împlinește actrița

30 Sep 2021 4291

Știați că? Actrița Brigitte Bardot împlinește astăzi 87 de ani

28 Sep 2021 2469