- Pe 12 noiembrie 1878, cel mai mare dramaturg din istoria României, I.L. Caragiale, a citit, la banchetul „Junimii„, prima sa creație dramatică – „O noapte furtunoasă„.
- Există și o operă omonimă, compusă de Paul Constantinescu (1934), pe un libret propriu care folosește textul piesei lui Caragiale.
La data de 12 noiembrie
1878:
I.L. Caragiale a citit, la banchetul "
Junimii", prima sa creație dramatică: "
O noapte furtunoasă", scrie wikipedia.org.
Pe 12 noiembrie 1878, cel mai mare dramaturg din istoria Romaniei, I.L. Caragiale, a citit, la banchetul „Junimii„, prima sa creatie dramatica – „O noapte furtunoasa„.
O noapte furtunoasă este o
comedie (în patru tablouri) de
Ion Luca Caragiale. A apărut în
Convorbiri literare, 1879, nr. 7 și 8, cu o elogioasă prezentare a lui
Titu Maiorescu, ajungând și pe scena
Operei Române, în
1935, însoțită de muzica lui
Paul Constantinescu. În
1943 regizorul
Jean Georgescu a făcut un
film omonim după această valoroasă piesă de teatru.
Adevărata notorietate a lui Caragiale începe cu reprezentarea traducerii, după A. Parodi, a tragediei în versuri Roma învinsă, la
Teatrul Național din
București, care avusese cu puțin înainte mare succes la
Paris. Drama, în versuri superioare celor originale, fusese remarcată drept excepțională de juriul în care figuraseră
Hasdeu,
Alecsandri și
Maiorescu. Acest succes îl îndeamnă pe
Eminescu, de curând redactor la
Timpul, să-l introducă în cenaclul lui Titu Maiorescu, în care se va impune cu autoritate.
Confirmându-și promisiunile cu lectura
Nopții furtunoase la ședința aniversară din
12 noiembrie 1878 la
Iași, Titu Maiorescu și prietenii săi au recunoscut în noul dramaturg pe scriitorul mult așteptat, cu subiecte originale, în autentic mediu românesc și în plină actualitate.
Există și o
operă omonimă, compusă de
Paul Constantinescu (1934), pe un libret propriu care folosește textul piesei lui Caragiale.
Subiectul piesei
O noapte furtunoasă nu se referă atât la îngâmfarea negustorilor parveniți de tipul lui jupân
Dumitrache Titircă Inimă-Rea, chiristigiu și căpitan în garda civică, la rigiditatea reprezentanților forței publice de partea celor tari, de felul ipistatului
Nae Ipingescu, și la arivismul amploiaților de factura studentului gazetar
Rică Venturiano, cât la „onoarea de familist“ a jupânului, compromisă, la lipsa de „rezon” a ipistatului prea încrezător și grăbit să facă uz de autoritate în favoarea amicului său, în fine la limbajul semicult al ziariștilor, adepți ai unor sloganuri sublime pe care le pronunță după ureche, aplicându-le dacă s-ar ivi ocazia, pe dos.
Din fraza lui Venturiano: „Nimeni nu trebuie a mânca de la datoriile ce ne impun sfânta Constituțiune... mai ales cei din masa poporului”, cei doi înțeleg prin sufragiu pe omul de sufragerie, deduc că Rică „bate în ciocoi, unde mănâncă sudoarea poporului suveran”. Într-adevăr, Rică pretinde că n-are altă politică decât „suveranitatea poporului”, pentru că „box populis, box dei”, dar deviza lui civică sună: „Ori toți să muriți, ori toți să scăpăm!”
Piesa, o farsă, se bazează pe un qui pro quo. Jupân Dumitrache ia drept inamic al onoarei sale pe Rică, în vreme ce soția sa,
Veta, îl trădează cu
Chiriac, calfa și omul său de încredere, iar Rică, aventurierul hilar, o „asaltează” de fapt pe cumnata chiristigiului.
Într-o polemică cu
Frédéric Damé,
Eminescu sublinia, în
Timpul, semnificația tipologică a lui Rică Venturiano (
8 aprilie 1879).
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: