Ştiaţi că...? Mădălina Manole, „fata cu părul de foc“... (galerie foto)

Astăzi, se împlinesc patru ani de când Mădălina Manole, una dintre cele mai iubite artiste din România, a trecut în nefiinţă, lăsându-şi în urmă familia şi o carieră de succes. Tot astăzi, artista ar fi împlinit vârsta de 47 de ani.
 
Pe 14 iulie 2010, Mădălina Manole şi-a luat viaţa, otrăvindu-se cu Furadan, în locuinţa sa din Otopeni, lăsând un mesaj în care mărturisea că ştie că lumea o iubeşte şi că regretă gestul pe care îl face. Decizia ei extremă a provocat tristeţe printre fani, cei care o iubeau, dar şi printre artiştii României. 
 
Născută pe 14 iulie, la Vălenii de Munte, judeţul Prahova, Mădălina a fost primul copil al cuplului format din Ion şi Eugenia Manole. După ce a studiat chitara, Mădălina Manole a compus muzică pe versurile poeţilor consacraţi, „Toamnă Nouă“ intitulându-se prima compoziţie proprie.
La vârsta de 15 ani, Mădălina debutează pe plan muzical la Cenaclul Tineretului Prahovean şi participă, alături de Ştefania Ghiţă, la spectacolele Cenaclului Flacăra.
 
În anul 1988, Mădălina Manole participă la Festivalul Mamaia cu piesa „Un om sentimental“, compusă de Şerban Georgescu, iar în 1991, începe seria turneelor în Statele Unite, Canada, Austria, Belgia, Germania, Franţa. Primele trei albume lansate au înregistrat vânzări de peste două milioane de unităţi, artista fiind distinsă cu trei Discuri de Aur. Billboard a semnalat, în acel moment, performanţa ei.
În perioada 1990 - 2000, Mădălina Manole a susţinut peste 3.000 de concerte. Dintre cele mai frumoase melodii, amintim „Te-am văzut, mi-ai plăcut“, „Fată dragă“, „Să nu mă minţi“, „Nu-ţi pierde curajul“, „Ei şi ce“, „Cântec pentru voi“, „Suflet gol“.

Mădălina Manole a fost prima artistă de muzică pop care a interpretat folclor autentic, în manieră originală, cu o orchestră de muzică populară, condusă de Dorel Manea. Imaginea artistei a fost aleasă de un important concern internaţional pentru a reprezenta un produs cosmetic, ocazie cu care este supranumită „fata cu părul de foc“, aluzie la culoarea părului său, în lumina reflectoarelor.
 
În ceea ce priveşte viaţa personală, anul 1994 a marcat începutul vieţii de familie alături de compozitorul Şerban Georgescu. Cei doi au divorţat în 2002, motivul invocat fiind adulterul comis de compozitor. Şapte ani mai târziu, Mădălina Manole s-a căsătorit cu Mircea Petru, într-o biserică din Moldova, când l-a botezat şi pe băieţelul lor, Petru Jr.
 
Sursa foto: realitatea.net

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știați că? Statuia Libertății din New York a fost inaugurată la 28 octombrie 1886. Ce simboluri înglobează

28 Oct 2021 4424

Știați că? Theodore Roosevelt s-a născut într-o zi de 27 octombrie. Lecții de viață de la fostul președinte american

27 Oct 2021 2639

Știați că? La 25 octombrie 1881 s-a născut Pablo Picasso, artistul care și-a transformat viața în legendă

25 Oct 2021 2836

Știați că Actorul Canadian Ryan Reynolds împlinește 45 de ani

23 Oct 2021 2104

Știați că Actrița Catherine Deneuve împlinește astăzi 78 de ani

22 Oct 2021 1771

Știați că? Ion Dichiseanu ar fi împlinit astăzi 88 de ani

20 Oct 2021 1952

Știați că? Se împlinesc 60 de ani de la decesul unui mare scriitor, povestitor și academician român

19 Oct 2021 2020

Știați că O cunoscută cântăreață de muzică populară și lăutărească din România ar fi împlinit astăzi 83 de ani

16 Oct 2021 3526

Știați că? Artistul american Paul Simon împlinește astăzi 80 de ani

13 Oct 2021 2106

Știați că.. la data de 9 octombrie 1898 s-a născut pictorul Alexandru Clavel?

09 Oct 2021 2810

Știați că? La 7 octombrie 1883 a avut loc inaugurarea Castelului Peleș. Au fost prezenţi Regele Carol I şi Regina Elisabeta

07 Oct 2021 2643

Știați că? Florian Pittiș s-a născut într-o zi de 4 octombrie

04 Oct 2021 3685

Cunoscutul violonist André Rieu. La ceas aniversar. Împlinește 72 de ani

01 Oct 2021 3061

Știați că? Monica Belluci s-a născut într-o zi de 30 septembrie. Ce vârstă împlinește actrița

30 Sep 2021 4278

Știați că? Actrița Brigitte Bardot împlinește astăzi 87 de ani

28 Sep 2021 2456