Știați că… Marți, 18 august, se împlinesc 22 de ani de la moartea fostului muzicolog român Iosif Sava?

  • Iosif Sava provenea dintr-o familie evreiască în care se făcea muzică de peste trei secole.
  • Profesia sa de bază era cea de clavecinist și pianist, pe care a exercitat-o din 1974 până în 1987.
  • În 1951, și-a început activitatea de editor muzical la Radiodifuziunea Română, iar în 1980 a început să lucreze la televiziune.
 
Fostul muzicolog român Iosif Sava, cunoscut realizator de emisiuni radio și de televiziune, s-a născut pe 15 februaie 1933, la Iași, și a murit pe 18 august 1998, la București, la vârsta de 65 de ani. Marți, 18 august 2020, se împlinesc 22 de ani de la decesul său.
Potrivit Wikipedia, Iosif Sava provenea dintr-o familie evreiască în care se făcea muzică de peste trei secole. Tatăl său a fost multă vreme violonist la Filarmonica din Iași. Bunicul său, care a fost unul din colaboratorii lui Gavriil Musicescu, a condus corul Mitropoliei din Iași. Străbunicul său a fost printre primii absolvenți ai Conservatorului înființat de Al. I. Cuza.
Potrivit sursei citate, Iosif Sava și-a început studiile la Iași, întâi la Conservatorul Municipal (1944-1945), Academia de muzică George Enescu (1945-1947), Institutul de Artă (1947-1949) și Liceul de Artă (1949-1951), apoi la Conservatorul Ciprian Porumbescu din București (1962-1966) cu Constantin Constantinescu (teorie și solfegiu), Achim Stoia (armonie, contrapunct, forme muzicale), George Pascu (istoria muzicii, muzică de cameră) etc. Între 1951 și 1955 a urmat și Facultatea de Filozofie de la Universitatea din București, fiind licențiat în 1955. 

A fost pasionat și de comentarea fenomenului muzical  


Profesia sa de bază era cea de clavecinist și pianist, pe care a exercitat-o din 1974 până în 1987, în cadrul multor formații de muzică de cameră, între care Ars Rediviva, Quodlibet Musicum și Consortium Violae, precum și ca partener de muzică de cameră al multor soliști români de marcă. Turnee artistice în Bulgaria, Germania, Italia, Țările de Jos, Spania, Elveția, Cuba și URSS. A dat și concerte de orgă.
În afară de interpretarea muzicii, a fost pasionat și de comentarea fenomenului muzical. Din 1949 până în 1951 a fost colaborator al ziarului „Opinia“ din Iași.

A fost și un scriitor prolific


În 1951 și-a început activitatea de editor muzical la Radiodifuziunea Română. Din 1972 a realizat aici radioprogramul săptămânal „Invitațiile Eutherpei“. În paralel, a realizat și emisiunile „Cronica muzicală“ și „Viața muzicală în actualitate“.
În 1980 a început activitatea la televiziune, pe programul 2 al TVR, realizând săptămânal emisiunea „Serata muzicală TV“, emisiune ce a fost scoasă din grila de programe în 1985. În 1990 Iosif Sava a reluat emisiunea, pe care a realizat-o ca pe un forum de discuție cu cei mai reprezentativi oameni de cultură români, gravitând în jurul muzicii, dar cu trimiteri la politica culturală și la problemele contemporaneității. Ciclul de emisiuni a fost întrerupt brutal în mai 1998, când Iosif Sava a fost îndepărtat, prin pensionare intempestivă, din televiziunea Română, cu care avusese o îndelungată colaborare: în perioada 1990-1993, Iosif Sava a fost redactor-șef al Departamentului de Muzică din TVR, iar din 1993 până în 1998 redactor-șef al redacției culturale TVR. In 1997 fusese chiar numit director interimar al Departamentului Viața Spirituală, Cultură și Educație din TVR. A trecut la postul PRO TV pentru a continua emisiunea, iar din iunie a încheiat un contract cu postul Acasă TV, pentru a realiza o nouă emisiune, numită „Salonul muzical Acasă - Lista lui Sava“. A fost și un scriitor prolific, scriind 44 de cărți, 35 din ele despre muzică, și peste 6.000 de articole.

Distins cu o serie întreagă de premii


Din 1972 a fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR), a fost distins cu o serie întreagă de premii, între care Premiul Academiei Române, șase premii ale UCMR, patru premii ale Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România, Premiul Colegiului Criticilor Muzicali (1980); premiul Revistei Actualitatea muzicală; Premiul I (1981) și Premiul pentru activitatea deosebită de critic muzical (1983) la Festivalul Național "Cântarea României". În 1996 a primit Premiul Centrului Internațional Ecumenic pentru Dialog Spiritual „Pamfil Șeicaru“.
Începând cu anul 2005, Școala de muzică și arte plastice nr.1, din București, înființată prin hotărârea HCM 1260 în anul 1959, a primit numele de „Iosif Sava“ în memoria marelui muzicolog român și se află în parteneriat cu fundația ce-i poartă numele.

Piațetă cu numele său


Din septembrie 1998, Fundația ACCUMM, avându-l ca președinte pe scriitorul și cineastul Petru Maier Bianu (2 septembrie 1947 - 22 august 2011) organizează Stagiunea muzicală „Iosif Sava“, găzduită generos de Muzeul Municipiului București, la Palatul Șuțu. Numele lui Iosif Sava a fost atribuit unei piațete de lângă Universitatea Națională de Muzică București, aflată la intersecția străzilor Dr. Sion, Șipotul Fântânilor, Ion Brezoianu și Poiana Narciselor, unde a fost amplasat un bust al cunoscutului muzicolog.

Sursa: Wikipedia
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar-Ortodox 24 aprilie - Învierea Domnului - Sfintele Paşti. Sfinţii Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici şi Iosif din Maramureş

24 Apr 2022 1265

Constanța Confort Urban a intervenit cu utilaje de asfaltare pe aleile Muzicii și Ion Voicu

10 Sep 2020 1660

Constanța Echipele Confort Urban lucrează în Cartierul Compozitorilor

02 Sep 2020 1690

Continuă reamenajările pe străzile din cartierul Compozitorilor

27 Aug 2020 1413

Constanța Echipele SC Confort Urban desfășoară simultan lucrări de reamenajare a carosabilului pe cinci străzi din cartierul Compozitorilor (galerie foto)

19 Aug 2020 1461

Se construiește carosabilul pe trei străzi din cartierul Compozitorilor

14 Aug 2020 1602

#DobrogeaDigitală – „Teatrul liric (Opera Constanţa)”, de Adrian Doxan Maestrul Paul Staicu, fondatorul Filarmonicii „Marea Neagră”, la ceas aniversar

06 Jun 2020 4626

TNL Constanţa stă cu chirie în Peninsulă. Ianina Petcu, mama lui Răducu Mazăre, fondatoarea SRL-ului care deţine imobilul! Şi CJC a fost chiriaş!

16 Jan 2019 10310

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 12 noiembrie 2018

13 Nov 2018 2247

Real Quality Construct SRL a obținut acordul Primăriei pentru supraetajarea blocului de pe Aleea Iosif Sava

09 May 2016 3734

Gică Hagi, Gică Popescu şi Iosif Rotariu - spectacol într-un meci demonstrativ

01 Feb 2016 2110

Bloc de două etaje pe Aleea Iosif Sava Real Quality Construct SRL a obținut acordul Primăriei

02 Jan 2016 3773