Ştiaţi că...? Multiplu campion mondial, Valentino Rossi, îşi sărbătoreşte ziua de naştere astăzi



Valentino Rossi, pilot de motociclism viteză, multiplu campion mondial, considerat de către mulți ca fiind cel mai talentat practicant al acestui sport din toate timpurile, împlineşte 37 de ani astăzi.

Născut pe 16 februarie 1979, în localitatea Urbino, Valentino a intrat în contact cu motor-sportul încă din anii copilăriei, sub atenta îndrumare a tatălui său. La început, a participat la competiţiile de karting, înregistrând succes pe plan local. Însă, începând cu anul 1993, s-a remarcat pe plan naţional, cât şi european, în cadrul unor competiţii de motociclism la clasa 125cc.

Rossi a devenit al doilea pilot din istorie care a câştigat Campionatul Mondial de Motociclism la toate cele trei clase, anunţându-se astfel o nouă eră: „Era Rossi”. Palmaresul competițional al pilotului italian i-a oferit acestuia o aură legendară.

Valentino Rossi va decide dacă se retrage la finalul acestui an în funcţie de cum se va descurca în primele cinci curse din viitorul sezon. Acesta a vorbit la o televiziune italiană despre planurile sale. „Viitorul meu? La sfârşitul anului mi se termină înţelegerea cu Yamaha şi va trebui să decid dacă voi mai continua încă două sezoane sau nu. Acum toţi piloţii semnează pe doi ani, aşa funcţionează totul, astfel că dacă hotărăsc să merg mai departe în MotoGP va fi pentru încă doi ani. Va fi ca în 2014, când am comunicat decizia după primele curse. Piloţii ar prefera să aleagă după ultima cursă a sezonului, cu calm, dar perioada de transferuri se pune în mişcare cu mult înainte, aşa că voi aştepta să văd ce se întâmplă în primele cinci curse ale acestui an şi apoi voi decide", a spus Rossi.

Sursa foto: crash.net 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Marc Marquez a câştigat Grand Prix-ul statului San Marino la MotoGP

13 Sep 2015 1878

Ştiaţi că...? Valentino Rossi, multiplu campion mondial...

16 Feb 2015 3196