Ştiaţi că...? Pe 1 iulie, Prinţesa Diana, fosta soţie a Prinţului Charles de Wales, ar fi împlinit 53 de ani (galerie foto)

Născută pe 1 iulie, în familia Spencer, Diana a avut strămoşi englezi, irlandezi, scoţieni, americani şi armeni. Din partea tatălui, era descendenta Regelui Carol al II-lea al Angliei.
După ce şi-a terminat studiile, Diana a fost educatoare la o grădiniţă dintr-o suburbie a Londrei.

Întâlnirea şi căsătoria cu Prinţul Charles de Wales

 
În vara anului 1980, Prinţul Charles de Wales, moştenitorul tronului Regatului Unit, care o cunoştea pe Diana de câţiva ani, s-a interesat de ea ca posibilă mireasă. Cei doi au avut numeroase întâlniri în Londra, iar un an mai târziu, moştenitorul tronului britanic i-a dăruit Dianei un inel în valoare de 30.000 de lire, format din 14 diamante, ce înconjurau un safir. Charles şi Diana s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii fastuoase la Catedrala St. Paul, nunta fiind urmărită la televizor de 750 de milioane de oameni.
 
La altar, Diana, care a purtat o rochie cu o trenă lungă de opt metri, nu a spus că „se va supune“ prinţului, gest care a generat senzaţie la vremea aceea. După nuntă, Diana a devenit una dintre cele mai fotografiate femei din lume. Primul lor fiu, prinţul William, s-a născut în anul 1982, iar cel de-al doilea, prinţul Harry, în 1984, fiind al doilea şi al treilea în linia de succesiune la tronul britanic.
 
Sub ochii paparazzilor, s-a produs răcirea cuplului, care, în anul 1992, s-a despărţit oficial, ştirea făcând înconjurul lumii. Charles şi-a reluat relaţia cu Camilla, Ducesă de Cornwall, despre care Diana declara într-un interviu pentru BBC că „erau trei persoane în căsnicia noastră, deci era puţină înghesuială“.
Regina a fost de acord cu un „divorţ rapid“ al cuplului. De la căsătoria din 1981 şi până la divorţul din 1996, a fost numită Alteţa Sa Regală Prinţesa de Wales, iar după divorţ, Diana, Prinţesă de Wales.
 

Viaţa după divorţ

 
Prinţesa Diana a continuat să se dedice proiectelor umanitare şi după divorţ. În acest sens, a lucrat pentru Crucea Roşie şi a dus o campanie pentru a curăţa lumea de mine terestre. Gestul ei din anul 1987, când a atins mâna unei persoane infectate cu HIV, în sediul organizaţiei „Lanţul speranţei“, a dus la schimbarea opiniei publice cu privire la bolnavii de SIDA. „În 1987, când atât de mulţi încă mai credeau că SIDA se poate transmite prin atingere, Prinţesa Diana a şezut pe patul unui bolnav de SIDA şi l-a ţinut de mână. Ea a arătat lumii întregi că bolnavii de SIDA nu merită izolare, ci compasiune şi bunătate. Lucrul acesta a ajutat la schimbarea opiniei întregii lumi şi le-a adus speranţe bolnavilor de SIDA“, mărturisea Bill Clinton, în cadrul unei conferinţe.
 
În ceea ce priveşte viaţa personală, Diana s-a îndrăgostit de un cardiolog din Pakistan, Hasnat Khan, numit „dragostea vieţii ei“. După doi ani, din cauza diferenţelor culturale, relaţia dintre cei doi a luat sfârşit. Ulterior, a avut o relaţie cu milionarul egiptean Dodi Al Fayed, legătură observată îndeaproape de paparazzi.
 

Moartea Prinţesei Diana

 
În anul 1997, pe 31 august, Diana a murit într-un accident de maşină, alături de Dodi şi de şeful securităţii de la Hotel Ritz din Paris, care a avut misiunea de a conduce maşina, pentru ca cei doi să fie feriţi de paparazzi. Niciunul nu purta centură de siguranţă. Deoarece erau urmăriţi de paparazzi pe motociclete, şoferul avea o viteză estimată la 200 km/h, într-o zonă unde viteza era restricţionată la 50 km/h. Când au intrat într-un tunel, acesta a pierdut controlul maşinii, care a ricoşat într-un zid şi s-a zdrobit de pilonii care susţineau partea superioară a pasajului. Paparazzi, aflaţi la 100 de metri în urma accidentului, au reuşit să se oprească la timp. 

Diana a încetat din viaţă la spital, în urma unui stop cardiac. Singurul supravieţuitor a fost bodyguard-ul prinţesei, care nu îşi aminteşte nimic despre accident. Împrejurări morţii Dianei au fost subiectul unor numeroase teorii ale conspiraţiei.
Aproape un milion de oameni au condus-o pe Diana pe ultimul său drum. Ulterior, într-o ceremonie privată, a fost îngropată pe o insuliţă, umbrită de arbori şi situată în mijlocul unui mic lac.
După moartea ei, numeroase locuri din lumea întreagă au devenit zone memoriale pentru Diana, unde publicul lasă flori şi alte ofrande.

 
Sursa foto: celebritass.blogspot.ro
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știați că? Statuia Libertății din New York a fost inaugurată la 28 octombrie 1886. Ce simboluri înglobează

28 Oct 2021 4370

Știați că? Theodore Roosevelt s-a născut într-o zi de 27 octombrie. Lecții de viață de la fostul președinte american

27 Oct 2021 2585

Știați că? La 25 octombrie 1881 s-a născut Pablo Picasso, artistul care și-a transformat viața în legendă

25 Oct 2021 2761

Știați că Actorul Canadian Ryan Reynolds împlinește 45 de ani

23 Oct 2021 2073

Știați că Actrița Catherine Deneuve împlinește astăzi 78 de ani

22 Oct 2021 1747

Știați că? Ion Dichiseanu ar fi împlinit astăzi 88 de ani

20 Oct 2021 1929

Știați că? Se împlinesc 60 de ani de la decesul unui mare scriitor, povestitor și academician român

19 Oct 2021 1994

Știați că O cunoscută cântăreață de muzică populară și lăutărească din România ar fi împlinit astăzi 83 de ani

16 Oct 2021 3449

Știați că? Artistul american Paul Simon împlinește astăzi 80 de ani

13 Oct 2021 2071

Știați că.. la data de 9 octombrie 1898 s-a născut pictorul Alexandru Clavel?

09 Oct 2021 2785

Știați că? La 7 octombrie 1883 a avut loc inaugurarea Castelului Peleș. Au fost prezenţi Regele Carol I şi Regina Elisabeta

07 Oct 2021 2577

Știați că? Florian Pittiș s-a născut într-o zi de 4 octombrie

04 Oct 2021 3619

Cunoscutul violonist André Rieu. La ceas aniversar. Împlinește 72 de ani

01 Oct 2021 3019

Știați că? Monica Belluci s-a născut într-o zi de 30 septembrie. Ce vârstă împlinește actrița

30 Sep 2021 4220

Știați că? Actrița Brigitte Bardot împlinește astăzi 87 de ani

28 Sep 2021 2433