Ştiaţi că...? Pe 16 decembrie, unul dintre membrii celebrei trupe ABBA...

Astăzi, unul dintre componenţii celebrei trupe Abba, Benny Andersson, împlineşte vârsta de 68 de ani.  
Pe numele întreg Goran Bror Andersson, celebrul solist şi compozitor s-a născut în Stockholm şi a început să cânte de la şase ani, împreună cu tatăl şi bunicul său. În 1964, a intrat în trupa The Hep Stars, care, în doar un an, a devenit cea mai bine vândută trupă pop din Suedia.
Doi ani mai târziu, l-a cunoscut pe Bjorn Ulvaeus, cu care a compus primul său cântec. În aceeaşi perioadă, Benny Andersson a întâlnit-o şi pe Anni-Frid Lyngstad, care avea să îi devină parteneră de scenă, dar şi de viaţă. La sfârşitul anului 1970, a fost cooptată în grup şi Agnetha Faltskog. Cei patru au înfiinţat formaţia ABBA în 1972, care a devenit faimoasă în scurt timp.
Benny Andersson s-a ocupat şi de alte proiecte muzicale, fiind autorul mai multor musicaluri de succes. 
 
Sursa foto: www.abbamikory.blogs.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.