Ştiaţi că...? Pe 16 iunie, s-a născut Tupac Shakur, considerat unul dintre cei mai buni rapperi din toate timpurile

Astăzi se împlinesc 43 de ani de la naşterea artistului american Tupac Shakur, cunoscut în „Cartea Recordurilor” ca rapperul cu cele mai multe vânzări de albume din lume, peste 120 de milioane.
Tupac s-a născut în Brooklyn, New York, iar în anul 1990, şi-a început cariera de rapper. Până la vârsta de 20 de ani, Tupac a fost arestat de opt ori.
În noiembrie 1994, în timpul unui jaf, în care hoţii au dispărut cu bijuterii în valoare de 40.000 de dolari, Tupac a fost împuşcat de cinci ori. Şi-a revenit şi a lansat cele mai bune albume ale sale. Ulterior, a primit discul de platină pentru albumul „Me Against The World”. Cântecele sale sunt despre viaţa grea din ghetouri, rasism şi alte probleme din societate.
În noaptea de şapte septembrie 1996, după ce a plecat de la un meci al lui Mike Tyson, Tupac a fost împuşcat, fiind grav rănit. După şase zile, s-a stins din viaţă, din cauza problemelor pulmonare. Corpul lui a fost încinerat, iar cenuşa aruncată în Oceanul Pacific.
În prezent, există numeroase teorii conspiraţioniste privind uciderea sa. Potrivit unei teorii, moartea lui Tupac nu a fost decât o farsă bine pusă la punct, deoarece rapperul dorea să iasă din viaţa publică şi să scape de publicitatea generată de stilul său de viaţă. În acest sens, au fost aduse „dovezi” care nu reprezintă decât o serie de întrebări, precum de ce poliţia nu a găsit maşina din care s-a tras, de ce nu a existat niciun martor, de ce Tupac nu a purtat vestă antiglonţ, cum o făcea la fiecare eveniment la care era expus. Potrivit altor teorii, Tupac ar fi fost asasinat chiar de guvernul american.
 
Sursa foto: nypost.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știați că? Statuia Libertății din New York a fost inaugurată la 28 octombrie 1886. Ce simboluri înglobează

28 Oct 2021 4371

Știați că? Theodore Roosevelt s-a născut într-o zi de 27 octombrie. Lecții de viață de la fostul președinte american

27 Oct 2021 2585

Știați că? La 25 octombrie 1881 s-a născut Pablo Picasso, artistul care și-a transformat viața în legendă

25 Oct 2021 2761

Știați că Actorul Canadian Ryan Reynolds împlinește 45 de ani

23 Oct 2021 2073

Știați că Actrița Catherine Deneuve împlinește astăzi 78 de ani

22 Oct 2021 1747

Știați că? Ion Dichiseanu ar fi împlinit astăzi 88 de ani

20 Oct 2021 1929

Știați că? Se împlinesc 60 de ani de la decesul unui mare scriitor, povestitor și academician român

19 Oct 2021 1994

Știați că O cunoscută cântăreață de muzică populară și lăutărească din România ar fi împlinit astăzi 83 de ani

16 Oct 2021 3449

Știați că? Artistul american Paul Simon împlinește astăzi 80 de ani

13 Oct 2021 2071

Știați că.. la data de 9 octombrie 1898 s-a născut pictorul Alexandru Clavel?

09 Oct 2021 2785

Știați că? La 7 octombrie 1883 a avut loc inaugurarea Castelului Peleș. Au fost prezenţi Regele Carol I şi Regina Elisabeta

07 Oct 2021 2577

Știați că? Florian Pittiș s-a născut într-o zi de 4 octombrie

04 Oct 2021 3620

Cunoscutul violonist André Rieu. La ceas aniversar. Împlinește 72 de ani

01 Oct 2021 3020

Știați că? Monica Belluci s-a născut într-o zi de 30 septembrie. Ce vârstă împlinește actrița

30 Sep 2021 4221

Știați că? Actrița Brigitte Bardot împlinește astăzi 87 de ani

28 Sep 2021 2433