Ştiaţi că...? Se împlinesc 145 de ani de la inaugurarea Canalului Suez (galerie foto)



În cadrul unei ceremonii fastuoase, pe 17 noiembrie 1869, după zece ani de construcţie, a fost inaugurat Canalul Suez, ce traversează istmul Suez, unind Marea Mediterană cu Marea Roşie. Aflat la vest de Peninsula Sinai, canalul are 163 de kilometri lungime, şi, potrivit Wikipedia, o lăţime de 300 de metri în cel mai îngust punct.

A fost construit sub conducerea francezului Ferdinand de Lesseps, care a dat prima lovitură de târnăcop, inaugurând construcţia. Primele săpături au fost făcute cu târnăcopul şi lopata. O epidemie de holeră a dus la încetinirea procesului de construcţie, canalul fiind terminat mai târziu cu patru ani de la termenul iniţial. Ideea construirii unui canal datează de foarte mult timp, primele eforturi fiind realizate încă din vremea faraonilor. Problemele tehnice şi costurile ridicate au împiedicat construcţia canalului.

În primul an de la inaugurare, au navigat pe canal mai puţin de 500 de nave. Ulterior, au fost aduse îmbunătăţiri semnificative, devenind unul dintre cele mai importante canale de navigaţie din lume. Din anul 1980, s-a deschis Tunelul Ahmed Hamdi pe sub canal şi, începând cu 1999, o linie de înaltă tensiune îl traversează. În prezent, în jur de 50 de nave navighează pe canal zilnic, transportând anual peste 300 de milioane de tone de mărfuri.

Sursa foto: Wikipedia

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.