Știați că...? Se împlinesc 16 ani de la moartea Papei Ioan Paul al II-lea

  • Ioan Paul al II-lea a fost al 264-lea papă al Bisericii Catolice și episcop al Romei din 16 octombrie 1978 până la moartea sa.
  • A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la papa Adrian al VI-lea, adică din 1522.
 
Papa Ioan Paul al II-lea, născut Karol Józef Wojtyła, s-a născut la data de 18 mai 1920, în Wadowice, Polonia și s-a stins din viață pe 2 aprilie 2005 la Vatican.
 
Pontificatul său de 26 ani (octombrie 1978 – aprilie 2005) este considerat al treilea ca durată din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 și 37 ani) și a lui Pius al IX-lea (31 ani).
 
Pe 13 mai 1981, pe când se pregătea să îi salute pe credincioșii adunați în Piața Sfântului Petru, a fost victima unui atentat dus la capăt de Mehmet Ali Ağca, care a tras cu pistolul din apropiere. Acel glonț aproape l-a costat viața pe papă, care avea să afirme despre atentat: „o mână a tras cu glonțul, alta i-a modificat traiectoria”, făcând referire la Fecioara Maria, pe care papa Ioan Paul al II-lea o venera în mod deosebit. În timpul vizitei sale din 1983 papa l-a iertat în mod public pe agresor.
 
În 1984, înainte de vizita sa în Venezuela, poliția politică din acea țară a descoperit și contracarat un complot de asasinare a papei, pus la cale de o grupare extremistă. Pe 6 ianuarie 1995 poliția filipineză a reușit să oprească „Operația Bojinka”, care urmărea același scop.
 
Starea de sănătate a papei s-a agravat în primele luni ale anului 2005, când a trebuit să fie spitalizat în spitalul "Gemelli" din Roma, din cauza unei dificultăți respiratorii. Deși i s-a realizat o traheotomie în martie, între 31 martie și 1 aprilie a suferit o septicemie, din cauza unei infecții a căilor urinare. A murit pe 2 aprilie 2005 și Joseph Ratzinger (Benedict al XVI-lea) a fost ales succesorul său.
 
Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat în data de 1 mai 2011 în Piața "Sf. Petru" din Roma. Slujba de beatificare a fost prezidată de papa Benedict al XVI-lea. Trecerea sa în rândul sfinților a fost oficiată de papa Francisc în data de 27 aprilie 2014.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, duminică. Iată programul evenimentului

22 Oct 2023 730

Procesiune cu relicva Sf. Papă Ioan Paul al II-lea în București

18 Oct 2023 638

Doliu la Vatican. A murit Cardinalul italian Angelo Sodano, fost secretar de stat

28 May 2022 1648

În urmă cu un an Eveniment istoric, în România. Papa Francisc a efectuat o vizită de 3 zile, în țara noastră

31 May 2020 2296

LIVE TEXT Programul complet de astăzi. Sanctitatea Sa Papa Francisc-vizită Apostolică în România. Ziua II

01 Jun 2019 2944

LIVE TEXT Eveniment istoric. Sanctitatea Sa Papa Francisc-vizită Apostolică în România. Ziua I. Programul complet

31 May 2019 2176

Monseniorul Ieronim Iacob „Motto-ul acestei vizite este „Să mergem împreună”. Sper ca venirea Papei Francisc să fie un moment de speranţă"!

28 Mar 2019 7362

La sfârşitul lunii mai, Papa Francisc vine în România

10 Jan 2019 1612

Mesajul Patriarhului Daniel în predica din ziua Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului

15 Aug 2018 3499

Papa Francisc vrea să vină în România

03 Apr 2016 1779

Ştiaţi că...? Ioan Paul al II-lea s-a stins din viaţă în urmă cu 10 ani

02 Apr 2015 1697

Ştiaţi că...? Prima vizită a unui Papă într-o biserică luterană...

11 Dec 2014 1907

Ştiaţi că...? Ioan Paul al II-lea, un Papă al recordurilor...

16 Oct 2014 4369

Ştiaţi că...? Într-o zi de 6 octombrie, Papa Ioan Paul al II-lea devenea primul pontif care vizita...

06 Oct 2014 4675

Ştiaţi că...? Prima vizită a unui Papă într-o ţară comunistă a avut loc pe 2 iunie

02 Jun 2014 1958