Ştiaţi că...? Theodor Rosetti, membru de onoare al Academiei Române...

Descendent al unei vechi familii boiereşti, Theodor Rosetti, membru de onoare al Academiei Române, s-a stins din viaţă pe 17 iulie 1923, la Bucureşti. Avea 85 de ani.
 
Rosetti a făcut studii juridice la Viena şi Paris. A fost publicist şi prim-ministru al României, în perioada 1888-1889. În anul 1863, împreună cu Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Vasile Pogor şi Iacob Negruzzi, a pus bazele societății culturale „Junimea” și ale revistei „Convorbiri literare”, pe care a condus-o timp de 28 de ani. prin intermediul ei, a transmis informaţii despre literatură, istorie, economie şi politică.
 
În decursul carierei, Theodor Rosetti a ocupat funcţii importante: a fost preşedinte al Senatului, guvernator al Băncii Naţionale, membru al Curţii Permanente de Arbitraj Internaţional de la Haga. Marele istoric Nicolae Iorga a apreciat activitatea politică a lui Theodor Rosetti, afirmând despre acesta că era „un exemplar de cea mai mare demnitate personală, unită cu cea mai desăvârşită simplicitate”.
 
Sursa foto: Wikipedia.org

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Compania ce restaurează Cazinoul din Constanța - „artizanul“ care a redat Muzeul Theodor Aman tuturor iubitorilor perioadei La Belle Époque

30 Sep 2021 2370

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Muzeul Theodor Aman, bijuteria discretă, dar vie a Bucureștilor și lucrările ce au făcut să pară că artistul îi așteaptă înăuntru pe vizitatori

29 Jul 2021 2283