umblat.ro Gerarul aduce Semimaratonul și Sky Run



Pe Adi îl știu de ceva ani de zile. E tipul care își caută adidași noi când toată lumea aleargă după cadouri de Crăciun sau îi scrie Moșului că anul ăsta vrea un cadru nou la bicicletă (pentru că n-a fost cuminte…dacă era, cerea o altă bicicletă!!!). Când toată lumea vine la mare să se bălăcească și să stea cu burta la soare, Adi vine la Fără asfalt, competiție sportivă la care participă an de an.

Adi îmblânzind bicla la o cursă de offroad

Nici acum nu se dezice. Când românilor le fuge gândul la pregătirile de sărbători, la meniul indigesto-festiv, la podoabe pentru pom și planuri de Revelion, Adi răsfoiește pagină după pagină virtuală, cu sfaturi pentru pregătirea fizică optimă pentru efort. Adi s-a înscris la două super concursuri sportive, Semimaraton Gerar și Sky Run și deja se antrenează pentru amândouă. Ca el sunt alte câteva mii de persoane, majoritatea bucureșteni, dar și români din alte colțuri ale țării. Toți numără zilele pînă la începutul celor două curse.

Toma Coconea, imaginea Gerarului 2015

Semimaraton Gerar este un eveniment care se întâmplă de cinci ani de zile. Competiția adună zeci de sportivi, care vor să își testeze pregătirea fizică pe traseul din Campus Politehnică (București), pe o buclă de 3.6 km, ce trebuie parcursă de mai multe ori. Semimaratonul din 2016 va avea loc pe 31 Ianuarie, posibil în condiții grele de iarnă. Sau la cât de capricioasă și schimbătoare e vremea, ar putea la fel de bine să fie 20 de grade afară, iar iarna să se simtă doar în denumirea oficială a evenimentului.

Semimaratonul Gerar a devenit un eveniment de tradiţie printre alergătorii din România, fiind pentru mult timp prima competiţie de alergare a anului. Unul din scopurile declarate ale competiției, încă de la prima ediție, în ciuda tuturor contestațiilor și vocilor dezaprobatoare, este promovarea ideii de echipă și mai ales a faptului că, deși alergarea este în principal un sport individual, ea poate fi practicată cu succes și în echipă.
via gerar.ro


Afișul evenimentului din 2016

Anul trecut, imaginea Semimaratonului Gerar a fost Toma Coconea, singurul român care a participat și a terminat competiția Red Bull X-Alps, una dintre cele mai grele competiții de aventură din lume. Cine a vrut, a putut să îl cunoască personal pe Toma și să schimbe câteva cuvinte cu el. Pentru anul acesta nu se știe încă cine va fi imaginea competiției, dar se știu alte amănunte, poate chiar ceva mai interesante pentru participanți. Printre ele, ar fi faptul că la Semimaratonul din 2016 vor fi mai multe locuri disponibile. Asta înseamnă că la cursa de la anu’ vor avea ocazia să participe mai mulți sportivi.


Continuarea pe: blog.umblat.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu Cu Arghezi, la Mărţişor - „Pămîntul Dobrogei seamănă cu al Palestinei. Cred că Isus Hristos trebuie să fi umblat pe aici…”

28 Dec 2019 3670

Bebeluş, cu boală rară, îmbolnăvit în spitale. Mama copilului lucrează la Ambulanță. Despre ce boală este vorba

09 Dec 2016 9732

umblat.ro Spellground se mută la mare

26 Jun 2016 10767

umblat.ro Evadare 2.0, cu extratereștri și puzzleuri inedite

13 Jun 2016 9886

umblat.ro Culinary Cinema, un motiv în plus să fii la TIFF!

25 May 2016 9526

umblat.ro The Dandy Run – cea mai stylish cursă cu bicla

21 May 2016 3736

umblat.ro Tudo – Cenușăreasa filmului românesc

17 May 2016 3634

umblat.ro Comic Con 2016, evenimentul primăverii!

15 May 2016 3834

umblat.ro TIFF.15 – noutățile unui festival consacrat

17 Apr 2016 3920

umblat.ro EUROPAfest – fine music, finest festival

15 Apr 2016 3679

umblat.ro NexT- 10 Ani de scurt metraje

08 Apr 2016 3455

umblat.ro Final Frontier, singurul Târg de carte SF & Fantasy

02 Apr 2016 3219

umblat.ro Nu mai pot cu supereroii! „Batman v Superman”

29 Mar 2016 3795

umblat.ro Nuit Sociale-evenimentele unde vrei să fii văzut

26 Mar 2016 8350

umblat.ro Vești bune despre Spellground (galerie foto)

24 Mar 2016 3132