umblat.ro Târgurile pentru nunți - DA ori BA?



Viitoarele mirese jubilează, viitorii miri trag aer adânc în piept și rostesc o primă rugăciune! Luna Ianuarie marchează debutul târgurilor de nunți.

Primul eveniment dedicat celor care își vor nenoroci uni viețile, se desfășoară weekendul acesta, în capitală. Expomariage e promovat intens, ca portița de acces către Premium Brands, garanția unor evenimente exclusive. Lista expozanților ce se strâng începând cu 15 Ianuarie la JW Marriott Bucharest Grand Hotel susține sloganul, nu zic nu!

Pe siteul târgului sunt enumerați peste 100 de participanți, printre ei mulți designeri de rochii de mireasă –mirii iar se îmbracă de la doi croitori, doi da’ buni! Nu lipsesc decoratorii, fotografii, videographerii, make up artiștii.


JW Marriott. Aici are loc primul târg din 2016, dedicat nunților.

Totul sună cum nu se poate mai bine până la ideea de Premium Brands însă, ceea ce, pentru mine, se traduce în prețuri piperate. Deci, plătim 30 de lei (la târgul de weekendul acesta atât costă biletul de intrare, deși la toate celelalte târguri accesul e gratuit) ca să vedem care sunt cele mai scumpe lucruri pe care le poți cumpăra pentru nunta ta. Asta ca să spunem lucrurilor pe nume din start și să nu creăm așteptări nerealiste.

Otilia Brăiloiu (care a semnat și rochia actriței Adela Popescu-foto) este pe lista expozanților de la JW Marriott

Lista cu invitații de la Expomariage e amețitor de lungă (și plină de branduri scumpe, de altfel), locul ales pentru organizarea târgului este elegant și somptuos, dar asta nu schimbă cu nimic hărmălaia care va predomina cu siguranță în jurul standurilor unde miresele pot proba rochițe.

Organizatorii Expomariage încearcă să rezolve oarecum problema, oferindu-le viitoarelor mirese acces la showuri de modă, unde au șanse mari să vadă detaliile rochiilor, dar și modul în care ținuta poate fi potrivită cu make upul și coafura.


Expomariage 2016 va gazdui ediția pilot a Bucharest Bridal Fashion Show, locul în care vor fi prezentate colecțiile de rochii de mireasă semnate de nume marcante din domeniu. Conceput ca o sursă de inspirație pentru viitoarele mirese, Bucharest Bridal Fashion Show își propune să aducă și în România atmosfera rafinată a evenimentelor de acest tip organizate în Barcelona, Londra și New York.

Comunicatul de presă al organizatorilor



Colecțiile prezentate pe podiumul primei ediții a acestui eveniment sunt semnate: Agnes Toma, Marie Ollie, Natalia Vasiliev, Bien Savvy, Eli Laslean, Otilia Brailoiu, Athena Philip si Nicole Enea, iar directorul artistic al evenimentului este Alin Gălățescu.

Săptămâna viitoare ne întâlnim la JW Marriott cu cel mai mare regal de Wedding din 2016: 8 show-uri cu colecțiile unora dintre cele mai interesante branduri de mirese de la noi. Daca nu ești acolo…e bine să te gândești dacă ai făcut TOT ce trebuia pentru Nunta ta ?!

Asta scrie Gălățescu pe Facebook, exagerând însă peste măsură. Nu e ca și cum designerii ăștia închid prăvăliile și pleacă din țară, odată terminat târgul (deci o să îi poți găsi bine-mersi și după aceea, doar că va trebui să alergi tu după ei, acum aleargă ei după tine, iar asta poate fi în favoarea ta!)

Continuarea pe: blog.umblat.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu Cu Arghezi, la Mărţişor - „Pămîntul Dobrogei seamănă cu al Palestinei. Cred că Isus Hristos trebuie să fi umblat pe aici…”

28 Dec 2019 3706

Bebeluş, cu boală rară, îmbolnăvit în spitale. Mama copilului lucrează la Ambulanță. Despre ce boală este vorba

09 Dec 2016 9763

umblat.ro Spellground se mută la mare

26 Jun 2016 10824

umblat.ro Evadare 2.0, cu extratereștri și puzzleuri inedite

13 Jun 2016 9939

umblat.ro Culinary Cinema, un motiv în plus să fii la TIFF!

25 May 2016 9573

umblat.ro The Dandy Run – cea mai stylish cursă cu bicla

21 May 2016 3775

umblat.ro Tudo – Cenușăreasa filmului românesc

17 May 2016 3670

umblat.ro Comic Con 2016, evenimentul primăverii!

15 May 2016 3879

umblat.ro TIFF.15 – noutățile unui festival consacrat

17 Apr 2016 3960

umblat.ro EUROPAfest – fine music, finest festival

15 Apr 2016 3712

umblat.ro NexT- 10 Ani de scurt metraje

08 Apr 2016 3491

umblat.ro Final Frontier, singurul Târg de carte SF & Fantasy

02 Apr 2016 3243

umblat.ro Nu mai pot cu supereroii! „Batman v Superman”

29 Mar 2016 3845

umblat.ro Nuit Sociale-evenimentele unde vrei să fii văzut

26 Mar 2016 8391

umblat.ro Vești bune despre Spellground (galerie foto)

24 Mar 2016 3163