#citeșteDobrogea: Arlette Coposu - o iubire sfâșietoare, un destin necruțător

  • La 1 mai 1915, se năștea, la Constanța, Arlette Marcoviciu, cea care avea să devină sufletul pereche al liderului țărănist, Corneliu Coposu
 
Arlette provenea dintr-o familie de sârbi românizaţi, iar după mamă, dintr-o familie de aristocraţi de origine franco-elveţiană. Tatăl ei, Ioan Marcoviciu, general în Armata Română, s-a stabilit cu familia în Basarabia, după 1918, preluând comanda Corpului de grăniceri din Chişinău.
Născută la Constanța, la 1 mai 1915, Arlette a făcut liceul şi facultatea la Chișinău, iar când tatăl său s-a retras la pensie, a revenit în oraşul de la malul mării, unde familia moştenise Hotelul Francez.

Acesta este, de altfel, locul unde Corneliu Coposu o întâlneşte pe Arlette, în 1941, când vine la Constanța, împreună cu mentorul său, Iuliu Maniu, în preajma sărbătorilor de Paşti.
A fost dragoste la prima vedere și, un an mai târziu, cei doi tineri şi-au unit destinele, căsătorindu-se la 24 octombrie 1942, în cadrul unei ceremonii la care au luat parte importanţi lideri politici ai vremii.

Însă, după doar cinci ani, Corneliu Coposu a fost arestat după înscenarea de la Tămădău, eveniment în urma căruia Partidul Naţional Ţărănesc a fost scos în afara legii.
Imediat după eveniment, Arlette a fost dată afară din garsoniera în care locuia împreună cu soțul său și a intrat în atenţia Securităţii, fiind urmărită permanent.
A fost arestată la 13 iunie 1950, intentându-i-se o farsă de proces pentru „înaltă trădare” (lucra, alături de sora sa, la Legaţia Franţei, iar implicarea Arlettei în presupusa trădare era tangenţială, prin sora sa, France, care era iubita ataşatului militar al legaţiei, Henri Serge Parisot.)
Cele două surori au fost condamnate la ani grei de închisoare. Din cauza torturilor fizice şi psihice, France s-a stins, la 20 aprilie 1958, în închisoarea de la Văcăreşti. Arlette a reuşit să supravieţuiască iadului din temnițele comuniste, fiind eliberată în 1964. Dar cei 14 ani de regim concentrațional au lăsat urme adânci asupra sănătății sale. La doi ani de la eliberare, Arlette avea să fie răpusă de cancer.
S-a stins pe 27 decembrie 1966, dar a rămas un model de credință, curaj și integritate.
 
Citește și:

78 de ani de la căsătoria lui Corneliu Coposu cu Arlette. S-au îndrăgostit și căsătorit la Constanța

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

420
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1554
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1383
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1604
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1174
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1267
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

975
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1142
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1151
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1547
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1715
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1625
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1569
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2278
#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

2283
#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

2093
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

1781
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

1899
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

2533
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

2512