#citeșteDobrogea: Dovezi ale stăpânirii otomane în teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră (GALERIE FOTO)

 

 
Între 1418-1420 începe ocuparea Dobrogei de către turci. Turcii (türkler) au emigrat în Dobrogea şi vor reprezenta populaţia urbană aristocratică. Se vor stabili turci ogüzi din regiunile balcanice şi din Anatolia. Turcii stabiliţi în Dobrogea corespund tipologiei brunet, blond, mongoloid şi indo-european. Vor reprezenta alături de tătari majoritatea populaţiei localităţii, până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Alături de aceştia se vor stabili şi romi musulmani ( çingene sau xoraxane), un segment supus şi loial administraţiei otomane.
Provinciile sultanale, printre care şi Dobrogea, locuite de populaţii nemusulmane, aveau drept administrator suprem un paşă. Zonele de margine, grănicereşti (udj, uç), au primit statut privilegiat de udj beyligi sau beylic.
În funcţia de guvernator era numit de regulă comandantul armatei care cucerise teritoriul respectiv. Guvernatorul ( vali) avea obligaţia de a participa la expediţiile militare cu un număr de soldaţi bine echipaţi, pe cheltuiala sa. Imperiul otoman se baza pe prezența și pregătirea acestora.
 Colonizaţii constituiau un element de sprijin în administrarea Dobrogei. Sultanii le acordau privilegii, păşuni şi domenii întinse. Alături de turcii din Anatolia au sosit şi primii tătari, lucru amintit de cronicarul Aşik Paşa Zade.
 Atât turcii cât şi tătarii stabiliţi în Dobrogea, vor fi desemnaţi în documentele otomane cu numele „evlâd-i fatihân” (fiii lui Mehmed II Fatih). Limba folosită după instaurarea administraţiei otomane în provincie era turco-osmana.
Sultanii otomani au avut o bună colaborare cu hanii crimeeni, iar în situaţia în care nemusulmanii plătitori de haraci (haraçgüzâr), erau luaţi prizonieri de către tătari, atunci trebuiau trimişi la casele lor. Exista interdicţia islamică de a face captivi pe cei tributari. De aici putem deduce importanţa celor plătitori de impozite către stat.
În perioada 1543-1666, turcii aparţinând triburilor kogeagik locuiau în 63-64 de sate din Dobrogea, printre care Karasu şi satele din vecinătatea acesteia.
          Importante informaţii sunt oferite de călătorul otoman Evliya Celebi. Acesta oferă informaţii despre oraş ale cărui fortificaţii fuseseră reparate de Baiazid Veli ( în anul 1413, aceasta este prima atestare documentară a calităţii de aşezare urbană a localității Karasu-Medgidia), fiind separat de hass-ul împărătesc al vizirilor din eylaetul Oceakov. Guvernatorii săi sunt un agă al paşei şi un voievod. Acesta guvernează cu vreo sută de supuşi, strângând şapte pungi de aspri pentru paşă şi patru pungi pentru el. Este un kadiat cu rangul de 300 de aspri.
          Din comuna sa kadiul primea şapte pungi. Are chehaia de spahii ( sipah kethuda yeri), serdar de ieniceri, badjdar (strângător de taxe) şi muhtesib (inspector al pieţelor şi al moravurilor publice ce aplica reglementări numite ihtisâb ).
Potrivit reputatului călător sultanal muftiii şi kadiii reprezentau alături de ulemâ-le, grupuri ce exercitau autoritatea sultanului şi se aflau la conducere.
Oraşul este alcătuit din „trei mahalale, cu o mie de case, simple şi cu etaj, acestea din urmă aparţinând celor cu stare financiară bună, acoperite cu olane şi cu şindrilă. Aici, fiind ţinutul Dobrogei se producea grâu din belşug. Iarna este geroasă. Apa pentru oraş vine din braţul Dunării. Mai sunt o geamie mică, dar folositoare, un han, o baie întunecată, şapte şcoli pentru copii, şapte depozite de apă, două cafenele, două prăvălii cu vopsele, trei bragagerii şi vreo 40-50 de alte prăvălii”.
          Din aceste relatări se poate observa activitatea economică prosperă a oraşului care avea nenumărate prăvălii. Numărul mare al şcolilor demonstrează existenţa unui număr mare de copii, implicit a populaţiei, ce beneficia de o geamie şi o baie publică.
     
Începând cu anul 1630, numirea funcţionarilor la conducerea provinciilor ( beilerbei), nu era făcută pe criterii de performanţă, de administrare eficientă a teritoriilor, statul otoman fiind interesat să încaseze contribuţiile financiare de la supuşii din provincii. Beilerbeiul a devenit un colector şef de impozite şi nu un guvernator al unei provincii. Acelaşi lucru se întâmplă şi în Dobrogea, unde guvernatorii nu erau interesaţi să dezvolte provincia în adevăratul sens al cuvântului, fiind interesaţi să strângă impozitele populaţiei.
Dobrogea fusese inclusă în statutul „dâr al –Islâm” (Casa Islamului), asemănător tuturor provinciilor cucerite de armatele otomane. Această zonă era de importanţă strategică, militară şi economică, având la bază vechile concepte romano-bizantine ale dromocraţiei şi thalassocraţiei, ce aveau la bază stăpânirea marilor drumuri care străbăteau provincia, de la sud la nord, dar şi de la est la vest, pe culoarul Kara-su. De asemenea, stăpânirea Dunării şi  Mării Negre,  reprezenta un element definitoriu al politicii expansioniste otomane.
Existenţa localităţii este surprinsă şi de Palatinul de Kulm, trimis de regele Poloniei la Poartă în anul 1677, care constata existenţa satelor turceşti, printre care Karassou ( Karasu).
Despre turci ne vorbeşte şi călătorul francez Bertrandon de la Broquière pe care îi percepea ca fiind „ oameni de înălţime mijlocie, cu putere mijlocie, destui de frumoşi şi toţi poartă bărbi mari…, sunt oameni harnici şi se scoală totdeauna dimineaţa şi nu obosesc repede…, se mulţumesc cu puţin, cu puţină pâine necoaptă şi cu carne crudă puţin uscată la soare sau cu lapte fiert sau nu şi cu miere ori brânză, ori struguri şi fructe ori ierburi…”.
Aceştia locuiau cu precădere în centrele urbane, lucru care este menţionat şi de călătorul Jean Bell d'Artimony, cu prilejul vizitei sale din anii 1737-1738.
Abatele Boscowich îi găsea pe turci la Karasu, în anii 1761-1762, despărţiţi de bulgari, având cartier propriu.
În anul 1839 turcii au realizat o serie de reforme interne menite să stăvilească totala dezmembrare a teritoriului Imperiului Otoman, deschizând astfel Epoca Tanzimatului, ce avea la bază liberalizarea în domeniul economic şi social.
 


Turcii se stabiliseră la Karasu, în mai multe etape, contribuind la dezvoltarea aşezării, iar în 1850 numărul specificat de Ion Ionescu de la Brad, era de 2.268 familii de turci.
  La sud de Valea Kara-su, aproape toată populaţia era turcească, în toată perioada dominaţiei otomane. Sub dominaţie otomană, localitatea Karasu avea un caracter oriental cu străzi înguste şi neregulate. Locuitorii trăiau în bordeie, dar autorităţile otomane beneficiau de clădiri robuste, construite din piatră fasonată.
Activitatea turcilor era legată de activităţi comerciale. Un rol important revenea cafenelelor, unde locuitorii se întâlneau pentru a socializa sau pentru a încheia afaceri. În zona centrală a oraşului au fost descoperite fragmente ceramice ale unor vase turceşti din perioada medievală, care demonstrează o activitate comercială activă. De asemenea, au fost descoperite și însemne monetare otomane, dovadă a tranzacțiilor comerciale din zonă, în special în renumitul târg al Panairului.
 

O altă dovadă a existenţei cafenelelor turceşti la Medgidia este reprezentată de descoperirea unor lulele turceşti folosite de către clienţii acestora. Acestea prezintă modele deosebite, sunt realizate din ceramică de foarte bună calitate şi au o ştampilă, ce dovedeşte faptul că erau realizate într-un atelier specializat.
 



 
Din păcate nu au existat campanii arheologice care să scoată la lumină vestigii ale stăpânirii otomane în zonă, o cauză a distrugerii acestora fiind reprezentată de războaiele care au venit precum un tăvălug peste așezare. Dovezile prezenței otomane în Dobrogea, în special în zona centrală a acesteia sunt relativ puține, dar chiar și așa ele vin să completeze informațiile cu privire la istoria teritoriului dintre fluviu și mare.
 
Bibliografie selectivă
 
S.J.A.N.C., în prefaţa  Fondului Prefecturii Constanţa nr. 140, inventar 149
***Albumul dobrogean pe anul 1911. Constanţa şi Tulcea, p.113.
*** Călători străini despre Ţările Române ,vol.VI, Ediţia Maria Holban, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1976
Maria Bara, Relaţii interetnice între creştinii ortodocşi şi musulmani în Dobrogea. Studiu de caz: Medgidia şi Cobadin, în Philologica jassyensia, II, nr.1, 2006
Petre Popa, Administraţie sistemică universală, Editura Tipnaste, Piteşti, 2007
Mihai Maxim, Ţările Române şi Înalta Poartă, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1993
Adrian Ilie, Medgidia. Istoria oraşului de la 1918 până în prezent, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2012
Anca Ghiaţă, Brăila şi ţinuturile înconjurătoare într-un registru de recensământ inedit de la sfârşitul al XVI-lea, în caietul Seminarului special de ştiinţe auxiliare ale istoriei, Editura Universităţii Bucureşti, IV, 1993
Halil Inalcik, Imperiul Otoman. Epoca clasică, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997
Andrian Stiles, Imperiul Otoman. 1450-1700, Editura ALL, Bucureşti, 1991
M.M. Alexandresu-Dersca Bulgaru, Nicolae Iorga-a Romanian historian of the Ottoman Empire
André Clot, Mahomed al II-lea cuceritorul Bizanţului, Editura Artemis, Bucureşti, 1990
Ponticus, La Dobrodja, coup d'œil sur son histoire et son caractere etnique, Ed. Luceafărul, Bucharest, 1939, p. 59.
Apostol D. Culea, Dobrogea, Editura Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1928
***La Dobrogea Roumaine. Etudes et documents, Bucureşti, 1919
M.D.Ionescu-Dobrogeanu, Dobrogea în pragul veacului XX, Bucureşti, 1904, p. 336.
Colecţia George Neacşu.
 
Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 
Citeşte şi:
#citeșteDobrogea „Amalgamul neamurilor“ la Constanța și Medgidia, la recensământul din 1930 (galerie foto)