#citeșteDobrogea: Ghiorghe Papuc, la 75 de ani!


Arheologul Ghiorghe Papuc s-a născut pe 26 aprilie 1946, în localitatea Valu lui Traian.
Este absolvent al Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanța.
După terminarea Facultății de Istorie din Bucureşti, este repartizat, în 1969, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, unde a lucrat aproape patru decenii, conducându-i, o perioadă, destinele.

În anul 1970, participă la prima campanie de săpături, fiind repartizat la Adamclisi, unde a lucrat la poarta de sud, împreună cu colegul său de facultate Radu Ocheșeanu, sub conducerea prof.univ. dr. Ion Barnea. Cercetările din acest important sit arheologic s-au concretizat în publicarea primului volum din monografia Tropaeum Traiani, care a primit în anul 1979 premiul «Vasile Pârvan» al Academiei Române.

Ulterior, este direct implicat în săpăturile arheologice din Constanța, concentrate mai ales în zona peninsulara: parcul catedralei, curtea Școlii generale nr.2 (reședința episcopului Bretanion din sec. IV p.Chr.), poarta mare a cetății, catedrala episcopală de sub fundațiile hotelului Ibis, galeriile și traseul apeductului tomitan. În urma acestor investigații, a publicat, în 2005, teza sa de doctorat: Tomis I. Aprovizionarea cu apă a cetății în epoca romană târzie.

I s-a încredințat responsabilitatea științifică asupra șantierelor arheologice de la Tomis, Ovidiu și Ulmetum, dar a făcut cercetări și la Histria, Valu-lui-Traian, Mangalia, Medgidia și pe valurile transdobrogene, aducându-și contribuția la clarificarea unor importante aspecte de ordin istoric.

Din punct de vedere muzeografic a participat, împreună cu colectivul muzeului la amenajarea expozițiilor de bază ale muzeelor de la Constanța, Mangalia, Histria, Adamclisi.
În 1990, a fost numit director adjunct al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța; în 2000 a primit titlul de doctor în arheologie al Universității "Ovidius" din Constanța și a devenit membru al Comisiei Naționale de Arheologie, iar din anul următor a devenit cercetător principal I la muzeul constănțean. Tot în această perioadă a condus proiectul „Cultura 2000”, prilej cu care au fost înregistrate inscripțiile de la Adamclisi și Histria, precum și cele de la bisericuțele săpate în cretă de la Murfatlar.
 
Gheorghe Papuc a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer. 

Din 2004, Ghiorghe Papuc a devenit membru în Consiliul comunei Valu-lui-Traian, implicându-se în activitățile comunității. În 2016, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, comunitatea din Valu lui Traian a organizat un eveniment-omagiu, unde s-a lansat volumul „Ghiorghe Papuc, om al cetăţii”, semnată de dr. Mariana Păvăloiu.

Cunoscut, respectat și apreciat de întreaga breaslă de foști colegi, de prieteni sau concetățeni, „nea Gică” rămâne un simbol al profesionalismului și implicării.


Sursă foto: Revista Pontica nr.50 (2017), MINAC
 
Citește și:

Valu lui Traian. Omul Centenar Dr. Ghiorghe Papuc, arheolog, fiu al satului, fost director al MINAC, consilier local

Eveniment de excepţie la Valu lui Traian Carte - omagiu la împlinirea vârstei de 70 de ani - „Ghiorghe Papuc LXX. Om al cetăţii“
 


Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

494
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

824
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

885
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1168
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1255
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1947
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1524
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1647
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1208
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1299
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

999
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1161
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1170
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1565
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1750
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1637
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1589
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2299
#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

2301
#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

2103