#citeșteDobrogea: Horia Macellariu, un amiral de poveste

* Se împlinesc 127 de ani de la nașterea amiralului Horia Macellariu

Descendent al unui neam de boieri din Ţara Românească stabiliţi în secolul al XVI-lea la Miercurea Sibiului, Horia Macellariu s-a născut pe 10 mai 1894 la Craiova.
Deși părinţii și-ar fi dorit să-l vadă inginer de mine, tânărul se înscrie la Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină, fiind impresionat de Crucişătorul Elisabeta și celelalte nave militare pe care le admirase la Constanţa.


Termină școala în 1915, fiind mobilizat, un an mai târziu, în Forţa de Operaţiuni româno-rusă de la Dunăre, ca locţiitor al comandantului navei Principele Nicolae. Câteva luni mai târziu, preia comanda, deşi avea doar gradul de sublocotenent.

Se remarcă în luptele de la Turtucaia, Rasova şi Hârşova. În 1923 este ambarcat pe distrugătorul Mărăşeşti, apoi îl regăsim la comanda torpiloarelor Lepri şi Vârtejul. După o scurtă perioadă în care a fost detaşat la Marele Stat Major, revine la nave în postura de comandant al Monitorului „Lascăr Catargiu“.    

După Primul Război Mondial, este trimis la Şcoala de Război Naval din Paris, remarcându-se printre primii absolvenți. La intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial, este mobilizat la Marele Cartier General, unde se ocupă de operaţiunile executate de unităţile Marinei, în cooperare cu trupele terestre şi de aviaţie. Din 1942, este numit la comanda Escadrilei de Distrugătoare, cea mai importantă unitate a Forţelor Navale Maritime, a căror destine avea să le conducă până pe 2 septembrie 1944.

Un moment-cheie, cu consecințe faste pentru orașul Constanța, s-a petrecut în noaptea de 23 spre 24 august 1944. După citirea proclamaţiei Regelui Mihai I, care anunţa încetarea alianţei cu Germania nazistă şi trecerea de partea forţelor Aliate, Macellariu a primit ordin să înceteze luptele contra sovieticilor şi să-l convoace la discuţii pe viceamiralul Brinkmann, în vederea retragerii paşnice a forţelor navale germane. Cum, la rândul său, Brinkmann primise ordin să nu cedeze orașul şi să lupte până la ultimul om, lupta avea să se ducă, scrie amiralul în memoriile sale, între el şi Brinkmann. După o primă discuţie eşuată, timp în care opt vase germane de luptă aveau aţintite tunurile spre Constanţa, Macellariu a purtat o a doua negociere la bordul vasului Tirpitz.

În după-amiaza zilei de 25 august, Brinkmann a ordonat retragerea, fără a se fi tras nici un glonţ: se pare că tactul diplomatic al comandantului român a salvat Constanţa, căci celelalte oraşe-porturi de pe fronturile Europei au fost distruse. 

Ofițer de elită al Marinei Regale Române, Macellariu a fost răsplătit, pentru conduita și acțiunile sale temerare, cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a, cea mai înaltă distincție de război românească.

Odată cu instaurarea regimului comunist, amiralul începe să fie „vânat”, fiind trecut pe lista criminalilor de război. Este acuzat că a făcut parte din Mişcarea Naţională de Rezistenţă Anticomunistă creată de generalul Aurel Aldea și că s-ar fi implicat în organizarea manifestaţiei de la 8 noiembrie 1945 pro-monarhie, desfăşurată de ziua numelui regelui Mihai. Este condamnat de Curtea Militară de Casaţie şi Justiţie la muncă silnică pe viaţă „pentru complotare întru distrugerea unităţii statului”.

În cei 16 ani de temniţă grea, Horia Macellariu nu a renunţat la idealurile pentru care a luptat. A fost coleg de celulă cu Nichifor Crainic, care îi spunea „Amiralul cel frumos“, și cu Nicolae Steinhardt, cu care a corespondat și după eliberare. În celebrul său volum, „Jurnalul fericirii“, Steinhardt își amintește: „Sosind la Gherla în camera în care mă aflu şi eu, amiralul Horia Macellariu exclamă: raiul pe pământ! Vine de la Râmnicu Sărat, unde trăise singur şase ani de zile. Singur în celulă, supus unui regim de înfometare, a mâncat paiele din salteaua destrămată. În celula de alături a murit Ion Mihalache, după ce orbise“.  

În legătură cu anii de teroare ai perioadei trăite în închisoare, Horia Macellariu a ales să fie extrem de discret, declarând că este împăcat, cu sine și cu Dumnezeu, că doar credința l-a menținut în viață şi că, din punctul său de vedere, el și-a făcut datoria faţă de neam şi ţară. 

A murit la 95 de ani, în vara anului 1989, și a fost înmormântat la Cozia,cu funeralii demne de un amiral, în cripta familiei. În memoria sa, o navă intrată în serviciul Marinei Militare în anul 1996 a primit numele corveta „C.a. Horia Macellariu“.

În semn de admirație și pentru a păstra veșnică memoria acestui amiral de poveste, în fiecare an, studenţii Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanţa fac un pelerinaj la mormântul său de la Cozia.
 
Sursa foto: anmb.ro
 
Citește și:

Horia Macellariu - Comandant Forţele Navale Maritime

Macellariu așteaptă recunoștința Constanței!