#citeșteDobrogea: In memoriam Constantin N. Sarry, un titular al jurnalismului modern dobrogean

• La 4 octombrie 1960, se stingea din viață marele jurnalist dobrogean, Constantin N. Sarry
• Se naște pe 8 mai 1878 la Constanța, ca primul din cei șapte copii ai familiei Nicolae şi Hariclia Sarry
• 12 decembrie 1904 – pune bazele gazetei „Dobrogea Jună”, cel mai important și longeviv ziar al Dobrogei
• 14 septembrie 1911 – obţine o audienţă la Regele Carol, la Castelul Peleş, în Sinaia, reușind să schimbe legea referitoare la pământurile date în proprietate coloniștilor români din Dobrogea
• septembrie 1916 – ia parte la bătălia de la Turtucaia, ca militar în regimentul 74 Infanterie. Este făcut prizonier şi stă 2 ani în lagărul de la Pernik din Bulgaria, unde ține un jurnal - „Zile cernite - Zile de durere (Scrisori din captivitate)“
• 1925-1927 – Sarry editează suplimentul „Dobrogea literară“, în care au publicat Hortensia Papadat-Bengescu, Constantin Brătescu, Oreste Tafrali, Marin Ionescu-Dobrogianu, Gala Galaction, Grigore Sălceanu, Ioan N. Roman ș.a

Cel mai important jurnalist al Dobrogei, fondatorul ziarului „Dobrogea Jună”, apărut la Constanța timp de peste patru decenii, s-a născut în orașul de la malul mării pe 8 mai 1878, anul când Dobrogea revenea sub administrație românească
A urmat cursurile primare în orașul natal, absolvind apoi Liceul “St. Gilles” din Bruxelle și, ulterior, Facultatea de Drept din cadrul Universității ieșene.
 
A cochetat de timpuriu cu jurnalismul, fiind corespondent şi secretar de redacţie la „Epoca”, o gazetă conservatoare din Capitală, pentru ca, în 1904, la 26 de ani, să revină în Constanța și să fondeze ziarul „Dobrogea Jună“, gazeta cea mai longevivă din provincia transdunăreană. 

Lider înnăscut, care a crezut și a luptat pentru Dobrogea și locuitorii ei, cu o inteligență și o excelentă intuiție, cu un condei fin și incisiv, dar și cu o pasiune și o sensibilitate cu totul aparte, Sarry a dat presei o strălucire inegalabilă, necunoscută în alte provincii.

A semnat o serie de studii și lucrări de popularizare a aspectelor de ordin istoric, economic, politic, din provincia transdunăreană:  „Chestiunea proprietății din Dobrogea”, „Regele Carol I. Dobrogea şi Dobrogenii”, „Problema originei etnice în Dobrogea”, „Cum s-ar putea rezolva criza economică”, ș.a.


Deci, apărut la Constanța, timp de patru decenii, sub patronajul acestui gazetar de excepţie, ziarul Dobrogea Jună, autointitulat „organ al tinerimii dobrogene”, a fost o adevărată cronică a României de la Mare, din prima jumătate a secolului trecut.

Din coloanele sale, unde au semnat nume importante din Dobrogea și din ţară, oamenii și-au luat nu doar informație, ci și direcție, valori morale, cunoaștere.
Condusă de un grec născut la Constanța înainte de 1878, Dobrogea Jună a știut să fie o adevărată școală, să valorifice valenţele culturale, spirituale, economice ale provinciei transdunărene, ca o contribuţie la valorile României întregi, un demers pozitiv, sprijinit de o idee interesantă care astăzi face şcoală – multiculturalismul.  

Iată ce scria publicistul Tudor Barbu, într-un număr care aniversa trei decenii de existență a ziarului (an XXX, Nr. 177-182, 29 septembrie 1934, antologat în volumul „Dobrogea Jună. Caleidoscop”)

„Dobrogea Jună a împlinit aci rosturi, pe care odinioară le-au avut Albina, Curierul lui I. Eliade Rădulescu, Gazeta Transilvaniei, Telegraful Român, Guvernul Moldovenesc, în diferitele provincii ale ţării, mai toate aceste gazete, conduse de marii dascăli ai neamului.
Dl. Const. Sarry nu a fost dascăl de catedră. Dar Dobrogea Jună, în 30 de ani, zi de zi, a răspândit cuvântul unui dascăl, care nu a plasat principiile unui regionalism cu tendinţe iridente, din care să facă obiect de speculă politică şi nici slova seducătoare de rătăciri în mijlocul amestecului diferitelor seminţii, ci, a propovăduit cu statornicia caracteristică Dobrogeanului, cultura românească sub formula de înfrăţire "Dobrogea Dobrogenilor".
Paginile Dobrogei June au adăpostit scrisul multor oameni de înaltă cultură, dar nu au dat loc de cinste şi rândurilor unui Petre Ştefănescu, Petre Papadopol, Dumitru Bujilă, jertfe ale răsboiului de lărgire a graniţelor ţării, Popovici Pazarlia prea de timpuriu dispărut dintre cei vii, Vasile din Vaslui sub care se ascundea veşnic agitatul V. Helgiu şi alţii, toţi modeşti învăţători, dar preţioşi colaboratori legaţi de idealurile Dobrogei June. Cu toţi aceştia ca de altfel cu toţi învăţătorii d. C. Sarry a cultivat prietenia cea mai strânsă, i-a învăluit într-o adevărată dragoste frăţească. În toată colecţia ziarului nu veţi găsi un rând împotriva învăţătorilor, ci întotdeauna un cuvânt de apărare, un îndemn la luptă.
Dobrogea Jună apare în epoca, în care învăţătorimea era angajată de Spiru Haret în opera de ridicare culturală a satelor şi nu puţin a contribuit ea la înfiinţarea numeroaselor ( ... ) bănci populare şi biblioteci săteşti.
Din iniţiativa Dobrogei June, înainte de răsboiu, au fost înfiinţate biblioteci în satele: Bugeac, Canlia, Almalâu, Cuigiuc etc., iar la graniţa vechei Dobroge, în Deliormanul atât de drag d-lui Sarry, la Cuigiuc, s-a ridicat monumentul alipirii Dobrogii. Noul, pe care furia distrugătoare a răsboiului nu l-a clintit - simbolizând închegarea Dobrogei Bătrâne a lui Mircea şi trăinicia operei lui Constantin Sarry.
Dobrogea Jună! Discret ea s-a strecurat în literatura zilnică a învăţătorului şi prin el, ideile, durerile, bucuriile şi avânturile generoase - 30 de ani - au fost trecute în sufletele elevilor. Contribuţia cea mare, "Dobrogea Jună" a dat-o şcoalei.”

„SCRISOARE DESCHISĂ: DOMNULUI NICOLAE IORGA, PROFESOR UNIVERSITAR, preşedinte al Consiliului de Miniştri
Indiferent de convingerile ce împărtăşeşte şi de credinţele cărora se închină, care intelectual din ţara aceasta nu s-a simţit pătruns de o deosebită emoţie şi n-a salutat cu o firească măgulire, apariţiunea decretului prin care Majestatea Sa Regele Carol II vă încredinţa mai deunăzi, distinse Domnule Profesor, formarea cabinetului - sarcină pe care până azi aţi reuşit s-o duceţi la capăt.
Era în această satisfacţiune quasi-obştească a cugetătorilor şi cărturarilor români şi o recunoaştere a unei răsplăţi ce întârziase să vină şi o nădejde de zile mai bune pentru toţi slujitorii celui mai frumos dar şi mai arid din câmpurile de muncă şi activitate omenească. Şi nădejdea înviorătoare prinsese aripi cu atât mai mari, cu cât lipsea unui ceea ce se chiamă partid în jurul Domnieivoastre, găsiserăţi necesar şi nemerit să vă adresaţi la o seamă de intelectuali din ţara noastră, chemându-i să vă secondeze la greaua sarcină, în care spiritul şi cultura Domniei-voastre, vă indicaseră de mult şi la care tronul apelase abia acum.

Ceea ce a surprins şi a îndurerat însă, în deosebi pe noi, Dobrogenii, e că în chemările ce aţi făcut cu acest prilej, prea onorate Preşedinte al Consiliului de Miniştri, aţi trecut cu vederea pe Ioan N. Roman, quintezenţa intelectualităţii provinciei transdunărene; pe Românul a cărui operă spirituală şi naţională - o ştiu pertinamente - nu vă e străină şi ale cărei servicii şi cunoştinţe aţi ştiut a le aprecia personal şi în deajuns în timpul ocupaţiunei, când justificarea şi valorificare dreptelor revendicări ale României asupra Dobrogei, trebuiau făcute cu competinţă, cu autoritate şi cu toată căldura unui suflet ce simţea şi credea. - a unui suflet aşa cum era şi este acela al d-lui Ioan N Roman.

E locul şi sorocul, distinse Domnule Profesor, să reparaţi această omisiune. Ilustrul nostru constănţean, care în modestia şi în mândria intelectualului demn, n-a putut să vă tragă de pulpană - ca atâţia alţii, mulţi din ei fără nici un fel de pregătire şi cădere - candidează azi la un scaun de senator în Parlamentul cu a căruia alcătuire v-a delegat Destinul, de atâtea ori nedrept şi cu Excelenţa voastră.

O singură şi scurtă recomandaţiune - şi răsplata dreaptă pe care noi, simpli muritori şi cetăţeni, ne-am propus-o pentru intelectualul nostru meritos dar oropsit, va fi o faptă îndeplinită.
În această curată speranţă mi-am permis a adresa Domniei Voastre, decan al cugetării şi simţirei româneşti, aceste umile rânduri. Pornite din adâncul inimei, ele nu pot suna în deşert, întro inimă atât de bogat înzestrată ca a Excelenţei Voastre.

Să nu vedeţi, Excelenţă, în Ioan N. Roman, candidatul unui partid politic, ci pe reprezentantul cel mai autorizat al intelectualităţii dobrogene şi pe un mare Român şi patriot, care de o jumătate de veac slujeşte cu vrednicie, cu cinste şi cu dezinteresare, cauzele şi interesele Neamului. Cu adâncă plecăciune. Constantin N. Sarry”

La 4 octombrie 1960 Constantin N. Sarry se stinge din viață, cu sănătatea șubrezită de abuzurile noului regim asupra familiei Sarry 

Citește și:

#DobrogeaDigitală - In memoriam Constantin N. Sarry

#DobrogeaDigitală - Gazeta ca școală...