#citeșteDobrogea: In Memoriam Jean Ionescu, la 26 de ani de când „a plecat spre stele”

A fost poate cel mai longeviv director de teatru din Constanța. Peste două decenii. Era actor și făcuse teatru cu mult înainte de a se înființa prima instituție profesionistă de spectacol din oraș.
 
L-am cunoscut și i-am luat mai multe interviuri. Avea o sobrietate și o ținută care impuneau respect. Pe scenă, în viața de zi cu zi. Juca cu plăcere, păstrându-și aceeași aură aristocrată a felului lui de a fi. Spunea mereu că în teatru supremația o are numai spectatorul, iar actorul are o răspundere copleșitoare morală, civică. În fond, citându-l, „teatrul are o contribuție determinantă la viața culturală și spirituală a unui oraș, este barometrul sensibilității unei colectivități și al dorinței acesteia de mai bine“. Și, pe vremea lui, chiar așa stăteau lucrurile.
 
Jean Ionescu a fost constănțean get-beget. Se născuse în anul semicentenarului revenirii Dobrogei la țară, copilărise într-un cartier abia înfiripat, la marginea orașului, botezat anost Tăbăcăriei. Aparținea spiritului locului, înveșmântat în visuri, în personaje, în lumea recreată de actor.
 
Începuse să joace teatru de la 16 ani, chiar în anii de război, în cercul dramatic încropit de un grup de tineri la Techirghiol, încurajat de Liga Culturală, asociație cu bogată activitate culturală în toate orașele Dobrogei. Împreună cu Chiril Economu și Constantin Manolescu, a montat spectacolul „O noapte furtunoasă“, în care Jean Ionescu face un rol de compoziție excelent în Jupân Dumitrache. Simte gustul scenei și joacă cu poftă în fața spectatorilor la Tranulis, în fapt, teatrul Ligii Culturale. „Patima roșie“, „Creditorii“, „Cocoșul negru“, „Mușcata din fereastră“ sunt doar câteva dintre spectacolele în care este distribuit în acel început de carieră artistică.
 
A dat concurs la Conservator, a reușit, dar familia nu a putut întreține pregătirea academică a tânărului constănțean. Așa că a revenit acasă și a continuat să joace. Rămâne cu formația de economist dată de liceul de profil din Constanța. La Ateneul „Filimon Sârbu“, care întreținea o formație permanentă de teatru, a jucat dramă, comedie, probând o largă gamă de expresii artistice. În 1949, devine chiar responsabilul acestui centru cultural, avându-l alături ca secretar pe N. Diradulian.
 
Doi ani mai târziu, nașterea Teatrului de Stat aducea la Constanța mari actori, precum Mania Antonova, cu pregătire actoricească la Paris, Constantin Morțun, Toma Caragiu, Mișu Bejan, Cristian Niculescu, Ana Niculescu, Ion Focșăneanu, Eleonora Ionescu-Gion, Mihail Popescu, Costel Rădulescu, regizori precum Nicolae Kirițescu, Sever Cărpinișanu. Li se alăturau tinerii Jean Ionescu și Romeo Profit, care jucaseră în teatrele semiprofesioniste constănțene.
 
După cum bine se știe, prima stagiune a Teatrului de Stat din Constanța fusese deschisă la 2 mai 1951, cu piesa „O scrisoare pierdută“, de I.L. Caragiale. Repetițiile începuseră la București, la 15 ianuarie. Regizorul Nicu Kirițescu, care a fost în perioada 1941-1944 directorul Teatrului Național din Cluj, era un dramaturg de succes.
 
În sala Teatrului Național din București repetau: Maria Antonova, Emil Dencec, Constantin Morțun, Cristian Niculescu, Ion Focșăneanu, Nelu Manolescu, Mitică Moraru, Mișu Bejan, Jean Ionescu, George Gheorghiu, Romeo Profit, Valentina Șambra, Marieta Mihalcea, N. Sever Cărpinișan.
 
Jean Ionescu a jucat mult, orice. Era preferat în roluri de eroi pozitivi, dinamici, energici. Era vremea în care se montau spectacole din dramaturgia sovietică, dar nu era uitată nici cea națională.
Luminile se aprindeau la rampă seară de seară, repertoriul se îmbogățea, pe scena constănțeană dramaturgi consacrați își încredințau piesele pentru premiere absolute, iar scriitorii dedicau scrierile lor artiștilor noștri. Se organizau conferințe pentru public, se lansau forme experimentale de teatru modern, turneele începeau din cele mai mici scene ale căminelor culturale până la marea scenă a Naționalului bucureștean.
 
În 1957, Jean Ionescu este numit director artistic, iar Ion Drugan, director adjunct artistic. Primul său directorat ține până în 1969, când cele patru instituții profesioniste de spectacol fuseseră comasate într-un singur teatru, cu mari probleme de organizare și administrare. După trei ani de impresariat artistic, revine la conducerea teatrului până în 1984. A ținut piept cu calm, cu tact, cu înțelegere tuturor problemelor și oamenilor vremii. Și, în tot acest timp, a jucat. În „Anii negri“, „Trei surori“, „Ovidius“, „Salonul 42“, „Anna Christie“, „Când nu ne vede nimeni“, „Mielul turbat“, „Nebuna din Chaillot“ ș.a. Un gest memorabil face atunci când i se oferă rolul principal din „Vlaicu Vodă“ și, refuzându-l, îl invită pe marele actor George Vraca să vină la Constanța să-l joace el. Gest care, printre oamenii obișnuiți, nu se prea întâlnește.
 
Era un autodidact. În cartea de amintiri semnată de Georgeta Mărtoiu și Anaid Tavitian „Thalia ex Ponto“, este descris ca un om special în relații cu ceilalți, cu foarte multă personalitate. „Fiecărui personaj pe care l-a realizat i-a împrumutat câte ceva din aplombul cu care era înzestrat de natură, din reținerea gravă cu care se angaja în orice tip de relații. A fost, ca om, ca actor și ca director, foarte respectat, nu numai de către cei pe care îi conducea, ci și de către cei «de sus», pe care reușea fără prea multă vorbărie să-i țină la distanță.“ Și, cu toate acestea, a fost obligat să-și dea demisia atunci când nu a ascultat de „indicații“.
 
Într-o vreme, teatrul constănțean a ajuns printre primele din țară „datorită, în bună măsură, și lui, directorul-actor, tactului și autorității cu care acredita inițiativele“. Astăzi, îi evocăm personalitatea umană și profesională, dar mai ales contribuția sa la istoria culturală a Dobrogei.
 
L-am întrebat cândva, cu mulți ani în urmă, dacă este un visător. Și mi-a răspuns, retoric: „Cine nu este? Altfel n-ai putea să îmbini realitatea cu aspirațiile. Dacă mă întrebați la ce visez acum, să zicem, vă voi răspunde că îmi port gândurile pe scena unui teatru în aer liber, la țărmul mării, unde să se desfășoare manifestările noastre estivale. Ni s-a promis, de fapt, de către municipalitatea constănțeană, unul pe malul lacului Tăbăcărie“.
 
Jean Ionescu a plecat spre stele în 1994, dar visul lui nu s-a împlinit nici astăzi... ca multe alte visuri ale constănțenilor...
 
Despre Aurelia Lăpușan
 
Aurelia Lăpușan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanța. Absolventă a Facultății de limba și literatura română - Universitatea București. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria și estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară și bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte și 14 monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.
 
Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța
 
Citește și:
 

#citeșteDobrogea In Memoriam Jean Ionescu, la 91 de ani de la naștere. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța