#citeșteDobrogea: La mulți ani, Angelo Mitchievici!

  • Astăzi, Angelo Mitchievici împlinește 49 de ani
În urmă cu două decenii și jumătate, Angelo Mitchievici sosea la Constanța, ca tânăr asistent în cadrul Facultății de Litere a Universității Ovidius.
Cu muncă, implicare, pasiune și perseverență, Mitchievici și-a clădit, treaptă cu treaptă, o carieră universitară de prestigiu, fiind astăzi unul dintre cei mai titrați și apreciați profesori la nivel național.
Născut la Drăgăşani, în judeţul Vâlcea, la 5 noiembrie 1972, a absolvit în 1998 Facultatea de litere din cadrul Universităţii Bucureşti, unde a frecventat cenaclul lui Mircea Cărtărescu şi şi-a descoperit vocaţia pentru literatură, apoi pasiunea pentru dramaturgie şi film.



În anul 2008, a obţinut doctoratul în Filologie cu distincţia Summa cum laude, la Universitatea din Bucureşti, pe tema decadentismului literar în contextul modernităţii româneşti şi europene, teză coordonată de criticului literar Sorin Alexandrescu.

Lucrarea sa (publicată în 2011) oferă o cartografiere detaliată a unui fenomen prea puţin cercetat de mediile academice româneşti de la noi şi rămâne un reper nu doar în perimetrul literaturii şi artelor, ci şi în plan mai general - istoric, tipologic, ideologic.

De altfel, Angelo Mitchievici a fost apreciat pentru înzestrarea sa de a aduce laolaltă şi a face conexiuni din cele mai diverse domenii convergente: istorie literară, istoria artelor, teoria literaturii, istoria culturii, comparatism literar sau cultural.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR) şi al Uniunii Cineaştilor din România din 2010, membru RAAS (Romanian Association for American Studies), cronicar de film şi redactor-asociat al revistei România ­literară, redactor al revistei constănțene Ex Ponto. Se află la al doilea mandat ca președinte al filialei „Dobrogea” a USR.

În anul 2019, cu prilejul Zilei Limbii Române, Angelo Mitchievici a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler - încă un semn de apreciere pentru activitatea meritorie pusă în slujba culturii româneşti.
Din primăvara acestui an, conduce cu entuziasm Biblioteca Județeană „I.N.Roman” din Constanța, având proiecte mari pentru dinamizarea principalei instituții de carte din sud-estul României și contribuind deja remarcabil la înviorarea vieții literare tomitane, prin pleiada de evenimente culturale și educaționale organizate în ultimele luni.
Îi mulțumim pentru implicarea și atașamentul căpătat față de spațiul dobrogean, și îi urăm la mulți ani, cu sănătate și realizări remarcabile!
 
Sursa foto: arhiva ZIUA de Constanța
 
Citeşte şi:

 #citeșteDobrogea: Angelo Mitchievici, un Cavaler al culturii românești cu deschidere europeană
 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

176
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

690
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1016
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1227
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1935
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1515
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1635
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1206
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1297
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

995
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1158
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1167
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1562
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1744
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1636
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1582
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2293
#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

2297
#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

2101
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

1791