#citesteDobrogea: Patru ani fără Virgil Coman

În urmă cu patru ani, pe 5 august 2016, regretatul Virgil Coman ne părăsea abrupt, iar sfârșitul prematur îl găsea printre cărți, acolo unde fusese toată viața, căutând să dezgroape mărturii ale devenirii Dobrogei, spațiul pe care l-a iubit și cu care s-a identificat până la sfârșitul „misiunii” sale printre noi.
Născut în ajun de Crăciun, pe 24 decembrie 1973, în Medgidia, a absolvit, în 1997, Facultatea de Istorie a Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, funcţionând ca profesor de istorie până în anul 2003, când a devenit şef al Serviciului Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale.

În calitate de pasionat cercetător al istoriei şi arhivisticii, a contribuit decisiv la aducerea la lumină a unor importante documente şi realizarea unor studii de specialitate, fiind coautor şi coordonator a 19 volume de studii şi semnând peste 100 articole publicate în diverse culegeri de studii, periodice şi reviste de specialitate din ţară şi de peste hotare.

Virgil Coman a fost omagiat şi de cotidianul ZIUA de Constanţa, în cadrul evenimentului organizat în 2017 şi dedicat celor 139 de ani de la revenirea provinciei la statul român, când istoricul a fost distins cu „Meritul dobrogean“ şi medalia comemorativă „Remus Opreanu”.

Teza sa de doctorat, cu titlul „Din istoria românilor sud-dunăreni în prima jumătate a secolului al XX-lea. Meglenoromânii”, susţinută la Iaşi, în 2005, a fost publicată şi lansată în iarna anului trecut la Constanţa şi la Medgidia, în prezenţa foştilor colegi şi prieteni, care au folosit prilejul pentru a evoca personalitatea celui ce a fost nu doar un entuziast şi desăvârşit profesionist, ci şi un caracter de excepţie.

Recompensat „post-mortem” cu titlul de cetăţean de onoare al Constanţei, Virgil Coman rămâne o efigie a acestor locuri încercate de istorie, un model de profesionalism, generozitate, pasiune și calitate umană.

Citește și:

Virgil Coman, un istoric dobrogean plecat prea devreme dintre noi

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#citeșteDobrogea: Meserii și meseriași în Constanța veacului trecut

330
#DobrogeaDigitală: Constantin Brătescu – promotor al Dobrogei și al valorilor sale

332
#DobrogeaDigitală „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“: „Frumosul monument, vecinica amintire a unor eroice timpuri”

#DobrogeaDigitală – revista „Analele Dobrogei:   Transhumanța, „însuși fermentul vieţii noastre naţionale şi politice”

1286
#DobrogeaDigitală – „Istoria Dobrogei”:  Nemilos destin pentru Vasile Pârvan, istoricul care a adus cetatea Histria pe harta arheologiei universale

1732
#DobrogeaDigitală - „Costache Negri ”, de Pericle Martinescu: „Suntem milioane de români răzlețiți. Ce ne lipsește ca să ajungem un neam tare?”

1169
#DobrogeaDigitală – revista „Anelele Dobrogei”: Dobrogea, ca un „fort de pază“

805
#citeșteDobrogea: Cazinoul este amplasat pe latura dinspre mare a bulevardului Elisabeta

2674
#DobrogeaDigitală - „Geografia județului Constanța și cu generalități asupra României”, de D. Bujilă și M. Mitache: Dobrogea, „un colţ de raiu al ţării noastre”

1525
#citesteDobrogea: „Dobrogea este misiunea mea”, a fost convingerea fermă a regretatului Gheorghe Dumitrașcu

2321
#DobrogeaDigitală „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“: „În preajma alegerilor – de ce au nevoie orașul și județul Constanța”

1835
#citeșteDobrogea: Necunoscutele din viața poetului dobrogean Panait Cerna, decriptate de unul dintre cei mai importanți istorici literari români

1245
#DobrogeaDigitală – „Fantasio 40”: „Deschizătorul de pârtie” Dumitru Caramitru, la ceas aniversar

1624
#DobrogeaDigitală-„Dobrogea Jună. Caleidoscop”, de Gelu Culicea, Alina Sin și Iuliana David:  „Streini în țara lor”, dobrogenii își cer drepturile

1271
#DobrogeaDigitală – „Tomis. Revista eparhială de Constanța”: Salutul între preoți

1746
#DobrogeaDigitală - revista „Teatrul”:  „Prea mult talent pentru o singură viaţă”

1176
#DobrogeaDigitală – „Analele Dobrogei”, nr. 9/1928:   Povestea mănăstirii Celic-Dere, „raiul pământesc” propovăduit de „societatea” lui Athanasie

1439
#DobrogeaDigitală-„Dobrogea Jună. Caleidoscop”, de Gelu Culicea, Alina Sin și Iuliana David: Inaugurarea primului teatru din Constanța, marcată de prezența savantului Nicolae Iorga

1290
#DobrogeaDigitală - „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“:  „Numai aşa alegătorii vor merge la vot cu minte şi cu băgare de seamă”

1127
#citeșteDobrogea: Prospecţiuni geologice la Canalul Dunăre-Marea Neagră

1168