#citeșteDobrogea: Personalități dobrogene marcante în domeniul politic – Ioan Nenițescu, Vasile Kogălniceanu, Vasile Ionescu

 
  • Volumul II are 168 de pagini și face parte dintr-o serie de patru astfel de cărți. 

Publicat în anul 2005 de editura Ex Ponto, „Dicționarul de personalități dobrogene“ Volumul II este o adevărată comoară. Autorii acestui volum: dr. Constanța Călinescu, dr. Liliana Lazia, Ioan Popișteanu, Ion Faiter, Adriana Gheorghiu și Vanghele Culicea au reușit să portretizeze, așa cum precizează și numele cărții, o serie de personalități din regiune, marcante în diferite domenii. Coordonat de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“ și Biblioteca Universității „Ovidius“ Constanța, volumul II prezintă dobrogenii care s-au făcut remarcați în politică, administrație publică, armată sau justiție.
 
Într-un interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanța din 2017, una dintre autoarele cărții, dr. Constanța Călinescu, preciza:
 
„Nu pot spune că «Dicţionarul» este un demers exhaustiv. Este întemeiat însă pe o curajoasă reflecţie culturală, pe ideea acordării distincţiilor de neuitare faţă de oameni celebri, unii deschizători de drumuri în ştiinţa românească, ataşaţi de ţinutul pontic, cu rodnică activitate practică şi publicistică.“
 
Ei bine, implicarea următoarelor personalități în domeniul politic este demnă de laudă.
 

Ioan Nenițescu

 
S-a născut pe 11 martie 1854 în Galați și a decedat pe 23 februarie 1901. Cursurile primare și gimnaziale le urmează la Galați. Liceul la laşi, unde publică poezii în revista Convorbiri literare. Voluntar, luptă în Războiul de Independență din 1877 şi este rănit la asediul redutei Grivița (31 aug. 1877). Pleacă apoi în străinătate şi se înscrie la Facultatea de Filozofie din Berlin (1878), revenind în țară înființează revista Țara nouă (patru ani).
 
În septembrie 1884 este numit revizor şcolar al capitalei. În 1887 îşi ia doctoratul la Universitatea din Lipsca (doctor în filozofie și pedagogie). La 12 sept. 1887 este numit profesor de istorie şi pedagogie la Şcoala normală de institutori. Demisionează curând şi este ales deputat de Covurlui.
 
În 1897 este numit prefect de Constanța. loan Nenițescu a fost şi inspector și prefect al județului Tulcea, unde s-a distins ca un mare patriot, model de administrator, drept și energic.
 
Lui i se datorează înființarea mai multor sate româneşti din Delta Dunării, ridicarea falnicului monument comemorativ al revenirii Dobrogei la Țara-mumă şi statuia lui Mircea cel Bătrân. El a înființat în Dobrogea, Liga pentru propăşirea neamului românesc, Banca populară, numeroase şcoli.
 
Publicații: De la românii din Turcia europeană. Studiu etnic şi statistic asupra aromânilor. Bucureşti, 1895.
 
Poezii: Flori de primăvară, Pui de lei (premiată de Academia Română); Şoimii de la Războieni. Bucureşti, „Minerva", 1911. A fost membru corespondent al Academiei Române.
 

Vasile Ionescu

 
S-a născut pe 8 ianuarie 1930 în comuna Gostavățu, județul  Olt. Căsătorit, un copil.
 
A urmat Academia de Ştiințe Economice, Bucureşti.A profesat ca economist la Banca Națională a României, controlor la Sucursala Caracal şi Filiala Feteşti. În anii ce au urmat a fost director la filiala Băneasa – Adamclisi, iar apoi inspector şef la Sucursala județeană Constanța a BNR. Preia postul de director la Banca „Dacia Felix", Sucursala Constanța.
 
Membru al Uniunii „Vatra Românească“. Membru al PUNR.
 
Este ales deputat de Constanța pe  27 septembrie 1992 intranând ca membru  în Comisia permanent pentru buget, finanțe şi bănci a Camerei Deputaților. A fost preşedinte al Comisiei parlamentare de anchetă asupra activității BNR şi a băncilor comerciale cu capital de stat și membru al Grupurilor parlamentare române de prietenie cu Grecia şi lugoslavia.
 

Vasile Kogălniceanu

 
S-a născut în laşi pe 29 noiembrie 1863. Nu se cunosc date despre deces. Fiul lui Mihail Kogălniceanu.
 
S-a format la Școala de agricultură de la Grignon, urmând și studii la Berlin.
 
 A fost administrator în Dobrogea şi inspector domenial.  A intrat în politică în cadrul Partidului Național Liberal din 1893.
 
Ca ziarist s-a distins ca „prim redactor“ al ziarului Românul în problema națională. Articolele sale au avut un mare răsunet. A fondat în 1895, împreună cu C.A. Rosetti şi I. Nădejde „Liga universal“, iar în 1896, Liga pentru repausul duminical. În ianuarie 1896 este ales deputat.
 
Publicații: Acte şi documente relative la 2 mai 1864 (Bucureşti, 1894); Dobrogea: 1879-1909. Drepturi politice fără libertăți (Bucureşti, Socec, 1910); Drepturile dobrogenilor. Mihail Kogălniceanu şi Dobrogea (Bucureşti, 1906); Chestiunea israelită română (1897); Legislația agrară (1902); Chestiunea țărănească (1906); Reforma agrară (1921); O criză națională (1913).

Sursă foto: ZIUA de Constanța
 
Sursă de documentare: „Dicționarul de personalități dobrogene“ Volumul II de dr. Constanța Călinescu, dr. Liliana Lazia, Ioan Popișteanu, Ion Faiter, Adriana Gheorghiu și Vanghele Culicea

Citește și: 
 
Personalități dobrogene marcante în domeniul militar - Ahmet Nurmambet, Nicolae Papp, Ioan Pascu

Personalități dobrogene marcante în domeniul militar – Ioan Ruța, Constantin Popa, Andrei Sbârcea

 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

541
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

752
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1085
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1237
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1941
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1520
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1636
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1207
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1297
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

995
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1158
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1167
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1563
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1746
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1636
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1584
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2297
#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

2299
#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

2102
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

1792