#citeșteDobrogea: Situația Dobrogei în anul 1917, în timpul ocupației germano-bulgaro-turce

Dobrogea va intra sub stăpânirea ocupanților după campania militară din 1916 și se va încerca o administrare a teritoriului, în folosul Puterilor Centrale.
 
După victoriile din 1916, Dobrogea, considerată teritoriu de război, a intrat sub administrarea Comandamentului Superior von Mackensen. Deși a fost înregistrată o creștere semnificativă a populației de aproximativ 180%, numărul locuitorilor a rămas în continuare scăzut, înregistrându-se circa 25 de locuitori/km².

Teritoriul Administrației de etapă se suprapunea peste cel al județului Constanța și pe partea de sus a județului Tulcea. Densitatea populației în județul Constanța era de 32 de locuitori /km², în timp ce în județul Tulcea densitatea populației era cifrată la 20 de locuitori/km².

Populația acestui teritoriu era cifrată la 235.000 de suflete, dintre care românii reprezentau majoritatea populației de 53,1% (125.000), turcii și tătarii reprezentau 23,1% (54.000), bulgarii reprezentau 11,6% (27.000), germanii reprezentau 2,8% (6500), rușii reprezentau 1,3% (3000), grecii și armenii reprezentau 8,1% (18.000 de suflete).

Ocupanții aveau nevoie de date exacte pentru a stabili impozite și pentru a cunoaște situația reală a veniturilor provinciei. De aceste venituri aveau nevoie pentru a continua războiul cu Tripla Înțelegere și pentru a scoate din război statele care făceau parte din această alianță politico-militară.



Orașul Constanța avea la mijlocul lunii februarie 1917, o populație de 7100 de locuitori, dintre care românii reprezentând majoritatea în vreme de pace, înainte de luna august 1916, reprezentau doar 19% (1300 de suflete). Se constată un aflux migratoriu al românilor către alte zone, mult mai sigure, unde căutau să-și adăpostească agoniseala, dar și pentru a-și salva viața. Turcii și tătarii reprezentau majoritatea, fiind 45% (3110 de suflete) din totalul populației. Etnicii turci și tătari au rămas în provincie, datorită faptului că erau interesați de a colabora cu autoritățile nou instalate în provincie. Cu toate acestea și din rândurile lor au emigrat locuitori în alte zone mai liniștite. Germanii reprezentau 5% din populație, dar numărul acestora scăzuse de la 500 de membri, la 300 de membri. Grecii, armenii, albanezii, austro-ungarii și sârbii au înregistrat scăderi în rândurile membrilor comunităților respective, în primul rând datorită nesiguranței.



În ceea ce privește orașele și satele din teritoriul administrat de ocupanți, nu existau date care să fie coroborate cu cele de dinainte de război. Cu siguranță se înregistra o scădere a numărului de locuitori și în orașele Medgidia, Cernavodă, Hârșova, Mangalia ș.a.

În teritoriul administrat de ocupanți, înainte de război se punea un mare accent pe practicarea agriculturii. Pășunile au înregistrat o restrângerea a suprafețelor, în dauna celor cultivate. Pădurile reprezentau zone protejate, dar nu se aflau pe suprafețe extinse, deoarece fuseseră defrișate după un program. În zona Cuzgun (localitatea Ion Corvin, astăzi) existau păduri, în această zonă defrișările nefiind o prioritate. Se cultivau: orz, grâu, porumb, ovăz, rapiță, muștar, in, fasole, mazăre, linte, mei. Porumbul era cultivat la scară largă. Lucerna destinată animalelor era foarte căutată de crescătorii de animale, mai ales sub forma nutrețului, iar etnicii germani o cultivau cu predilecție (Cobadin, Facria). Tutunul era cultivat și uscat după tehnici tradiționale, aducând venituri importante cultivatorilor (în zona Băneasa (Parachioi) - Ostrov). Caracterul agriculturii este unul extensiv, producțiile nu erau îndestulătoare, iar mașinile agricole erau relativ puține. Se lucra cu boul și calul. Se creșteau vite mari, atât de folositoare oastei în vremuri de război și oi, în număr destul de mare.



La Medgidia se întâlnea o zonă mlăștinoasă, împânzită de stufăriș, înalt de 4-5 m, în zona bălților Kara-su, ce provoca o mare nemulțumire locuitorilor datorită frigurilor sau febrei palustro-perniciase. Acest fenomen se întâlnește pe toată lungimea lacurilor situate între Cernavodă (Bogazchioi) și Medgidia.

Aprovizionarea cu apă potabilă a Constanței se realizează prin intermediul conductei care captează izvoare la Cernavodă. De asemenea, apa potabilă este asigurată și prin intermediul puțurilor de apă, săpate adânc sau prin intermediul cișmelelor, creații ale stăpânirii otomane, care asigurau nevoile comunităților rurale. Pentru irigații era folosită roata de scos apa.

Căile de comunicație erau relativ puține și neamenajate, provocând nemulțumirea celor care le utilizau, atât pe vreme uscata, cât și pe vreme umedă. Portul Constanța atrăgea resursele de cereale și de uleiuri minerale.

Putem conchide prin a spune că Dobrogea era o provincie bogată în resurse, necesare ocupanților, pentru a pregăti alte atacuri împotriva inamicilor.

Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.

Citește și: #citeșteDobrogea Medgidia în primii ani ai regimului comunist (galerie foto)