#citeșteDobrogea: Starea socială și nivelul de pregătire al dobrogenilor în perioada interbelică

Instituțiile de învățământ existente în Dobrogea, asigurau necesarul de locuri pentru pregătirea forței de muncă, de care era nevoie pentru a acoperi toate sectoarele economice de la acea vreme. Cu toate acestea, în anul 1928 doar 52,95 % din locuitorii de peste 7 ani aveau o instrucție elementară, restul fiind analfabeți, în condițiile în care învățământul secundar devenise obligatoriu prin legea instrucțiunii publice din 26 iulie 1924.

Populația angajată în domeniul agricol era analfabetă în proporție de peste 51,8%, doar 45,8 % avea pregătire de câteva clase, 1,4% studii secundare și doar 0,3% erau absolvenți ai unei școli profesionale. În cazul învățământului superior acesta era nesemnificativ, reprezentând doar 0,1%.

În ceea ce privește domeniul industrial, 29,4% erau știutori de carte, 59,3% absolviseră școala primară, 7,6 % treapta secundară, 2,1% învățământul profesional și 0,2% învățământul superior. În domeniul transporturilor și al comerțului, 24,1% erau neștiutori de carte, 56,8% absolviseră școala primară, 12,8% absolviseră școala secundară, 4,1% absolviseră școala profesională și doar 0,4% aveau pregătire superioară.

După cum putem observa în domeniul transporturilor și al comerțului, nivelul de pregătire profesională și pregătire superioară era mult mai ridicat, comparativ cu cel din domeniul agricol și al industriei.

Acest aspect se datorează, fără îndoială, nevoii de specialiști în cele două domenii aflate în continuă dezvoltare, precum și deschiderii către alte spații.

Se constată un procent foarte mare al muncitorilor necalificați, înregistrându-se o criză acută de specialiști în foarte multe domenii de activitate.
Creșterea numerică a celor angajați este dovedită de datele statistice ale Oficiilor de plasare din Constanța. Exista o adevărată piață a muncii, unde se înregistrau cererile celor care doreau să presteze o anumită muncă, pentru asigurarea traiului pentru el și pentru familia sa. În anul 1924, se înregistra o creștere a ofertei pentru locuri de muncă, dovadă fiind stabilitatea politică, împrumuturile  bancare și nevoia de investiții. De exemplu, în Constanța se înregistrau în anul 1922: 94 de oferte de muncă, 84 de cereri pentru locuri de muncă și 42 de plasări în locuri de muncă. În anul 1924 s-au înregistrat 4504 locuri de muncă oferite, în timp ce cererile au fost de doar 1584, iar plasările de 1578. În anul 1928, situația se schimbă radical: 2317 oferte pentru locuri de muncă, cererea a depășit oferta, fiind înregistrate 3276, iar plasările nu au depășit 1170.

În perioada supusă studiului au fost înregistrate și cazuri de șomaj. După sfârșitul Primului Război Mondial se înregistra un număr însemnat de șomeri. Șomajul s-a menținut în toată perioada interbelică, dar în anumite perioade a crescut foarte mult. De exemplu în anul 1924, lucrătorii portuari au fost disponibilizați în număr semnificativ, societățile petroliere din Constanța, înregistrând pierderi mari.



În anul 1927 se înregistrează un nou val de concedieri pentru muncitorii constănțeni, datorită crizei financiare existente. Direcția Portului Constanța, disponibiliza personal, activitatea având de suferit din această pricină.

Criza social-economică de supraproducție din anii 1929-1933 a afectat România și Dobrogea. Forța de muncă a fost afectată și s-au înregistrat numeroase cazuri de disponibilizări. Scăderea traficului portuar a contribuit la creșterea numărului de șomeri. La societatea Steaua Română, cu activitate în domeniul petrolier numărul angajaților a scăzut de la 219 în 1929, la 149 în 1931. La Fabrica de ciment din Cernavodă de la 206 în 1927, la 118 în 1931. Unele întreprinderi au intrat în faliment și și-au închis activitatea.  Aici putem aminti întreprinderea "E. Wolff".

Sectorul micii industrii, al atelierelor meșteșugărești, a fost afectat de criză. Unele ateliere și-au redus producția sau și-au încetat activitatea. Meșterii și ucenicii au rămas fără locuri de muncă. Cererile de angajare în perioada crizei au crescutt de la 2977 în 1930, la 3297 în 1933.

 În perioada crizei social – economice au existat situații abuzive ale proprietarilor de întreprinderi, fabrici, bănci, societăți de transporturi, societăți petroliere, societăți portuare etc, care au disponibilizat personalul fără a le acorda preaviz. Unele familii au fost lăsate în voia sorții, neavând asigurat traiul pentru ziua de mâine. Salariații incomozi, care cereau drepturi, afiliați în sindicate sau nu, au fost primii disponibilizați. Patronatul nu avea nevoie de agitatori, care să creeze tensiune și în rândul celorlați angajați. Situația de criză a contribuit la fluxul migratoriu al populației. Dobrogea a fost văzută drept un "tărâm al făgăduinței", așa cum se întâmplase și în alte epoci istorice. Mulți români au ales să se stabilească în Dobrogea și să își caute aici, un trai mai bun.

Putem conchide prin a spune că perioada crizei a afectat foarte mult un segment semnificativ al populației și anume acela al muncitorilor, în cele mai multe cazuri necalificați, neștiutori de carte și greu de adaptat la regulile schimbării. După depășirea crizei de supraproducție care a afectat global economiile, situația va reveni la normalitate, datorită investițiilor, împrumuturilor externe și datorită comenzilor statului.
 
Bibliografie selectivă:
S.J.A.N.C., fond IMC, dosar 16/1925
Idem, dosar 4/1924
Idem, dosar 16/1925
Idem, dosar 24/1930
Idem, dosar 5/1925
Dacia, X, 196 din 28 august 1923
Dobrogea jună, nr.11 din 18 ianuarie 1930
Valentin Ciorbea, Evoluția Dobrogei între anii 1918-1944, Editura Ex Ponto, Constanța, 2005
 
 
Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 
 
Citește și:
#citeșteDobrogea Industria constănțeană de dulciuri în perioada interbelică