#citeșteDobrogea: Sulina, file de poveste (I). Mai multe motive, o seamă de surse și primele izvoare istorice

  • Nu poți avea curajul de a scrie despre Sulina dacă nu te-ai umplut de nisipul locului și dacă nu ai citit măcar câteva cărți de căpătâi din acest domeniu.
  • Pentru a înțelege atmosfera acestui fost porto-franco îl ai drept ajutor pe unicul Jean Bart (Eugeniu P. Botez), cu al său „Europolis“.
 
Dobrogea este un ținut fascinant, cu locuri de o frumusețe ce îți taie respirația, cu o istorie milenară, cu povești și legende pline de mister… Marile puteri și imperii ale lumii i-au vânat bogățiile și și-au impus stăpânirile, lăsând în schimb moșteniri culturale deosebite, vestigii și ruine impunătoare ce pot fi admirate și astăzi.
 
Dobrogea este meleagul în care au viețuit și viețuiesc oameni simpli de toate etniile, așezați în aceste locuri din diverse motive, și care, toți laolaltă, indiferent de vremuri, și-au adus contribuția la devenirea acestui ținut.
 
Oamenii Dobrogei au trudit pe câmpurile stepei, au măcinat carierele străvechilor munți împăduriți, au „năvodărit“ din zori și până în apus pe undele Dunării și pe talazurile Mării. Aici, între Pont și Istru, ei și-au cântat și și-au dansat bucuriile, și-au jelit morții, și-au purtat cu mândrie straiele, s-au rugat în credința neamului lor, și-au vorbit limba străbunilor.
 
Copiii geților, urmașii grecilor și ai romanilor și cei ai neamurilor barbare rămase pe aceste locuri au învățat aici să fie frați și să se ajute unii pe alții. Mai târziu, în Evul Mediu și în epoca modernă, același lucru l-au făcut românii, grecii, turcii și tătarii, armenii, rușii, ucrainenii, și toate celelalte etnii ce și-au ales drept casă acest petic de pământ. Cu toții au trăit laolaltă, au învățat să se înțeleagă și să se accepte reciproc, și-au unit viețile, și-au împrumutat tradițiile, obiceiurile, merindele. Din toate aceste motive mai sus expuse, și din multe altele pe care am putea să le mai prezentăm, Dobrogea este unică și merită să fie peste tot cunoscută.
 
S-au scris sute de cărți și se pot scrie alte mii și unui autor i-ar trebui, poate, sute de ani de viață și de muncă pentru a putea cuprinde într-o singură lucrare tot ceea ce trebuie scris despre acest pământ. Acesta ar fi un demers imposibil și de aceea, eu cel puțin, am ales a face doar radiografia unor locuri anume, am decis să prezint crâmpeie interesante din viața unor comunități dobrogene.
 
În următoarea serie de articole am ales să scriu despre Sulina, singurul oraș dobrogean aflat în Delta Dunării (considerând Tulcea, orașul aflat la porțile de acces în această regiune minunată). Vă veți întreba: De ce tocmai Sulina? Pentru că, în opinia mea și multor alți reputați autori, această așezare prezintă atât caracteristicile cosmopolitismului dobrogean, precum și elemente inedite, particularități ce o diferențiază de alte comunități multietnice ale ținutului nostru. Sulina are o istorie fascinantă, povești și legende deosebite, iar casele sale vechi și afectate de trecerea timpului pot să ne evoce multe despre vremurile de altădată, despre perioadele de glorie, dar și despre suferințele și momentele mai puțin faste prin care așezarea a trecut.
 
De ce am ales eu să fac acest lucru? Eu, un constănțean cu rădăcini în Techirghiol, pe jumătate aromân cu origini în nordul Greciei și de cealaltă jumătate, ardelean din zona Făgărașului? Pentru că m-am îndrăgostit de Sulina din primele secunde în care i-am văzut casele vechi și coșcovite de pe Strada 1, în timp ce vasul, „pasagerul“ pe care mă aflam, se apropia de locul de acostare. A fost o dragoste la prima vedere, care s-a transformat într-o idilă de durată, ce și-a scurs deja din clepsidră nisipul a trei decenii. Iar în aceste trei decenii, am studiat tot ce am putut găsi și care avea legătura cu povestea acestui oraș. M-am cutremurat aflând despre destine distruse și ale căror povești le regăsești în incredibilul Cimitir Maritim, m-am bucurat citind despre prosperitatea urbei și despre culorile vii în care era zugrăvită la început de veac XX. Pentru a înțelege mai bine orașul acesta, aveam însă nevoie de mai mult și, de aceea, câteva veri am ales să merg la Sulina în calitate de ghid turistic și să înțeleg astfel, mai bine, unele lucruri. Nu sunt un localnic, nu am cum să cunosc totul, nu am petrecut niciodată la Sulina mai mult de câteva zile, dar dacă ar fi vreodată să aleg a mă muta altundeva, fără niciun dubiu, aceasta ar fi singura alegere.
 
La realizarea acestei serii de articole am consultat documente și lucrări semnate de autori reputați, români și străini, rapoarte diplomatice, statistici etc. Cu siguranță mi-au scăpat destule, dar cele studiate m-au ajutat să creionez o imagine complexă a istoriei așezării. Aceasta este opinia mea, însă eternul judecător este publicul, iar cititorii sunt cei ce vor decide dacă demersul meu va fi unul încununat de succes.
 
În opinia mea, nu poți avea curajul de a scrie despre Sulina dacă nu te-ai umplut de nisipul locului și dacă nu ai citit măcar câteva cărți de căpătâi din acest domeniu. Pentru a înțelege atmosfera acestui fost porto-franco îl ai drept ajutor pe unicul Jean Bart (Eugeniu P. Botez), cu al său „Europolis“. Lui i se alătură regretatul Petre Covacef cu minunata sa carte „Cimitirul Viu de la Sulina“, inepuizabil izvor de povești adevărate. Cel mai bine însă cunosc detaliile acestei urbe nativii ei, și de aceea am discutat cu unii dintre aceștia, ba mai mult, am ales a fi un fidel al grupului public online „Monografia Orașului Sulina”, pagină de unde am aflat și am cules unele informații prețioase de veac XX, publicate sub semnătura lui Gheorghe Comârzan (n.a. și care probabil vor fi concretizate într-un viitor volum, pe care îl așteptăm cu nerăbdare).
Lucrările specialiștilor te ajută să afli numeroase amănunte legate de contextul istoric, ori pentru asta am folosit ca surse bibliografice atât lucrarea lui Constantin Ardeleanu, cât și articole semnate de către alți cercetători (Petru Zaharia, Calafeteanu, A. Pohrib, M-D Pohrib, Borandă, Van Assche, Teampău, Budileanu etc). Extrem de utile s-au dovedit excelentele articolele publicate pe platforma „mistereledunarii.wordpress.com“ și în revista cu același nume și semnate de foarte bunii cunoscători ai temei Tudose Tatu, Nicolae C. Ariton, Mihai Tiuliumeanu.
 
De asemenea, pentru a avea o imagine clară a contribuției aduse de Comisiunea Europeană a Dunării la dezvoltarea acestui oraș, în perioada 1856 - 1939, am consultat rapoartele străine de la sfârșitul sec. XIX -începutul sec. XX, lucrări complexe semnate și coordonate de către Engelhardt (1870) sau Krehbiel (1918). Tuturor acestor izvoare li se adaugă documente britanice, scrisori, rapoarte consulare semnate de militari, ingineri, marinari sau diplomați străini care au semnat mărturii extrem de prețioase. Nu în ultimul rând, pentru a avea o imagine cât mai completă a vieții orașului, am analizat parte din ziarele și revistele orașului, urmând a cita fragmente din articolele vremii, publicate în „Gazeta Sulinei“, „Analele Sulinei“, „Delta Sulinei“, „Curierul Sulinei“ etc.
 
Dar pentru a începe prezentarea, ne vom folosi mai întâi de o altă sursă prețioasă, cel mai vechi izvor scris în care este menționat pentru prima dată numele Sulina. Bineînțeles, este posibilă existența unei așezări la Sulina și înaintea acestui izvor, poate chiar în epoca antică, așa cum opinau istorici precum I. Barnea sau P. Alexandrescu. Lipsa unor vestigii arheologice certe sau a unor atestări documentare din acea perioadă ne împiedică însă să dezvoltăm această teorie, aflată încă la stadiul de supoziție. Este cu atât mai greu cu cât știm că geografia zonei era total diferită în urmă cu 2000 sau 1700 de ani, și, deși gurile Dunării existau, nu putem fi siguri de existența unei așezări-port în zona pe care am ales să o studiem.
 
Primul izvor scris despre care vorbim este însă o lucrare realizată, cel mai probabil, în jurul anului 950 (sec. X) de către împăratul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul („Cel Născut în Purpură“ - numit astfel după culoarea camerei special amenajată la nașterea sa, în palatul Imperial din Constantinopole). Bazileul a trăit între anii 905 - 959, a devenit împărat sub tutelă încă din 913 și a domnit efectiv începând cu anul 944. El a scris în limba greacă o lucrare al cărui titlu original este „Pentru propriul său fiu, Romanos“, și care a fost tradusă în latină sub titlul „De administrando Imperio“ („Despre administrația Imperiului“). Ediția folosită de noi ca sursă este însă cea în limba română, din 1970 (sub traducerea lui Vasile Grecu, vezi bibliografia selectivă).

În acest, să-i spunem, manual de politică internă - destinat urmașului său, Porfirogenetul face referire la expedițiile varegilor (varegi este numele dat, de către greci și de slavii estici, vikingilor așezați pe cursurile râurilor Nistru (Dnister) și Nipru (Dniepr). Acestor nordici li se spunea și rus, cel mai probabil de la cuvântul nordic ruotsi, traductibil ca „vâslași“. Varegii rus au fost clasa conducătoare a unei mari populații est-slave, a cărei unificare a condus la apariția Rusiei Kievene (vezi „Cronica vremurilor ce au trecut“, ediția Letopisețul Laurențian). Acești varegi coborau cu vasele lor în Marea Neagră, atacând chiar marea capitală bizantină, Constantinopole.
 
În momentul în care Porfirogenetul scria cartea menționată, varegii intraseră, deja, de mai multe ori, în teritoriile bizantine și atacaseră chiar marea capitală. Primul atac vareg asupra orașului Constantinopol este consemnat în 860, fiind urmat de un altul (un asediu cu 2000 de vase vikinge), în anul 907. Domnia lui Constantin Porfirogenetul fusese în mare pericol în 941, când romeii din Constantinopol reușiseră să alunge o flotă inamică de 1000 de vase folosind teribilul foc grecesc.
 
Era și normal, așadar, ca în învățăturile către fiul său Romanos, împăratul să includă sfaturi și recomandări referitoare la acest teribil adversar. El scrie astfel că varegii vin pe Nipru și că poposesc apoi la pârâul Aspros (zona Asprokastron, Cetatea Albă, astăzi în Ucraina). Și mai scrie Porfirogenetul următoarele: „făcând și acolo un popas și odihnindu-se, pornesc iarăși și vin la Selinas, despre care se spune că este un braț al Dunării”. 
 
Din păcate, sfaturile primite de la tatăl său nu l-au ajutat mult timp pe Romanos, care a domnit la Constantinopole doar trei ani și ceva (ca Romanos al II-lea), până în 963, când a fost ucis, otrăvit se pare, de propria sa soție, Theofano (Theofana). Interesant este că sfaturile Porfirogenetului i-au fost de mai mult ajutor nepotului său, împăratul Vasile al II-lea Bulgaroctonul, „Omorâtorul de bulgari“ (976-1025), sub a cărui stăpânire se afla și Dobrogea.

Numele Solina începe să apară odată cu portulanele Evului Mediu, hărți de navigație costieră realizate fie de către genovezi, fie de către navigatori, cartografi, cărturari și oameni de știință din alte state ale Europei sau ale Asiei. Astfel, așezarea este menționată în portulanul venețianului Marino Sanudo Torsello, din 1320, precum și pe hărțile din 1318 (Periplus Ponti Euxini Octuplus, planșa II) și 1327 ale genovezului Pietro Vesconte (adesea greșit scris Visconti sau Vesconti). Solina/Selina și învecinata San Georgi/Sancti Georgi apar apoi pe alte hărți din sec. XIV-XV-XVI, alături de alte localități de pe coasta vest-pontică.
 
Nu trebuie să ne mire interesul navigatorilor vestici. În sec. XIV, Republica Genoa (Genova) a obținut din partea Imperiului Bizantin monopol comercial în Marea Neagră, având dreptul să desfășoare operațiuni comerciale și să exploateze resursele Dobrogei, mai ales la Gurile Dunării. Dreptul acesta fusese obținut în urma Tratatului de la Nymphaeum (Nymphayon) din 1261, semnat după ce genovezii îl ajutaseră pe împăratul bizantin Mihail al VIII-lea (care conducea Imperiul de la Niceea) să îi alunge pe latinii care stăpâniseră decenii bune Constantinopolul (Imperiul Latin de Constantinopol a existat între anii 1204 - 1261).

Pe aceste hărți costiere medievale, Solina apare ca un obișnuit și recomandat loc de acostare, și implicit devenise o așezare permanentă, o locație în care se desfășurau tranzacții comerciale și care avea o anumită populație băștinașă aflată în relație directă cu genovezii interesați de exploatarea resurselor...

(Va urma)

Sursa foto cu rol ilustrativ: ZIUA de Constanța

Bibliografie selectivă

Constantin VII Porfirogenetul – De administrando Imperio / Carte de învățătură pentru fiul său Romanos, traducere de Vasile Grecu, Sciptores Byzantini VII, Editura Academiei RSR, București, 1971.
La Commission Europeenne du Danube et son ouvre de 1856 a 1931, Paris, Imprimerie Nationale, 1932.
Edward Benjamin Krehbiel - The European Commision of the Danube 1856-1918, An experiment in International Administration; in Political Science Quarterly, vol.33, nr.1, 1918; published by the Academy of Political Science  p.38-55.
Ed. M. Engelhardt – Les Embouchures die Danube: Et la Commision instituee par le Congres de Paris, în Revue des Deux Mondes, Seconde Periode, vol.88 nr.1, 1 iulie 1870, p.93-117.
Constantin Ardeleanu – The European Commision of the Danube 1856-1948; An experiment in International Administration, Brill Leiden/Boston, Balkan Studies Library vol.27 p.267-306, 2020.
Petre Covacef – Cimitirul viu de la Sulina, Editura Ex Ponto, 2003.
Petru Zaharia - Sulina. Porto-Franc (1870-1939), în revista Peuce - Serie Veche, nr.VIII, p.515-529, Tulcea, 1980.
Ion Calafeteanu - Sulina, în amintirile unui italian, p.67-70, în revista Istro-Pontica nr.2 - Studii și comunicări de istorie a Dobrogei, Actele Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice 2011, Tulcea 505 ani de la prima atestare documentară; editori Aurel Daniel Stănică, Cristian Leonard Micu, Muzeul Brăilei, Editura Istros, Brăila, 2014.
Adrian Pohrib - Farurile Comisiei Europene a Dunării,din Delta Dunării și de pe insula Șerpilor, p.71-84, în revista Istro-Pontica nr.2 - Studii și comunicări de istorie a Dobrogei, Actele Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice 2011, Tulcea 505 ani de la prima atestare documentară; editori Aurel Daniel Stănică,Cristian Leonard Micu,Muzeul Brăilei, Editura Istros, Brăila, 2014.
Mariana Delia Pohrib - Documente din fondul de Arhivăal Comisiei Europene a Dunării, referitoare la istoricul orașului Sulina, în timpul participării României în Primul Război Mondial, p.85-96, în revista Istro-Pontica nr.2 - Studii și comunicări de istorie a Dobrogei, Editura Istros, Brăila, 2014.
Georgeta Borandă – Porturi dobrogene – Sulina. Scurt istoric; articol apărut în lucrarea “Dobrogea – Repere istorice”, coordonator Mihai Lupu, p.33-37; Editura Europolis.
Nicolae Iorga – Istoria Comerțului Românesc – Epoca Veche; Tipografia Tiparul Românesc, București, 1925.
Kristof Van Assche, Petruța Teampău – Sulina, Sulina / When there’s water, there’s no light: Narrative, Memory, and Autobiography in a Romanian Town; 2008.
Kristof Van Assche, Constantin Iordachi (coord) – The Biopolitics of the Danube Delta: Nature, History, Policies.
Anuarul Dobrogean pe anul 1911 – Orașul Sulina, p.75-76, sursă - material digitizat pe site-ul Bibliotecii Județene IN Roman Constanța.
Gheorghe Comârzan – Monografia Orașului Sulina; informații preluate din diverse postări de pe pagina online a grupului Monografia Orașului Sulina.
Marius Budileanu – Sulina și Comisiunea Europeană a Dunării după Primul Război Mondial.
Auris Luca – Sulina, orașul care îi fascinează pe turiști cu poveștile sale captivante; articol publicat pe  site-ul Discover Dobrogea pe data de 13 iunie 2021.
Anuarul Statistic al României 1925-1926.
Anuarul Statistic al României 1939-1940.
Jean Bart – Europolis, 1933.
Revista Misterele Dunării – Misterele Dunării.wordpress.com.
John Haywood – Northmen: The vikings saga, AD 793-1241; Thomas Dunne Books, 2016.
Cronica Vremurilor ce-au trecut, a doua ediție a așa-numitei Cronici a lui Nestor - Letopisețul Laurențian.
Analele Dobrogei 1928 – Cincizeci de ani de vieață românească, Editura Cultura Națională, 1928.
 
Despre Cristian Cealera
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene.
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.
 
Citește și:

#citeșteDobrogea Sari Saltuk Baba și orașul Babadag - Adevăr și legendă. Contextul istoric (I)

#citeșteDobrogea Sari Saltuk Baba și orașul Babadag - Adevăr și legendă (II). Izvoare medievale și mărturiile lui Evlyia Celebi

#citeșteDobrogea Sari Saltuk Baba și orașul Babadag - Adevăr și legendă (III). Locul de pelerinaj și mărturiile călătorilor străini

 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală: Arşavir Acterian și generaţia de aur a marilor intelectuali interbelici

#DobrogeaDigitală: Arşavir Acterian și generaţia de aur a marilor intelectuali interbelici

954
Cu prilejul începutului Noului An Școlar: Probleme ale Învățământul și „apostolilor Neamului” de altădată...

Cu prilejul începutului Noului An Școlar: Probleme ale Învățământul și „apostolilor Neamului” de altădată...

1069
#citeșteDobrogea: Grigore Tocilescu, inițiatorul săpăturilor arheologice de la Adamclisi și întemeietorul epigrafiei românești

#citeșteDobrogea: Grigore Tocilescu, inițiatorul săpăturilor arheologice de la Adamclisi și întemeietorul epigrafiei românești

1054
#DobrogeaDigitală: Omagiu pentru Cornel Stavru, unul dintre cei mai mari tenori dramatici dobrogeni

#DobrogeaDigitală: Omagiu pentru Cornel Stavru, unul dintre cei mai mari tenori dramatici dobrogeni

1084
#citesteDobrogea: Centenar Spiru Chintilă, pictorul îndrăgostit de Dobrogea

#citesteDobrogea: Centenar Spiru Chintilă, pictorul îndrăgostit de Dobrogea

1116
 #DobrogeaDigitală: George Bacovia – 140 de ani de la naștere

#DobrogeaDigitală: George Bacovia – 140 de ani de la naștere

1501
#DobrogeaDigitală: „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie“, de Marian Moșneagu. Evenimentele navei între anii 1906 și 1911

#DobrogeaDigitală: „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie“, de Marian Moșneagu. Evenimentele navei între anii 1906 și 1911

1108
#DobrogeaDigitală: Preotul Nicolae Popescu din Gârliciu. „Viaţa sa, o puternică dungă de lumină“

#DobrogeaDigitală: Preotul Nicolae Popescu din Gârliciu. „Viaţa sa, o puternică dungă de lumină“

1573
#DobrogeaDigitală: „Despre Sfinţii Creştinilor, cinstiţi, ca atari, şi de Turci”

#DobrogeaDigitală: „Despre Sfinţii Creştinilor, cinstiţi, ca atari, şi de Turci”

1603
#DobrogeaDigitală: Omagiu pentru teatrologul dobrogean, Romeo Profit, „eminenţa cenuşie“ a directorilor Teatrului de Stat

#DobrogeaDigitală: Omagiu pentru teatrologul dobrogean, Romeo Profit, „eminenţa cenuşie“ a directorilor Teatrului de Stat

1052
#citeșteDobrogea: Panairul - târgul renumit al Dobrogei

#citeșteDobrogea: Panairul - târgul renumit al Dobrogei

1747
#DobrogeaDigitală: Pictorul Florian - pustnicul misterios, care deținea secretul fericirii

#DobrogeaDigitală: Pictorul Florian - pustnicul misterios, care deținea secretul fericirii

1397
126 de ani de la construcția Podului de la Cernavodă: „Nu se poate concepe existenţa României fără Dobrogea, cum nu se poate concepe existenţa României fără Bucureşti“

126 de ani de la construcția Podului de la Cernavodă: „Nu se poate concepe existenţa României fără Dobrogea, cum nu se poate concepe existenţa României fără Bucureşti“

2532
#DobrogeaDigitală: „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie“, de Marian Moșneagu.  „Elisabeta“ versus „Potemkin“ (19-28 iunie 1905)

#DobrogeaDigitală: „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie“, de Marian Moșneagu. „Elisabeta“ versus „Potemkin“ (19-28 iunie 1905)

1576
#DobrogeaDigitală: Celebra actriță păpușar din Tuzla, Aneta Forna Christu, la ceas aniversar

#DobrogeaDigitală: Celebra actriță păpușar din Tuzla, Aneta Forna Christu, la ceas aniversar

1878
#DobrogeaDigitală – revista „Analele Dobrogei: Românii nu privesc marea ca pe un început de neant, ci ca pe un „firesc și lesnicios drum”

#DobrogeaDigitală – revista „Analele Dobrogei: Românii nu privesc marea ca pe un început de neant, ci ca pe un „firesc și lesnicios drum”

2381
#DobrogeaDigitală: „Politica navală postbelică a României (1944-1958)“, de Marian Moșneagu. Marina romană de la armistiţiu la tratatul de pace

#DobrogeaDigitală: „Politica navală postbelică a României (1944-1958)“, de Marian Moșneagu. Marina romană de la armistiţiu la tratatul de pace

1700
#DobrogeaDigitală: Despre etimologia orașului Cernavodă – „Spre ruşinea noastră, acest oraş, poartă un nume slav, în ţara bătrânului Mircea…“

#DobrogeaDigitală: Despre etimologia orașului Cernavodă – „Spre ruşinea noastră, acest oraş, poartă un nume slav, în ţara bătrânului Mircea…“

1739
#DobrogeaDigitală: Premierele de altă dată, pe vremea când teatrele erau luate „cu asalt”...

#DobrogeaDigitală: Premierele de altă dată, pe vremea când teatrele erau luate „cu asalt”...

1424
#DobrogeaDigitală: „Ridic dar acest pahar în onorul Dobrogei”

#DobrogeaDigitală: „Ridic dar acest pahar în onorul Dobrogei”

1894