#citeşteDobrogea: Valea Dacilor - Ende Carachioi, localitate aflată în hinterlandul Medgidiei

Această localitate s-a aflat într-o permanentă legătură cu Karasu - Medgidia, atât din punct de vedere economic, cât şi în ceea ce priveşte  rezervorul uman, situându-se la 3 km sud de Medgidia. Denumirea tradusă din limba turcă înseamnă, „satul negru de lângă şanţ”.
 
Mocanii se vor stabil aici, alături de tătari, lucru care se întâmpla în majoritatea localităţilor de pe Valea Kara-Su, unii dintre aceştia devenind mari proprietari funciari, cum este cazul fraţilor Sassu, ce aveau peste 500 de hectare, şi al lui Şteflea Nicolae, ce avea 1.000 de hectare. În ceea ce priveşte veniturile localităţii, acestea erau de 1.928,84 lei, cheltuielile erau de 1.009,4 lei, iar excedentul bugetar era de 919,44 lei.
   
În anul 1880,  trăiau aici 65 de tătari indigeni, fără a se înregistra emigrarea vreunei familii, iar în anul 1904, din 347 de locuitori, cât avea aşezarea, 100 erau români, iar restul tătari. În anul 1918, locuiau aici 418 suflete, din care 306 tătari, 110 români, iar doi fiind alte naţii, conform recensămintelor. Exista o şcoală turcească pentru copiii din localitate, destul de numeroşi, precum şi o casă de rugăciuni, pentru creştini, şi două geamii pentru musulmani.
 
La Turc-Murfat (Siminoc), pentru anul 1880, se înregistrau 40 de tătari indigeni, care au rămas în localitate, fără a emigra, aşa cum se întâmplase cu alţi tătari. Satul s-a mai numit şi Küciuk - Murfat şi era dependent de comuna Bülbül (Ciocârlia).
 
Pentru anul 1882, vatra satului avea 13 hectare, destinate celor 65 de locuitori, aici fiind inclus şi locul pentru cimitir. Pentru şcoală şi geamie, erau destinaţi 4000 m², iar pentru islaz erau repartizate 65 de hectare, iar pământul destinat culturii, pentru şcoală era de 10 ha. Cele 10 ha fuseseră oferite tuturor şcolilor şi bisericilor din Dobrogea, după legea rurală a provinciei.   
 
În anul următor, cinci locuitori au obţinut 42,47 ha, şi anume Agi Regep, Kara Osman, Ismail Mustan, Hasan Mahmud şi Feizulah Emurla. În anul 1885, 45 de proprietari ai localităţii erau musulmani, iar 17 erau români, dovedindu-se faptul că majoritatea populaţiei era musulmană, în special tătari, iar în anul 1889 existau 102 proprietari, majoritatea având câte 10 hectare. Existau şi mari proprietari funciari, atât de origine tătară cât şi români.
 
Au existat 500 de ha cumpărate de 14 proprietari, dintre care 10 aveau câte 10 ha, iar 4 aveau câte 100 ha. Dintre proprietari mijlocii ce deţineau 25 ha, sunt de amintit: Memet Yaia, Ismail Mustafa, Iusein Iosa, iar dintre români: Şteflea, Vâlcu şi Bârza. Dintre marii proprietari sunt de amintit: Antohie Iorga - 100 ha, Dimitrie Popescu - 100 ha, Andrei Anastasiu - 90 ha, Tudor Chiriac - 60 ha, Eiub Hagi Baeram - 60 ha şi Arslan Isleam - 50 ha; Ion Bucur - 100 ha, Nicolae Manolescu - 90 ha, Ion Manolescu - 100 ha, Dumitru Şteflea - 90 ha, Gheorghe Iorga - 50 ha, Nicolae Şteflea - 90 ha, Ioan N. Şteflea - 90 ha, Costea Anagnostopol - 40 ha. Alţi proprietari erau: Ion Vintilescu, Dumitru Cristescu, Lt. Col. Vasilescu, Anghel Tănăsescu, ce deţineau proprietăţi mult mai mici.
 
În anul 1904, aşezarea era populată de 69 de suflete, din care 34 erau români, iar 35 erau tătari. Putem conchide prin a spune că aceste două localităţi locuite în mare parte de tătari au contribuit la dezvoltarea localităţii Medgidia.
 
Surse bibliografice
 
S.J.A.N.C.,în prefaţa  fondului  Prefecturii Constanţa, nr. 140
S.J.A.N.C., fond Inspectoratul Cadastral Constanţa, dosar nr. 212/1882-1889;
 dosar nr. 185/1882-1890;
***Bugetul judeţului Constanţa pentru anul financiar 1881-1882, rola I
Alexandru P. Arbore, La culture Roumaine en Dobroudja, Bucharest, 1938
M.Vlădescu - Olt, Constituţia Dobrogei, Tipograf Doru P. Cucu, Bucureşti, 1908
M.D.Ionescu,  Dobrogea în pragul veacului al XX-lea, Bucureşti, 1904
M.D.Ionescu Dobrogeanu, Valea Carasu, Buletinul Societăţii Regale de Geografie, t.XXXVIII,1916-1918, Bucureşti, 1919
Adrian Ilie, Valea Kara-Su în perioada secolelor XIV-XIX. Monografie istorică, Editura Succeed Publishing, Medgidia, 2008.
 
Despre Adrian Ilie
 
Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti.
Profesor - Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanţa/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Director adj. - Școala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea.
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Știinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Știinţe Istorice din România.
 
Citeşte şi: 
 

#citeşteDobrogea: Situaţia oraşului Medgidia în perioada 1944-1946

Galerie foto: