Dobrogea 139 de ani: Laudatio Zizi și Petre Covacef

Zaharia Covacef s-a născut la 5 iunie 1942, la Botoșani, într-o familie aromână venită din Grecia. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, iar din anul 1967 a lucrat la Muzeul de Arheologie Constanța, devenit în 1977 Muzeul de Istorie Națională și Arheologie. A efectuat săpături arheologice pe șantierele Tropaeum Traiani, Ulmetum și Capidava, ultimul fiind cel de bază.
 
Specializarea arheologului Zizi Covacef a fost arta, în special arta romană, zeci de articole au fost publicate fie în anuarul „Pontica“, fie în volume distincte. A avut o serie de burse în străinătate (amintesc anul 1973, Ravenna, Italia).
 
Anuarul „Pontica“ numărul 40 din 2007 îi este dedicat Zahariei Covacef, 65 de ani de viață și 40 de ani de activitate în muzeu. Este anul pensionării, dar Zizi nu a plecat de la muzeu, a rămas în continuare până a plecat la cele sfinte la 72 de ani de viață și 47 de ani de muzeografie.
 
Soțul său, inginerul Petru Covacef, s-a născut în Constanța la 22 iunie 1936, a absolvit Liceul „Mircea cel Bătrân“, apoi Facultatea de Construcții Hidrotehnica. A fost șeful secției căi navigabile din port 1976-1993, după care s-a „ocupat“ de stabilopozi până la pensie. A scris cărți foarte importante despre farul genovez, portul comercial, căile ferate dobrogene, cimitirul de la Sulina și multe altele. A supraviețuit dispariției soției sale câteva luni, la vârsta de 78 de ani, în urma unui atac cerebral.

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#RespectTeatru: 2018. Incredibila memorie a teatrului constănţean

2449
#citeşteDobrogea: 2017. Biblioteca virtuală - Fondul documentar on-line „Dobrogea de ieri şi de azi“

3823
#citeşte: 2016. ZIUA de Constanţa cinsteşte marii artişti

2764
#sărbătoreşteDobrogea: ZIUA de Constanța recunoaște valoarea. Zece personalități vor primi, post-mortem, „Meritul dobrogean“

6147
#sărbătoreşteDobrogea: Dobrogea 139 de ani. Arc peste timp. 23 noiembrie 1878 - 23 noiembrie 2017

9524

Dobrogea 139 de ani: Turul istoric ce a rememorat atmosfera de la 1878. La pas, alături de autorităţile locale

9662
Dobrogea 139 de ani: Eveniment fără precedent realizat de un ziar local, închinat Dobrogei la aniversare

10165
Dobrogea 139 de ani: Manifestul asumat de ZIUA de Constanţa

8071
Dobrogea 139 de ani: Prefectul Ioan Albu se va implica în realizarea unui bust al lui Remus Opreanu şi actualizarea albumului intitulat „Prefecţii Judeţului Constanţa“

2668
Dobrogea 139 de ani: Prefectul Tulcei, Lucian Furdui, lecţie de istorie

2479
Dobrogea 139 de ani: Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău - „Dobrogea este despre ceea ce simţim!“

2379
Dobrogea 139 de ani: Primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea - „Felicit ZIUA de Constanţa pentru iniţiativa privind marcarea acestui moment atât de important!“

2337
Dobrogea 139 de ani: Vicepreşedintele CJ Tulcea, Dumitru Mergeani: „Fondul documentar «Dobrogea de ieri şi de azi», un urmaş modern al primei biblioteci publice, inaugurate de Petru Vulcan în urmă cu 119 ani“

2825
Dobrogea 139 de ani: Mirela Matichescu, administratorul public al județului Constanța - „Consiliul Judeţean urmează să obţină finanţările necesare restaurării şi readucerii în circuitul turistic a monumentelor istorice“

2858
Dobrogea 139 de ani: Jurnalista Feri Predescu - „Propunerea mea este ca toată lumea să contribuie la acest proiect iniţiat de colegii de la ZIUA de Constanţa“

3544
Dobrogea 139 de ani: Jurnalista Steliana Bajdechi - „Un efort uriaş de recuperare a trecutului, pentru a-l oferi viitorului“

3366
Dobrogea 139 de ani: Cătălin Negoiţă, preşedintele Asociaţiei Române de Istoria Presei - „Dobrogea, comparată cu Noua Caledonie“

3154
Dobrogea 139 de ani: Gigi Chiru - „Pentru prima dată în istoria Dobrogei, toţi parlamentarii constănţeni au înţeles să susţină acest proiect“

2133
Dobrogea 139 de ani: Prof. Elena Frâncu - „Dacă vom fi împreună aşa cum au simţit şi jurnaliştii, cu siguranţă vom fi cei mai puternici“

2266
#sărbătoreșteDobrogea: Distincția Meritul dobrogean și medalia comemorativă Remus Opreanu acordate generalului Adrian Soci fost comandant al Brigăzii 9 Mecanizată Mărășești

11471