#Dobrogea Digitală: Conf. univ. dr. Emanuel Plopeanu – „Digitalizarea este o măsură a normalizării în lumea contemporană”

Încep cu o rememorare de la începutul anului 2000, când îl vizitam pe domnul Popișteanu pentru a discuta de editarea analelor Universității „Ovidius” ale Facultății de Istorie. Eram impresionat de cantitatea uriașă de cărți care practic umpleau propriul lui birou. Sigur că nu s-ar fi supărat astăzi, la două decenii distanță, dacă ar fi observat că, iată, cartea scrisă, cartea tipărită se urcă în spațiul online.
 
Digitalizarea este o măsură a normalizării în lumea contemporană, este o salvare pentru biblioteci din întreaga lume și nu numai, ci și pentru cele din Constanța, din România, sunt exemple extraordinare. Sunt soluția inevitabilă pentru asigurarea facilităților de informare și cercetare, așa că, după cum ne spunea distinsul profesor Liviu Franga, Guttenberg a realizat acea revoluție a tiparului, și această revoluție a digitalizării nu este reversibilă și nu va fi niciodată reversibilă.
 
Evenimentul de astăzi este, de altfel, și o mândrie instituțională, pentru că este firesc ca biblioteca să digitalizeze fondul de carte rară, fondul de carte valoroasă, ce în mod normal nu poate fi accesat în condiții normale. Chiar dacă cineva ar putea spune că aș putea găsi și pe alte site-uri, dar este important ca el să fie disponibil pe website-ul universității, în biblioteca Ioan Popișteanu.
 
Pentru studenții și cadrele didactice ale Facultății de Istorie am putea împărți fondul de carte digitalizat în momentul de față în trei domenii. Fondul de carte veche, și anume colega de la Facultatea de teologie a menționat lucrări deosebite, care sunt și de interes pentru cei care studiază evul mediu târziu al statelor medievale domnești.
De asemenea, apar câteva lucrări deosebit de importante, interesante și destul de greu de găsit în absența digitalizării din prima jumătate a secolului XIX, mă refer aici la culegerile de documente din perioada domnului Gheorghe Videscu sau la curierul de ambele sexe. De exemplu, de la începuturile apariției presei românești.
Și, desigur, cea mai însemnată parte o reprezintă cărțile referitoare la istoria Dobrogei, și aici sunt câteva zeci de titluri, începând cu marele Marin Ionescu-Dobrogianu, care atunci când eram student îl puteam găsi doar la Biblioteca județeană „I.N. Roman” într-un singur exemplar, și care putea fi lecturat în condiții speciale în prezența custodelui, sau lucrări ale lui Nicolae Iorga, despre Dobrogea sau cărți ale unor autori străini despre Dobrogea.
În esență, sunt lucrări fundamentale, care oferă informații deosebit de importante despre Dobrogea de după 1878, în condițiile în care, așa cum știm, nu avem un ev mediu al regiunii dobrogene înainte de 1878, care să fie legat de statele medievale românești, și aici rămâne un fond de cercetare deschis pentru generațiile viitoare.
 
Cred eu că fondul nostru digitalizat pe care îl lansăm noi azi este ca un instrument important pentru cercetare, plecând de la lucrări de licență, de disertație și lucrări de doctorat, și am să închid acordând felicitări tuturor celor care au inițiat acest demers și celor care au dus la bun sfârșit, cu speranța că se vor mai adăuga și alte titluri care țin de domeniul istoric.  Mulțumesc încă o dată și felicitări!”.
 
Conf. univ. dr. Emanuel Plopeanu este decanul Facultății de istorie și științe politice din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța
 
Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#Dobrogea Digitală - Acces Universal la Informație:   La Mulți Ani, Dobrogea! 1878-2020 (video)

#Dobrogea Digitală - Acces Universal la Informație: La Mulți Ani, Dobrogea! 1878-2020 (video)

8943
#DobrogeaDigitală: Retrospectiva ZIUA DOBROGEI – trecutul care vine să prefigureze viitorul

#DobrogeaDigitală: Retrospectiva ZIUA DOBROGEI – trecutul care vine să prefigureze viitorul

6152
#DobrogeaDigitală: Două monografii de referință ale profesorului Valentin Ciorbea, de astăzi în Biblioteca digitală ZIUA de Constanța

#DobrogeaDigitală: Două monografii de referință ale profesorului Valentin Ciorbea, de astăzi în Biblioteca digitală ZIUA de Constanța

3309
#DobrogeaDigitală: Meritul Dobrogean pentru bibliologul Ioan Popișteanu

#DobrogeaDigitală: Meritul Dobrogean pentru bibliologul Ioan Popișteanu

4334
#DobrogeaDigitală: Volumul „Ex Libris“, de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa

#DobrogeaDigitală: Volumul „Ex Libris“, de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa

4135
#DobrogeaDigitală - Carte dedicată Zilei Dobrogei și memoriei istoricului Gheorghe Dumitrașcu:   „Dobrogea în anul 1878 după rapoartele Ștefan Fălcoianu și Ioan I. Murgescu”, de prof. univ. dr. Valentin Ciorbea și dr. Cornel Țucă

4876
#DobrogeaDigitală:   Portofoliul Aedificia Carpați, compania ce readuce Cazinoul la viață, disponibil de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța

#DobrogeaDigitală: Portofoliul Aedificia Carpați, compania ce readuce Cazinoul la viață, disponibil de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța

4645
#DobrogeaDigitală: Ioan Popișteanu -  un nume durabil în cultura Constănțeană

#DobrogeaDigitală: Ioan Popișteanu - un nume durabil în cultura Constănțeană

6318
#DobrogeaDigitală: Biblioteca Universitară ”Ioan Popișteanu” - Ex Libris Digital

#DobrogeaDigitală: Biblioteca Universitară ”Ioan Popișteanu” - Ex Libris Digital

5139
#DobrogeaDigitală: Mesajul prefectului județului Constanța, Silviu Coșa, de Ziua Dobrogei

#DobrogeaDigitală: Mesajul prefectului județului Constanța, Silviu Coșa, de Ziua Dobrogei

5142
#DobrogeaDigitală: Mesajele academicienilor Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, și al lui Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române

#DobrogeaDigitală: Mesajele academicienilor Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, și al lui Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române

6185
#DobrogeaDigitală: Mesajul Prim-ministrului României, Ludovic Orban, cu prilejul Zilei Dobrogei

#DobrogeaDigitală: Mesajul Prim-ministrului României, Ludovic Orban, cu prilejul Zilei Dobrogei

3867
#DobrogeaDigitală: Corina Apostoleanu, directorul Bibliotecii Județene Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

#DobrogeaDigitală: Corina Apostoleanu, directorul Bibliotecii Județene Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

3859
#DobrogeaDigitală: Volumul „Personalități marcante ale Medgidiei”, de Adrian Ilie, de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa

#DobrogeaDigitală: Volumul „Personalități marcante ale Medgidiei”, de Adrian Ilie, de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa

4100
#DobrogeaDigitală: Ioan Popișteanu – inegalabilul făuritor de visuri

#DobrogeaDigitală: Ioan Popișteanu – inegalabilul făuritor de visuri

4005
#DobrogeaDigitală: Situația efortului de digitizare cu scopul accesării online a resurselor culturale de tip publicație în România și Europa

#DobrogeaDigitală: Situația efortului de digitizare cu scopul accesării online a resurselor culturale de tip publicație în România și Europa

4483
#DobrogeaDigitală: Valentin Ciorbea, mesaj de Ziua Dobrogei. Despre unirea Dobrogei la România

#DobrogeaDigitală: Valentin Ciorbea, mesaj de Ziua Dobrogei. Despre unirea Dobrogei la România

3149
#DobrogeaDigitală: De la Fondul documentar „Dobrogea de ieri și de azi” la #DobrogeaDigitală

#DobrogeaDigitală: De la Fondul documentar „Dobrogea de ieri și de azi” la #DobrogeaDigitală

4262
Un album aniversar de colecție, ca o croazieră memorabilă - „Printre sute de catarge. Serviciul Maritim Român 1895-1945”

Un album aniversar de colecție, ca o croazieră memorabilă - „Printre sute de catarge. Serviciul Maritim Român 1895-1945”

4659
#DobrogeaDigitală: Mesajul transmis de ing. Petre Badea, președintele Aedificia Carpați, de Ziua Dobrogei

#DobrogeaDigitală: Mesajul transmis de ing. Petre Badea, președintele Aedificia Carpați, de Ziua Dobrogei

2576