09 Mar, 2021 00:00
3755
„Mulţi oameni în România sînt nu doar indiferenţi, ci ostili ideii oricărei rememorări şi examinări a trecutului. Şi în mod evident nu numai cei pe care acest trecut îi dezavantajează. Nu numai cei care, în numele «Învăţăturii Înaintate» cum o numea Soljeniţîn, au torturat, au întemniţat, au chinuit şi au ucis oameni, au dat informaţii la Securitate, au depus mărturie falsă, au îngropat pe ascuns un om ucis sub tortură, sau au coordonat de pe poziţii înalte toate acestea. Despre fiecare dintre ei opinia publică din România, cu toată imprecizia acestui termen, pare să fie de acord că şi-a făcut datoria în condiţiile date, «fiindcă aşa au fost vremurile». Refuzul distanţării de acele vremuri, aşa cum au fost, par să nu-l împărtăşească doar aceia pe care interese concrete şi cum nu se poate mai materiale îi ţin ataşaţi de ele, şi pe care confuzia juridică îi pune la adăpost de orice răspundere, ci aproape întreaga societate românească[...]
N-aveam nici un dubiu că lucrarea proiectată nu voia să se substituie justiţiei: nu pedepsirea vinovaţilor mă interesa – nimeni nu-şi propune, cred, scopuri cu desăvîrşire irealizabile —, nici măcar recunoaşterea vinovăţiei, deşi miracole s-au mai văzut şi eu însămi am consemnat ulterior ceva ce mi se pare a fi un asemenea miracol; ci enunţarea faptelor, adică exact descrierea, sau restituirea acelor vremuri, prin intermediul unei suite de portrete.
Între lumea torţionarilor şi cea a şefilor partidului comunist nu a existat nici o discontinuitate, mulţi dintre aceştia provenind de altfel ei înşişi din foşti infractori şi luînd împreună startul carierei. Îndemnurile de a ucide erau exprese, consemnul fiind secretul absolut („Ni s-a cerut fără sînge, fără sînge“, spune fostul torţionar într-o declaraţie televizată). Nimeni nu interzicea acestor stăpîni ai închisorilor, aresturilor, birourilor de anchetă, să ucidă şi din proprie iniţiativă. Diferenţa dintre crima ideologică, de partid şi de stat, şi crima de drept comun, asasinatul în numele partidului şi asasinatul în nume propriu, era nesemnificativă. Tentativa cercetătorilor de a afla astăzi numărul real al victimelor este practic sortită eşecului. Nimeni nu a consemnat vreodată în statistici acest număr, iar dacă statistici referitoare la unele categorii de decese au existat, sporadic, ele au fost distruse cu grijă. Posibilitatea «defecţiunii» vreunei unelte era eliminată printr-o strategie pe cît de naivă, pe atît de diabolică: nebunia atestată a celui care, o dată trecut dincolo de uşile laboratoarelor secrete, ar încerca să vorbească. Este principalul şi ultimul motiv pentru care cartea de faţă nu se putea rezuma la o listă, fie şi incompletă de torţionari propriu-zişi. Pe autorii subînţeleşi şi notorii ai dezastrului uman rezultat din aceste pagini am optat să nu-i înregistrez. Este o opţiune care poate crea în cititor frustrare şi nemulţumire. Dacă infernul ar exista, s-ar putea spune, în cea mai adîncă bolgie a lui ar sta poate nume nepomenite aici: Gheorghiu-Dej, Iosif Chişinevschi, Gheorghe Apostol, Miron Constantinescu, Chivu Stoica, Vasile Luca, Constantin Pîrvulescu, Dumitru Coliu, Leonte Răutu, Valter Roman, Silviu Brucan, Dumitru Popescu, Nicolae Ceauşescu.
Cartea de faţă este de fapt o incursiune în «laboratoarele secrete» ale comunismului românesc, locuri ascunse unde, prin intermediul protagoniştilor nevăzuţi, s-a fabricat omul nou şi unde omul vechi, refractar sau rezistent la această metamorfoză era sortit să dispară. Ea propune materialul faptic necesar pentru scrierea unei alte istorii recente a României, un material mai elocvent decît cel furnizat de documentele oficiale, de personajele ei principale, oamenii politici, sau de memoriile acestora, oricît de sincere, mai elocventă chiar decît cea rezultînd din studierea documentelor de arhivă cele mai secrete privind intenţiile şi aspiraţiile politice ale comuniştilor. Aceasta fiindcă este o descriere a mijloacelor prin care s-a realizat scopul: cea mai bună şi mai dreaptă dintre societăţi, societatea fără clase, adică o non-societate. Ea nu se dedică decît fostelor victime. Numai lor avem a le da socoteala.”
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: