#DobrogeaDigitală: Ioan Popișteanu – om al cetății și savant merituos

 Am reținut, la timpul cuvenit, chipul strălucit prin care împătimitul bibliofil Ioan Popișteanu știa să anime și să susțină evenimente literar-artistice de mare anvergură și răsunet, charisma și puterea sa de persuasiune probându-i menirea de om al cetății, pe deplin implicat în viața comunității academice constănțene. S-a situat în primele rânduri în acțiunea de fondare a celei mai mari instituții academice din sud-estul României, de după Revoluția din 1989 – Universitatea „Ovidius” din Constanța. Sigur că parcursul său profesional, ca al atâtor alți oameni de cultură, a fost marcat, inevitabil, de frământările unei generații care a traversat vicisitudinile unei societăți totalitare și revelațiile mișcării de emancipare națională. Indiferent, însă, de contextul vremurilor ce i-au fost hărăzite de-a lungul existenței sale pământești, omul de cultură Ioan Popișteanu a fost în permanență pe baricade, la propriu și la figurat, preocupat constant să scoată la lumină adevărul (Veritatem tempus in lucemeruit[1]).

Director al Bibliotecii Centrale a Universității „Ovidius” mai bine de patru decenii, Ioan Popișteanu ne oferă și un model de savant merituos, de om pentru care cartea și-a păstrat o dimensiune sacrosanctă, față de care și-a manifestat grija, duioșia, tandrețea și chiar delicatețea. Faptul că reușita sa editorială, care a devenit un autentic punct de referință pentru exegeți, o reprezintă ediția „opera omnia”, consacrată lui Radu Gyr, reliefează complexitatea acestei monumentale personalități. Sigur că acestui succes i s-au alăturat și altele, cu atât mai mult cu cât dinamicul Ioan Popișteanu, supranumit de unii istorici literari, pe drept cuvânt,  un „Rosetti al Dobrogei”, a reușit să conducă, simultan, editura Ex Ponto și „University
Print”, contribuția lui la evoluția firească, rațională și spirituală a locuitorilor de pe țărmul Pontului Euxin, prin prisma acestei autentice jertfe întru cercetare și cultură, fiind dincolo de orice echivoc.

Se întâmplă în viața noastră să cunoaștem oameni alături de care să petrecem doar puțin timp și, totuși, aceștia să reușească să ne impresioneze prin privirea lor orientată către esențe, către lucrurile cu adevărat importante ale vieții noastre, ce depășesc dimensiunea reală, acerbă. Or, neuitarea domnului Ioan Popișteanu ține tocmai de această dimensiune, a marelui om care a reușit să modeleze caracterele și destinele celor din jur prin înălțimea mesajul său, mereu actual.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu să odihnească și să așeze întru Lumina feței sale,  cu drepții, pe luminosul nostru savant, spre ființare veșnică și dragoste nepieritoare.
 
Citește și:

#Dobrogea Digitală: Mesajul transmis de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de Ziua Dobrogei

[1] Timpul scoate la lumină adevărul.

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#Dobrogea Digitală - Acces Universal la Informație:   La Mulți Ani, Dobrogea! 1878-2020 (video)

#Dobrogea Digitală - Acces Universal la Informație: La Mulți Ani, Dobrogea! 1878-2020 (video)

8895
#DobrogeaDigitală: Retrospectiva ZIUA DOBROGEI – trecutul care vine să prefigureze viitorul

#DobrogeaDigitală: Retrospectiva ZIUA DOBROGEI – trecutul care vine să prefigureze viitorul

6099
#DobrogeaDigitală: Două monografii de referință ale profesorului Valentin Ciorbea, de astăzi în Biblioteca digitală ZIUA de Constanța

#DobrogeaDigitală: Două monografii de referință ale profesorului Valentin Ciorbea, de astăzi în Biblioteca digitală ZIUA de Constanța

3281
#DobrogeaDigitală: Meritul Dobrogean pentru bibliologul Ioan Popișteanu

#DobrogeaDigitală: Meritul Dobrogean pentru bibliologul Ioan Popișteanu

4300
#DobrogeaDigitală: Volumul „Ex Libris“, de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa

#DobrogeaDigitală: Volumul „Ex Libris“, de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa

4092
#DobrogeaDigitală - Carte dedicată Zilei Dobrogei și memoriei istoricului Gheorghe Dumitrașcu:   „Dobrogea în anul 1878 după rapoartele Ștefan Fălcoianu și Ioan I. Murgescu”, de prof. univ. dr. Valentin Ciorbea și dr. Cornel Țucă

4831
#DobrogeaDigitală:   Portofoliul Aedificia Carpați, compania ce readuce Cazinoul la viață, disponibil de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța

#DobrogeaDigitală: Portofoliul Aedificia Carpați, compania ce readuce Cazinoul la viață, disponibil de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța

4609
#DobrogeaDigitală: Ioan Popișteanu -  un nume durabil în cultura Constănțeană

#DobrogeaDigitală: Ioan Popișteanu - un nume durabil în cultura Constănțeană

6251
#DobrogeaDigitală: Biblioteca Universitară ”Ioan Popișteanu” - Ex Libris Digital

#DobrogeaDigitală: Biblioteca Universitară ”Ioan Popișteanu” - Ex Libris Digital

5085
#DobrogeaDigitală: Mesajul prefectului județului Constanța, Silviu Coșa, de Ziua Dobrogei

#DobrogeaDigitală: Mesajul prefectului județului Constanța, Silviu Coșa, de Ziua Dobrogei

5116
#DobrogeaDigitală: Mesajele academicienilor Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, și al lui Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române

#DobrogeaDigitală: Mesajele academicienilor Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, și al lui Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române

6141
#DobrogeaDigitală: Mesajul Prim-ministrului României, Ludovic Orban, cu prilejul Zilei Dobrogei

#DobrogeaDigitală: Mesajul Prim-ministrului României, Ludovic Orban, cu prilejul Zilei Dobrogei

3840
#DobrogeaDigitală: Corina Apostoleanu, directorul Bibliotecii Județene Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

#DobrogeaDigitală: Corina Apostoleanu, directorul Bibliotecii Județene Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

3826
#DobrogeaDigitală: Volumul „Personalități marcante ale Medgidiei”, de Adrian Ilie, de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa

#DobrogeaDigitală: Volumul „Personalități marcante ale Medgidiei”, de Adrian Ilie, de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa

4051
#DobrogeaDigitală: Ioan Popișteanu – inegalabilul făuritor de visuri

#DobrogeaDigitală: Ioan Popișteanu – inegalabilul făuritor de visuri

3959
#DobrogeaDigitală: Situația efortului de digitizare cu scopul accesării online a resurselor culturale de tip publicație în România și Europa

#DobrogeaDigitală: Situația efortului de digitizare cu scopul accesării online a resurselor culturale de tip publicație în România și Europa

4442
#DobrogeaDigitală: Valentin Ciorbea, mesaj de Ziua Dobrogei. Despre unirea Dobrogei la România

#DobrogeaDigitală: Valentin Ciorbea, mesaj de Ziua Dobrogei. Despre unirea Dobrogei la România

3128
#DobrogeaDigitală: De la Fondul documentar „Dobrogea de ieri și de azi” la #DobrogeaDigitală

#DobrogeaDigitală: De la Fondul documentar „Dobrogea de ieri și de azi” la #DobrogeaDigitală

4211
Un album aniversar de colecție, ca o croazieră memorabilă - „Printre sute de catarge. Serviciul Maritim Român 1895-1945”

Un album aniversar de colecție, ca o croazieră memorabilă - „Printre sute de catarge. Serviciul Maritim Român 1895-1945”

4612
#DobrogeaDigitală: Mesajul transmis de ing. Petre Badea, președintele Aedificia Carpați, de Ziua Dobrogei

#DobrogeaDigitală: Mesajul transmis de ing. Petre Badea, președintele Aedificia Carpați, de Ziua Dobrogei

2552